“Toamna se culeg roadele cele mai bune. Nu avem cum să nu ne pregătim pentru o porție de zacuscă, o mâncare de legume proaspete, coapte sau prăjite. Nu trebuie să vă mai faceți griji pentru nimic și asta pentru că principalele ingredinte sunt vinetele, gogoșarii, ardeii roșii, ceapa sau după preferințe puteți adauga roșii, ciuperci, morcovi, dovlecei. Vorbim despre o rețetă care ne permite să folosim mai multe legume proaspete de sezon. Dar să nu uitaţi nici de condimente. Ele sunt cele care accentuează gustul rețetei noastre. Și aici vorbim de piper și foile de dafin care au un rol important pentru obținerea gustul autentic al amestecului de legume coapte. O rețetă ușoară, care se consumă întinsă pe pâine și de care vă puteți bucura o perioadă mai îndelungată de timp și asta pentru că aceasta se conservă în borcane sterlizate. Cuvântul zacuscă este unul de origine slavă, însemnând gustare sau aperitiv. Tot ce trebuie să faceți este să coaceți legumele pe grătar pentru a obține un gust unic, adevărat de toamnă, moștenit de la bunicile noastre. Rețeta tradițională este zacusca de vinete pe care orice gospodină a încercat-o măcar o dată. Nu ai cum să dai greș la o astfel de rețetă dacă ești atent la orice pas și îţi alegi cu atenție legumele proaspete”, a explicat Stela Samson, chef bucătar.
Zacuscă de vinete
Pentru zacuscă aveți nevoie de 3 kg de vinete cu coajă neagră și lucioasă, 2 kg de ardei roșii, gogoșari sau ardei kapia, un kilogram de ceapă, un litru de bulion de roșii, 500 ml de ulei, câteva frunze de foi de dafin, o linguriță de sare, o linguriță de piper negru.
Pentru început se coc vinetele pe grătar, de preferat pe disc de plită, iar vinetele trebuie înțepate înainte de a fi puse la copt pentru ca acestea să nu înceapă să explodeze. Trebuie să le coaceți cu atenție, de jur împrejur până când coaja se carbonizează și miezul devine moale. Când sunt coapte, vinetele se pun într-un vas, se acoperă cu un capac pentru a se aburi și decoji mai ușor. După care treceți la ardeii cruzi care pot fi dați prin mașina de tocat. Însă indicat este să folosiți gogoșari care și aceștia trebuie copți. Legumele trebuie spălate înainte de a fi coapte și asta pentru a nu-și pierde gustul. După ce s-au răcit acestea se decojesc cu grijă, iar lichidul lăsat de vinete se scurge. După care vintele se toacă mărunt cu un tocător din lemn sau ceramic pentru ca zascusca să nu fie afectată în privința aspectului. Odată copate, curățate și tocate vinetele, trecem la ceapă care trebuie dată prin mașina de tocat împreună cu gogoșarii copți. Și imediat putem să dăm drumul la foc și la preparat zacusca. Se pune pe foc o oală unde se adaugă ceapa, uleiul, o linguriță de sare și trebuie să aveți grijă să nu se prăjească ceapa ci doar să se înăbușească. Apoi se adaugă vinetele tocate, se pune bulionul, piperul, foile de dafin și se amestecă, iar focul se dă la mic. Trebuie să aveți și un capac la îndemână pentru a acoperi oala în timpul fierberii și asta pentru că zacusca, fiind vâscoasă, împroașcă totul în jur. Oala se lasă pe foc aproximativ o oră, iar în tot acest timp se amestecă în ea foarte des și cu grijă. Când zacusca are o consistență omogenă, păstoasă se mai adaugă sare și piper după gust. Iar dacă doriți să pregătiți zacuscă pentru iarnă, aceasta se toarnă fierbinte în borcane sterlizate care trebuie așezate pe o tavă metalică. În plus borcanele se închid cu capace care nu trebuie să fie ruginite sau deformate. După ce am umplut borcanele, dăm cu tot cu tavă zacusca la cuptor și o lăsăm aproximativ o oră, după care se oprește focul iar acestea se lasă să se răcească în cuptor.
Ingrediente
- 3 kg. de vinete
- 2 kg. de gogoșari
- 1 kg de ceapă
- 1 litru de bulionde roșii
- 500 de ml de ulei
- 3-4 foi de dafin
- 1 linguriță de sare
- 1 liguriță de piper negru