La 23 de aleşi revin cam 150 de case, apartamente şi terenuri. Valoare minimă de piaţă: 12 milioane de euro. Cu excepţia lui Agrigoroaei, înglodat în datorii şi căruia băncile i-au luat aproape tot, reprezentanţii ieşenilor în Parlament afişează o prosperitate nemărginită. Florin Constantinescu atrage atenţia prin cei 400.000 de lei pe care i-a împrumutat de la cuscrul său, Toader Burţilă. Cam toţi declară datorii, dar au bunuri de milioane de euro.
Cei 25 de parlamentari care reprezintă Iaşul se pot lăuda cu averi fabuloase, chiar dacă unii dintre ei au lucrat până acum numai la stat. În top se află senatorii, dar sunt şi câţiva deputaţi care au sute de mii de euro în depozite bancare, zeci de hectare de teren, case şi apartamente. Provenienţa banilor este diversă, de la împrumuturi de la bănci sau prieteni ori încasarea drepturilor de autor şi până la creşterea albinelor.
Dator vândut
Poate cel mai sărac parlamentar ieşean este senatorul Ionel Agrigoroaei. Acesta a intrat în Senat când nici el nu spera să mai fie ales, în confruntare cu Gabriel Surdu şi Varujan Vosganian. Senatorul ieşean deţine 9 hectare de teren la Leţcani şi la Ciorteşti. În Iaşi, Agrigoroaei deţine 3 loturi de casă, două pe Sărăriei şi unul în Nicolina. Tot pe Sărărie, senatorul deţine o casă de 84 de metri pătraţi. Ca surse generatoare de venit, Agrigoroaei şi-a trecut în declaraţia de avere o plantaţie de nuci de 4,5 hectare şi o stupină de 365 de familii de albine. Averea afişată este însă anulată de cei aproape 600.000 de euro datorii la bănci.
Foto: Marin Burlea
Burlea şi Vosganian, autori de succes
Doctorul Marin Burlea are două terenuri, un loc de casă la Dorobanţ şi un teren agricol în Ilfov, primit moştenire. Imobiliar, Burlea nu are de ce să se plângă. Deţine un apartament, trei case, din care una de vacanţă, şi un spaţiu comercial. Are 50.000 de lei în bancă şi datorii de 130.000 de euro şi 120.000 de lei. Cumulează venituri de circa 180.000 de lei de la UMF, Spitalul de Copii şi Helicomed şi a mai încasat aproape 30.000 de lei din drepturi de autor pentru articole de specialitate în domeniul medical.
Ministrul şi senatorul Varujan Vosganian este legat de Iaşi doar prin colegiul pe care îl reprezintă. El deţine o mică pădure la Voluntari, un apartament şi două case, toate în Ilfov. În conturi, Vosganian are 167.000 de lei şi 5.600 de euro, dar datorează 130.000 de euro către o bancă. A câştigat aproape 150.000 de lei anual de la Guvern, Parlament, Uniunea Armenilor şi Uniunea Scriitorilor.
Foto: Florin Constantinescu
Constantinescu a luat bani de la cuscru
Senatorul Florin Constantinescu deţine 5 terenuri intravilane în Paşcani şi Vânători, totalizând aproximativ un hectar. Are o vilă de 540 de metri în Paşcani şi un apartament în Iaşi. Nu are maşină, dar deţine bijuterii de 30.000 de lei. Valoarea acţiunilor la diverse firme depăşeşte 2 milioane de lei, dar datoriile făcute în timp sunt impresionante. La bănci datorează 1 milion de lei şi 273.000 de euro şi a împrumutat de la omul de afaceri Toader Burţilă suma de 400.000 de lei.
Trebuie spus că, în 2010, fiul lui Toader Burţilă, Andrei, s-a căsătorit cu fiica lui Florin Constantinescu, Roxana. Primul împrumut, de 200.000 de lei, datează din decembrie 2010, adică imediat după nuntă.
În schimb, senatorul Sorin Lazăr locuieşte într-un apartament dar deţine peste 8 hectare de teren la Strunga şi un iaz. A economisit 35.000 de lei şi are un credit bancar de 48.000 de lei.
Profesorul bogat
Averile declarate de profesorii Dumitru Oprea şi Mihaela Popa pot stârni invidia întregului corp didactic. Fostul rector deţine un apartament şi un teren pe Toma Cozma, unde şi-a ridicat o vilă. Conduce un Audi A4 şi are în conturi circa 100.000 de euro şi 400.000 de lei. De asemenea, 223.000 de lei se află în titluri de stat şi nu are niciun leu datorie. De la Universitatea „Al.I. Cuza”, Oprea a încasat 129.400 lei anul trecut, la care se adaugă 54.000 de lei de la Senat. Pentru activitatea la şcoala postdoctorală, Oprea a mai primit 33.000 de lei.
Tot cadru didactic, dar în învăţământul preuniversitar, Mihaela Popa are un teren în Vaslui, două apartamente în Iaşi şi o casă la Dobrovăţ. În conturi are puţin peste 25.000 de euro şi 8.000 de lei. Nici Mihaela Popa nu are datorii.
Foto: Viorel Blăjuţ
Blăjuţ, în top
Deputatul Constantin Adăscăliţei deţine câteva hectare de teren la Probota, Trifeşti şi Aroneanu, două case şi un camping. Nu are datorii, iar la botezul copilului a primit cadouri de 50.000 de euro. La rândul său, Costel Alexe are un apartament şi 51.000 de euro în cont. Banii provin din vânzarea unui alt apartament şi pot acoperi creditul de 50.000 de euro contractat în 2009 de la BRD. La rubrica venituri, Alexe şi-a declarat şi bursa de 16.650 lei primită ca doctorand la Cuza.
Unul dintre cei mai bogaţi parlamentari ieşeni este însă deputatul Viorel Blăjuţ. Acesta are 24 de hectare de teren la Miroslava, un apartament, o vilă şi o casă de vacanţă. Conduce un Duster şi un Bentley Continental. Are plasamente de peste 5,5 milioane de lei şi datorii de circa 400.000 de lei.
Foto: Mugurel Cozmanciuc
Cozmanciuc a dat 45.000 de euro
Medicul Camelia Bogdănici este proprietara a circa 20 de hectare de teren la Negreşti şi Ipatele şi are un apartament, o casă şi un spaţiu comercial. În conturi are 6.000 de dolari şi 3.000 de lei şi datorii de 90.000 de euro şi 160.000 de lei.
În schimb, Mugur Cozmanciuc susţine că a împrumutat unor persoane fizice 45.000 de euro. Cozmanciuc are 3 apartamente şi 3 terenuri, iar datoriile bancare se ridică la 115.000 de euro şi peste 55.000 de lei. Liberalul Relu Fenechiu are şi el 6 terenuri în Iaşi, Dărmăneşti şi Alba. Deţine 3 case, un apartament şi două case de vacanţă, bijuterii de 80.000 de euro, active de 62.000 de lei şi plasamente de circa 340.000 de lei. La capitolul „datorii”, Fenechiu a trecut un credit bancar de 43.000 euro.
Movilă şi-a declarat o casă
Deputatul Petru Movilă şi-a trecut pentru prima dată în declaraţie casa de 55 de metri pătraţi primită de la Primărie prin hotărâre judecătorească. Movilă are şi o vilă la Dorobanţi, dar susţine că nu e finalizată pentru că nu a semnat recepţia lucrării. Deputatul are şi 6 terenuri care, însumate, abia depăşesc un hectar. A declarat bijuterii şi obiecte de artă de circa 22.000 de euro şi de
pozite de 68.000 de euro şi 27.000 de lei. Este unul dintre puţinii parlamentari fără datorii bancare.
Gheorghe Emacu a adunat 5 suprafeţe de teren şi 3 apartamente iar Neculai Răţoi are, la rândul său, 5 terenuri, un apartament şi o casă. În conturi, Răţoi are 40.000 de lei şi, pe lângă banii de la Parlament, primeşte şi o pensie de 35.000 de lei anual.
Foto: Relu Fenechiu
Cei mai bogaţi:
- Relu Fenechiu
- Viorel Blăjuţ
- Marin Burlea
Cei mai liniştiţi financiar:
- Dumitru Oprea
- Mihaela Popa
– au case, terenuri, sute de mii de lei în conturi şi niciun leu datorie
Cea mai mare datorie:
Ionel Agrigoroaei – 600.000 de euro
Campioni la case:
Relu Fenechiu – 6 case
Marin Burlea – 4 case
Varujan Vosganian – 3 case
Florin Constantinescu – vilă de 540 mp şi un apartament
Mihaela Popa – 3 case
Viorel Blăjuţ – 3 case
Gheorghe Emacu – 3 case
Mugur Cozmanciuc – 3 case
Camelia Bogdănici – 2 case şi un spaţiu comercial