Expoziția ,,Republica Moldova prezintă” are loc, pentru al treilea an consecutiv, la Iași, în perioada 20-22 septembrie. Astfel, crame de renume, dar și producători din industria textilă, de fashion și alimentară de peste Prut s-au reunit și le vor oferi ieșenilor ocazia să descopere gustul autentic al Republicii Moldova, alături de producători de vin din România.
În fața Palatului Culturii din Iași va fi amplasat standul pop-up al Vinului Moldovei, alături de 15 standuri individuale ale cramelor: Alianța Vin, Suvorov Vin și Kazayak Vin, Cricova, Timbrus, Purcari, Bostavan, Bardar, Mileștii Mici, Chateau Vartely, Fautor, Maurt, Tomai-Vinex, Gitana Winery, Barza Albă și Aroma, prezente la eveniment cu susținerea Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV) și reunite sub brandul de țară ,,Vinul Moldovei. O legendă vie/ Wine of Moldova. A legend alive”. Expoziția a fost inaugurată pe 20 septembrie, la ora 11:00, în prezența primarului Municipiului Moldova, Mihai Chirica, a președintelui Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Sergiu Harea, a președintelui Camerei Bilaterale de Comerț și Industrie Republica Moldova – România, Constantin Vieru și a reprezentanților Camerei de Comerț și Industrie Iași și ai Oficiului Național al Viei și Vinului.
„Acest eveniment pune în valoare vinurile moldovenești și tradițiile milenare în vinificație. În ultimii ani, Vinul Moldovei a devenit cel mai reprezentativ ambasador al țării noastre peste hotare, câștigând aprecierea criticilor și peste 500 de medalii la cele mai prestigioase concursuri de profil din întreaga lume. Oficiul Național al Viei și Vinului își îndreaptă eforturile spre promovarea Vinului Moldovei pe piețele strategice. Pe lângă faptul că România este vecinul țării noastre, piața românească este una extrem de importantă pentru Vinul Moldovei, ea plasându-se în fruntea clasamentului prin valoarea exporturilor. Cifrele înregistrate ne-au motivat ca în acest an să organizăm mai multe evenimente dedicate industriei vinicole moldovenești în mai multe orașe ale României. Am fost la Brașov, la Snagov, acum la Iași, iar săptămâna viitoare vom fi la Baia Mare”, a declarat Expert Wine-Tourism în cadrul ONVV, Parascovia Ignat.
În fiecare zi, ieșenii vor putea lua parte la masterclass-uri și la degustări de vin la standul pop-up al Vinului Moldovei și vor putea achiziționa vinuri de calitate la prețuri speciale.
Sâmbătă seara, de la ora 20:00, atmosfera va fi întreținută de unii dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți artiști ai Republicii Moldova, Alex Calancea Band și Lupii, care vor urca pe scena amplasată în fața Palatului Culturii, începând cu ora 20:00. Accesul publicului este gratuit la toate aceste activități.
Programul evenimentului
Vineri, 20 septembrie 2019
- 11:00 – 11:30 – Inaugurarea expoziției ,,Republica Moldova prezintă”
- 19:00 – 20:00 – Concert Alex Calancea Band și Lupii
Sâmbătă, 21 septembrie 2019
- 10:00 – 22:00 – Expoziție cu degustare și vânzare
- Începând cu ora 12:00 – Masterclass organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului
- Începând cu ora 16:00 – Masterclass organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului
Duminică, 22 septembrie 2019
- 10:00 – 22:00 – Expoziție cu degustare și vânzare
- Începând cu ora 12:00 – Masterclass organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului
- Începând cu ora 16:00 – Masterclass organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului