Prima ninsoare din acest sezon în România! A nins ca în poveşti. Imagini fabuloase cu iarna în luna septembrie
Prima ninsoare din acest sezon a avut loc în Munţii Giumalău, în partea de Vest a masivului Rarău-Giumalău, momentul fiind filmat şi postat pe Facebook.
Momentul apariţiei primilor fulgi de zăpadă a fost filmat, joi, în zona unei cabane şi postat pe Facebook. Cabana se află la o altitudine de 1641 de metri, în partea de vest a masivului Rarău-Giumalău.
O răcire accentuată a vremii a fost înregistrată, joi dimineaţa şi în judeţul Harghita, la Joseni, unde mercurul termometrelor a coborât până la minus 4,2 grade Celsius, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură în ţară, din luna septembrie 2019.
De asemenea, a fost frig şi în localităţile harghitene Miercurea Ciuc, unde mercurul termometrelor a coborât la -3,9 grade Celsius şi la Topliţa, unde s-au înregistrat -3,6 grade Celsius.
În următoarele nopţi sunt aşteptate aproximativ aceleaşi valori negative, apoi vremea se va încălzi treptat.