Casa Buicliu din Păcurari ar putea fi administrată de Ateneul Național din Iași

O decizie în acest sens va fi luată de consilierii locali în cadrul ședinței ordinare de vineri, 27 septembrie. Perioada avută în vedere este de 25 de ani, scopul fiind accesarea de fonduri nerambursabile necesare înființării unui muzeu dedicat copiilor și universului copilăriei.

0
156
Casa Buicliu din Păcurari

Imobilul situat în strada Păcurari, nr. 29, are un regim de înălțime beci + D + P, dispunând de o suprafață construită de 342 de metri pătrați și teren neconstruit în suprafață de 477 de metri pătrați. Până în urmă cu câțiva ani clădirea a adăpostit una din filialele Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi”. Imobilul, care este înscris în lista monumentelor istorice din județul Iași, nu mai prezintă siguranță în exploatare.

Scurt istoric

Casa a fost construită în 1890, de pictorul peisagist Theodor Buicliu (1837 – 1897). Acesta s-a născut la Iași, în familia lui Iacob Buicliu (1809 – 1881) și a Mariei Tossun (1817 – 1907), de origine armeană, alături de alți șase băieți și trei fete. A studiat la Iași și apoi la Paris. A fost membru din al Societății „Junimea”, profesor la Școala de Belle Arte din Iași și profesor de desen și caligrafie la o școală comercială din același oraș. A fost fratele mai celebrului Grigore Buicliu, procuror general al Curții de Apel din Iași între anii 1874 – 1876.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments