Eveniment despre instituția familiei, la Iași

Dacă sunteți interesați de subiect, în perioada 1-2 noiembrie 2019 se desfășoară la Iași un eveniment important din sfera familiei, și anume „Conferința Internațională Bienală – Instituția Familiei. Tradiție, Reformă, Uniformizare și Perspective”. Conferința este organizată de mai multe instituții partenere din țară și din străinătate.

0
275

Care este scopul, obiectivele și tematica conferinței:

Organizarea conferinței având în centrul dezbaterilor instituția familiei răspunde necesității identificării fundamentelor relațiilor sociale care constituie obiectul reglementărilor normelor juridice specifice.

Obiectivele principale al conferinței sunt: abordarea integrativă a instituției familiei și deschiderea dialogului între reprezentanții științelor sociale pentru instituirea unor norme juridice care să reflecte preocuparea pentru dezvoltarea armonioasă a relațiilor de familie.

Conferința își propune să reunească specialiști și practicieni pe domeniul relațiilor de familie privite din perspective diferite ce țin de: dreptul familiei, dreptul internațional privat, drept internațional privat european, procesul civil internațional, drept comparat, drept civil, drept procesual civil, drept european și drept internațional, drept penal, drept procesual penal, drept public, istoria dreptului și științe conexe.

 

Ce înseamnă dreptul familiei:

Dreptul familiei este reprezentat de totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile personale și patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie, adopție și raporturile asimilate de lege, sub anumite aspecte, cu raporturile de familii, în scopul ocrotirii și întăririi familiei.

Altfel spus, dreptul familiei reprezintă ansamblul normelor juridice aplicabile relațiilor dintre persoanele unite prin filiație (de exemplu, un copil și mama sau tatăl său) sau prin căsătorie (sau parteneriat declarat).

Prin urmare, dreptul familiei abordează de exemplu căsătoria, divorțuladopția copiilor, diverse chestiuni referitoare la răspunderea părintească (încredințarea copiilordreptul de vizită, etc.).

Aceste norme variază de la un stat la altul, întrucât acestea sunt strâns legate de istoria, cultura și evoluția socială ale fiecărui stat.

 

Cum se aplică dreptul familiei în Uniunea Europeană:

Uniunea Europeană are drept obiectiv stabilirea normelor comune în materie de dreptul familiei astfel încât cetățenii europeni să nu fie împiedicați să își exercite drepturile pentru că locuiesc în țări diferite ale Uniunii Europene sau pentru că s-au deplasat dintr-o țară în alta în cursul vieții lor.

Cu toate acestea, statele membre trebuie să fie toate de acord cu privire la adoptarea acestor norme.

În prezent, dreptul european prevede în această privință norme referitoare:

 

Care este definiția familiei:

În sens juridic, familia desemnează grupul de persoane între care există drepturi și obligații, care izvorăsc din căsătorie, rudenie (inclusiv adopția), precum și din alte raporturi asimilate relațiilor de familie. Astfel, familia este o realitate juridică prin reglementarea ei de către lege.

Familia îndeplinește o serie de funcții, în cadrul societății:

Raporturile de familie pot fi:

  • raporturile de căsătorie
  • raporturi ce rezultă din rudenie
  • raporturi ce rezultă din adopție
  • alte raporturi, asimilate de lege cu raporturile de familie, în anumite privințe

 

Ce spune Codul Familiei:

Reglementarea centrală a Dreptului Familiei este constituită din Codul Familiei.

Conform Codului Familiei, în România statul ocrotește căsătoria și familia; el sprijină, prin măsuri economice și sociale, dezvoltarea și consolidarea familiei. Statul apără interesele mamei și pe ale copilului și manifestă deosebită grijă pentru creșterea și educarea tinerei generații.

De asemenea, Codul familiei statuează faptul că familia are la bază căsătoria liber consimțită între soți.

 

Maria PaduraruMaria Păduraru

 

 

 

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments