Povestea femeii începe în urmă cu mai bine de 10 ani. O familie obișnuită, de abia închegată. Din caua condițiilor vitrege de trai, sotul a luat calea străinătății, plecând la muncă în Italia.
“După un an, am plecat și eu în Italia, unde am lucrat atât eu, cât și fostul soț pentru Gino, cel cu care am avut o relație. Avea o firmă de construcții. Am fost femeie de serviciu, iar vara lucram în restaurant. Mă acuză acum că nu am lucrat niciodată, ca m-a întreținut el, lucru care nu e adevărat. Din relația noastră a rezultat acest copil, iar la început nu știam dacă e al soțului sau al lui Gino. El a facut un test ADN, să se convingă că e copilul lui. Îmi aducea bani, bunuri, m-a ajutat la construcția casei în care locuiam cu fostul soț, lucruri acceptate de acesta cu bună știință. La un moment dat și-a dat seama, dar mă accepta pentru că, probabil, eram o sursă de venit pentru el. Sunt multe lucruri care m-au împins să accept avansurile italianului, nu banii. Nu am făcut copilul ca să obțin pensie alimentară”, ne spune Carmen Rangosh.
După bătăi se lasă cu detectivi
Soții Rangosh s-au întors în Iași când copilul avea deja 4 ani jumătate. După ce a acceptat ani de zile compromisul de a-și împărți soția cu italianul, soțul încornorat și-a pus soția să recunoască că copilul nu e al lui și a început demersurile pentru divorț, cerându-i soției daune morale de 50 mii euro.
„M-am luptat 2 ani jumătate. În prima fază a câștigat el și urma să îi plătesc 10 mii euro. Am făcut apel și am câștigat cu culpă comună, fără niciun fel de daună morala, pentru că am adus dovezi că el știa de relație și a acceptat-o. Gino venea o dată pe lună în România. Ne-a închiriat un apartament în Nicolina. În casă a rămas fostul soț. Am plecat doar cu hainele de pe mine și cu copilul. Gino ne promitea că ne va lua o casă mai mare, că vom fi o familie. A durat aproape 2 ani, timp în care el venea o dată pe lună. El m-a considerat doar o amantă, să nu am pretenții la nimic, să nu îl întreb unde pleacă noaptea. Când am început să îi cer explicații, au început bătăile, a angajat detectivi, mă forța să recunosc că îl înșel. Ion Bacioi e detectivul care mă urmărea. Am formulat o plângere penală împotriva lor”, a spus Carmen Rangosh.
Cu o umbră pe urmă, timp de 2 ani
A avut acest detectiv pe urmele ei vreo 2 ani, fără să știe nimic, până într-o zi în care a găsit un stick cu tot felul de înregistrări.
“Erau mii și mii de înregistrări, convorbiri cu mine, cu mama și fratele. Convorbiri din casă. Nu putea să mă înregistreze decât dacă era montat un dispozitiv în casă. În acele înregistrări sunt convorbiri între Gino și detectiv, în care îi cerea să meargă la mașina mea, să pună și acolo aparatură. Am sesizat Poliția dupa ce am găsit aceste înregistrări, dar nu a venit nimeni. Am fost la secția 5 și le-am dus stick-ul cu convorbirile. Polițiștii mi-au spus că trebuie expertiză, că sunt glasurile lor, că nu mă ajută înregistrarea pe care o am”, a spus Carmen Rangosh.
Avocatul bipolar
La începutul proceselor cu italianul, Carmen Rangosh a apelat la ajutorul avocatului Lucian Dramba, pe care l-a angajat ca apărător. După cum se va dovedi în următoarele rânduri, Dramba a jucat la două capete, în cel mai nedeontologic mod.
„Am făcut o cerere de reziliere a contractului cu acest avocat, imediat după ce am ascultat niște înregistrări efectuate de Gino in cabinet la avocat, în care sunt denigrata. Aceste înregistrări i le-am pus în față lui Dramba. A pus ștampila, a semnat și mi-a aruncat hârtiile în față, spunându-mi că în cabinet la el primește pe cine vrea. Eu eram clienta lui, în timp ce el se întâlnea cu Gino și îl sfătuia cum să procedeze împotriva mea”, a spus femeia.
Escrocul din Barou
În anul 2018, femeia a făcut plângere la Secția 5 pentru că Gino o bătea destul de des, obținând în acest sens și un ordin de restricție. Atunci, italianul s-a prezentat prima dată cu avocatul Dramba.
“Avocatul, peste comportamentul din timpul cât eram clienta lui, acum, în procesele lui Dino se folosește de acte și înscrisuri la care el avea acces atunci când mă reprezenta în procesul de divorț, gen ancheta socială. El a început să îl reprezinte din mai și, la o lună- două am găsit contractului. Gino i-a dat avocatului 20 mii euro, bani transferați din contul lui de aici, la Intesa. Cei 20 de mii de euro sunt o formă de mită, chiar dacă ei sunt acoperiți de acel contract de împrumut. Legal, putea să împrumute bani de la clientul său. În acel contract există o clauză în favoarea totală a lui Zingalis. În actul de împrumut, Dramba își ia angajamentul ca în cazul în care nu îi va rambursa lui Zingalis cei 20.000 de euro, îi va da o casă fără număr cadastral și repere de identificare. Este o mare țeapă din partea avocatului care precizează faptul că acel contract este cu titlu executoriu prin cesiunea drepturilor asupra imobilului din satul Voinești, comuna Voinești, Iași. Atât. Nu se dă niciun detaliu despre imobilul respectiv. Imobilul din satul Voinești poate fi și o baracă. Cu toate astea, Lucian Drambă și-a primit banii”, a spus Carmen
Teroare cu ordin de restricție
Potrivit presei, clienților și faptelor care vorbesc de la sine, avocatul Drâmbă obișnuiește să se ocupe cu lucruri ilegale, acesta fiind și în atenția DNA pentru spălare de bani. Zingali, prin avocatul urmărit penal, i-a intentat concubinei lui, în decembrie 2018, un proces prin care cerea să i se ramburseze o sumă de 50 mii euro pe care acesta i-ar fi dat-o acesteia și soțului ei. Acești bani, după cum chiar italianul a scris în plângere, nu îi poate dovedi, pentru că nu are niciun act la mână.
„Anul trecut, am cunoscut pe cineva, prin verișoara mea și am decis să ne mutăm împreună. Nu am ascuns relația asta. I-am trimis poze lui Gino cu noi 3 și l-am înștiințat de intențiile mele. După o săptămână m-am trezit cu citație pentru custodia copilului, să îi schimbe domiciliul, că e în pericol real, că sunt o mamă denaturată. M-a denigrat în toate felurile, că îmi abandonez copilul, că nu mă ocup de creșterea și educarea lui, pe ordonanță prezidențială de urgență. După 7 ani, dintr-o dată, te trezești că e copilul în pericol. A durat vreo șase luni, nu se prezenta la termene. A deschis altă acțiune, pe fond, să ia copilul în Italia, să îi plătesc pensie alimentară. Era în timpul ordinului de restricție și de câte ori ne întâlnea în locuri publice mâ denigra, ne hărțuia pe mine ăi pe prietenul meu, venea la bloc în -Tătărași, mă făcea în toate felurile de față cu vecinii, cu un ordin de protecție în vigoare”, a spus Carmen Rangosh.
Ordine de protecție călcate în picioare
Un nou ordin de protecție, o nouă încălcare a legii de către italianul care cumpăra avocați și polițiști cu bani.
“Am fost la Secția 4, am făcut plângere pentru nerespectarea unui ordin de protecție, am întrebat de ce nu s-a făcut nimic în 4 luni, și mi s-a spus ca nu sunt doar eu în cauza asta și care e problema. Am obținut cel de-al doilea ordin în vigoare până în septembrie, de data asta și pentru copil. A venit la școală și a făcut scandal în prezența cadrelor didactice, a copiilor. A apelat din nou la detectivi particulari, cu toate că i s-a pus în vedere, în prima instanță, la Judecătorie, să nu mai facă lucrurile acesta, că este o infracțiune. El a continuat să mă urmărească, prin intermediul aceluiași detectiv Ion Bacioi, În ianuarie, când am mers la avocat, am găsit în înregistrări și numărul de telefon al detectivului printre celelalte numere apelate de pe telefonul lui. “Du-te acum la mașină!” sau „Du-te la Carrefour și stai după ea. Stai toată ziua după ea până ia copilul de la grădiniță. Ai grijă să schimbi mașinile, să nu vadă”, sunt doar câteva din indicațiile pe care i le dădea detectivului. Am obținut numărul detectivului și i-am cerut să ne întâlnim la Hala Centrală. M-am prezentat cum că aș avea nevoie de serviciile lui. Când m-am întâlnit, i-am spus de toate aceste înregistrări, a recunoscut că Gino este oarecum obsedat, că i-a cerut îmi spargă email-ul, să îmi pună tot felul de dispozitive în casă, că el nu a făcut lucrul ăsta, că le-a pus Gino singur”, a relatat Carmen Rangosh.
Imixtiune flagrantă în intimitatea femeii
Urmăriri ca în filme
Odată la 3 luni, detectivul îi făcea lui Zingali un raport din care reieșea, spre disperarea italianului, faptul că amanta cu care avea copilul nu a fost cu bărbați, atât timp cât a fost în atenția detectivului. Mesajele au fost salvate de femeie și depuse la instanță pentru a demonstra faptul că a fost hărțuită. În urmă cu câteva luni, Gino Zingali a depus la Tribunalul Iași un raport al aceluiași detectiv, Ion Bacioi, în care este denigrată în toate formele posibile, că a surprins imagini cu ea și cu prietenul ei, peste tot unde mergea, când se îmbrățișau, când se sărutau, la țară, la părinții ei.
, Au filmat în curte când eram la ziua onomastică a tatălui meu.Cred că orice om care se retrage la țară face un grătar și bea o bere.A susținut că beau băuturi alcoolice în fața minorului, că copilul este ținut sechestrat în casă, că eu nu lucrez, că suntem la limita sărăciei, că copilul face foamea în casă și altele. Am făcut o plângere penală împotriva domnului Zingalis, că nu a respectat cel de-al doilea ordin de protecție, și împotriva detectivilor. La această plângere, probabil pentru că am formulat-o prin avocata mea, am primit răspuns imediat”, a spus Carmen Rangosh.
Un tată prezent doar la procese
Acest moment sunt pe rol cu nu știu câte plângeri din care nu s-a soluționat niciuna. Chiar dacă mama a dus în instanță tot felul de acte prin care a dovedit că se ocupă de creșterea copilului. În schimb, potrivit mamei, la fiecare etapă din viața copilului lui, tatăl a lipsit.
“El venea când și când și atunci încerca să îl cumpere pe copil cu tot felul de cadouri. Îi cumpăra telefoane de ultimă generație, îl ducea la jocuri în subsol la Iulius Mall. Consuma băuturi alcoolice, se urca la volan și mi-l aducea acasă pe copil noaptea. Se folosea de copil să ajungă la mine. …Îmi asum tot ce am făcut. E adevărat că așa cum îți așterni, așa dormi, doar că tot ce se s-a întâmplat în cazul meu a stat doar sub semnul ilegalităților. Simt că nu mai am nicio putere”, a spus Carmen Rangosh.
O viață sub amenințare
Femeia susține că de când au început aceste procese, italianul i-a spus că o va distruge, și i-a transmis zilnic amenințări cu moartea.
“Mă gândesc că la sfârșitul lunii septembrie se expiră și acest ordin de protecție. O să stau toată viața să mi se emită un alt ordin și un alt ordin? Chiar Drâmbă i-a spus avocatei mele –„da, clientul meu o va urmări toată viața și care e problema? Dacă are bani și își permite, nu este o ilegalitate”.
Același avocat a amenințat-o să stea în banca ei, că o să aibă de suferit.
„Am ajuns să-mi fie frică. Dacă încerc să lupt și să spun adevărul, mă gândesc că este în stare să plătească pe cineva și să nu mai fiu, că poate să facă asta, și financiar și sufletește, pentru că Zingalis este un om al răului. Parcă nu mai am putere și simt că mi se închid toate ușile. Oriunde merg, vine din urma mea și cumpără pe oricine. Toată viața o să fim urmăriți și filmați și nu o să mai avem intimitatea noastră”, a conchis Carmen Rangosh.