„În urmă cu 30 de ani mulți dintre cei care astăzi sunt profesori aici erau în stradă, luptând pentru libertate, democrație, liberă exprimare, progres, civilizație și integrare europeană. Ei sunt generația care a făcut Revoluția română. S-au scurs de atunci 30 de ani și putem spune că au fost ani frumoși, dar care ne-au lăsat și un gust de amărăciune. România s-a schimbat și parte din lucrurile pentru care au murit sute de tineri atunci s-au întâmplat. România este o țară democratică, care se exprimă liber, care își permite să așeze la masa democrației partide politice. Dar este România de astăzi cea pe care au visat-o tinerii de atunci? Am reușit să le satisfacem dorința celor care au murit în 1989 pe străzile orașelor din România? A împărtășit România visele lor? Le-a garantat progresul, așa cum au cerut, pentru cei care au rămas în urma lor? Care e motivul pentru care România de astăzi nu a răspuns dorințelor românilor de atunci? Cred că avem un singur răspuns: toate au fost îndeplinite, mai puțin calitatea celor care ne-au condus. Acolo a fost sursa tuturor relelor care au făcut ca România de astăzi să nu mai fie România cea visată acum 30 de ani.
România a devenit un tren cu două vagoane. Într-un vagon este revoluția schimbării și a dorinței de a face din România o țară demnă, care a dat jos comunismul și care a dorit să meargă mai departe în linia democrației. Al doilea vagon este al revoluției furate, în care regăsim imagini terifiante, cu studenți bătuți cu ranga de către minerii veniți la București, mineri cărora conducătorii de atunci le mulțumeau pentru efortul făcut de a restabili ordinea, cu privatizările care au distrus pas cu pas întreaga industrie românească, industrie care a fost calificată de un alt conducător ca fiind o grămadă de fier vechi, cu o autonomie universitară împinsă spre sărăcie și care a luptat din greu să se exprime în acele zile așa-zis democratice, cu oameni care s-au îmbogățit peste măsură, cu meritocrația care a devenit un clasament al pilelor, șpăgilor și al lucrurilor nemeritate pe care le-au obținut cei care ne-au condus și, din păcate, ne conduc și astăzi. Aceasta este imaginea României după 30 de ani de la Revoluție. Din păcate nu știm care vagon este primul. Este greu de spus, dar este șansa tinerilor să redea acea direcție. Ei trebuie să facă ce nu am reușit noi timp de 30 de ani, să reclădească imaginea țării după frumusețea și aspirațiile lor.
Cred că mai avem foarte multe de făcut. România nu mai este o țară educată. Ne este greu și ne doare că trebuie să spunem și acest adevăr. După ce zeci de ani generații de profesori și educatori au întărit prestigiul României prin educație, în doar trei decenii am renunțat la tot, nu doar la carte. Am ajuns în coada tuturor clasamentelor. Unde mai suntem cu cercetarea și inovarea, care este numărul de cărți citite de români, care este situația abandonului școlar?
Lucrurile sunt grele, dar trebuie să o luăm de la capăt. Trebuie să reclădim cărămidă cu cărămidă, de jos, de la grădiniță. Trebuie să încetăm odată pentru totdeauna să mai promovăm oameni care nu merită să conducă această țară. E dreptul și datoria tinerilor de astăzi să hotărască nu pentru ei, ci pentru cei care vor veni după ei. Tinerii trebuie să ia frâiele acestei țări și să o ducă acolo unde merită”, a spus primarul Mihai Chirica la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”.
„Oare ce ar fi fost Iașul fără cultură, fără artă? Probabil un oraș foarte mic. Aș putea duce argumentul mai departe: cum ar arăta Roma, Veneția sau Florența fără capodoperele care dau frumusețe acelor orașe? Probabil ar fi fost insipide și fără progresul și faima cu care se laudă în prezent. Și Iașul beneficiază din toate punctele de vedere de aportul substanțial al trecutului său cultural și artistic, trecut care i-a crescut prestigiul și care l-a făcut să fie recunoscut de-a lungul secolelor. Asta se datorează faptului că aici au trăit oameni talentați și au ales să ne dăruiască frumusețea cu care ne mândrim astăzi. Artele au fost pentru toată lumea un motiv în plus prin care România și-a câștigat demnitatea. Ce-ar fi fost România de astăzi dacă nu-l avea pe Enescu, Brâncuși, Tonitza, Grigorescu și mulți, mulți alți oameni de artă care au clădit numele și renumele acestei țări? Am fi fost o țară mică într-o Europă mare, prea puțin băgată în seamă și prea puțin valorificată de ansamblul civilizației europene.
Se simte nevoia de a reclădi această țară. România trebuie să redevină o țară educată. A devenit o necesitate vitală, care ține de însăși existența acestui stat. Urmărind ce se întâmplă vedem cum România se dezintegrează zi de zi. Lent, dar sigur. Nivelul de educație a românilor, indiferent de clasa socială din care fac parte, a scăzut foarte mult. Toate clasamentele internaționale arată că România se află pe ultimul loc. Suntem pe primul loc în Europa la abandonul școlar și pe ultimul loc la rezultatele procesului educațional. Avem cel mai mare procent al analfabeților funcționali. Acești oameni nu înțeleg nici limba română, iar mai bine de o treime dintre ei nu pricep nimic din matematică. În ultimii 30 de ani nu am reușit să ne punem conducătorii care să ne ducă destinul acestei țări. Nu am reușit să promovăm meritocrația atât de mult trâmbițată de toți cei care s-au urcat la tribuna Parlamentului României sau au condus Guvernul României. Nu am reușit să ne alegem oamenii care să ne reprezinte cu succes, care să dăruiască toată energia lor pentru această țară. După 30 de ani de la Revoluție tragem o linie și nu culegem mai nimic de sub ea. România s-a schimbat, dar a fost trecută într-o mare umbră, în care lovitura cea mai grea a primit-o educația, în care școala nu a mai reprezentat o prioritate, în care elevul nu a mai fost în atenția nimănui.
După 30 de ani trebuie să schimbăm ceva și să o luăm de la capăt. Spiritul tinerilor din 1989 trebuie să reînvie în memoria noastră, să-l repunem pe tapetul destinului acestei țări și să ne refacem țara pe care, din păcate, o pierdem în fiecare zi. România poate redeveni o țară demnă, care își ține tânăra generație acasă și căreia îi oferă o primă șansă aici. Acest lucru va trebui să pornească cu și de la tânăra generație. Fiecare dintre noi poate schimba această stare pentru ca România să redevină o țară educată. De acolo va veni progresul, stabilitatea și bunăstarea noastră, a tuturor”, a susținut edilul-șef la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”.
Deși nu a putut participa la festivitatea de deschidere a noului an universitar organizată de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, primarul Mihai Chirica a ținut să transmită un mesaj întregului corp didactic al celei mai vechi universități din țară:
„Prin deschiderea unui nou an universitar Iaşul îşi regenerează fibra spirituală, reunind speranţele şi optimismul a mii de studenţi încrezători în desăvârşirea intelectuală pe care numai studiul în amfiteatre le-o poate oferi.
Deschizătoare de drumuri spre cele mai îndepărtate orizonturi ale cunoaşterii, Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» trăieşte deopotrivă cu celelalte universităţi ieşene emoţiile şi provocările acestui nou început. Iaşul academic există tocmai datorită solidarităţii universitare, cea care i-a creat forţă şi prestanţă în mediul ştiinţific, dar şi în plan uman, făurind trainice prietenii şi legături de nezdruncinat pe care numai amintirea studenţiei le poate forma.
De aceea, sunt încrezător în puterea şi înţelepciunea Iaşului de a-şi păstra unitatea academică, de a fi în continuare aceeaşi citadelă de nefisurat a cunoaşterii, oferind astfel speranţa într-o Românie mai bună şi mai educată.
Cu acest gând despre reunirea tuturor reprezentanţilor universităţilor ieşene în acelaşi spirit colegial, generator de progres, vă rog să primiţi urările mele de succes în misiunea Domniilor Voastre de a îndruma noi generaţii de absolvenţi care vor duce mai departe prestigiul Universităţii «Alexandru Ioan Cuza»”.