Pentru cei care nu cunosc, medierea reprezintă (cnf. Legii 192/2006) o modalitate de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ al părților.
Medierea se bazează pe încrederea pe care părțile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele și să le sprijine pentru soluționarea conflictului, prin obținerea unei soluții reciproc convenabile, eficiente și durabile.
Așadar, încurajarea utilizării medierii este binevenită deoarece facilitează soluționarea litigiilor și contribuie la evitarea problemelor, a pierderii de timp și a costurilor aferente litigiilor soluționate în instanță, ceea ce permite cetățenilor să își protejeze în mod eficient drepturile legale.
Directiva privind medierea se aplică litigiilor transfrontaliere în materie civilă și comercială. Aceasta se referă la litigii în care cel puțin una dintre părți își are domiciliul într-un alt stat membru decât cel al oricărei alte părți la data la care părțile convin să recurgă la mediere sau la data la care o instanță dispune recurgerea la mediere.
Principalul obiectiv al acestui instrument juridic este de a încuraja recurgerea la mediere în statele membre.
În acest sens, directiva cuprinde cinci norme fundamentale:
- obligă statele membre să încurajeze formarea mediatorilor și să asigure o înaltă calitate a medierii;
- conferă fiecărui judecător dreptul de a invita părțile la un litigiu și să recurgă, astfel, mai întâi la mediere, dacă acesta consideră că medierea este recomandabilă, date fiind circumstanțele cauzei;
- prevede că acordurile rezultate în urma medierii pot deveni executorii dacă ambele părți solicită acest lucru. Aceasta se poate realiza, de exemplu, prin aprobarea de către o instanță sau prin autentificarea de către un notar public;
- garantează faptul că medierea are loc într-o atmosferă de confidențialitate. Directiva prevede că mediatorul nu poate fi obligat să furnizeze probe în instanță cu privire la cele petrecute pe parcursul medierii, într-un litigiu ulterior între părțile la respectiva mediere;
- garantează că părțile nu își pierd dreptul de a se adresa instanței ca urmare a perioadei de derulare a medierii: termenele de introducere a unei acțiuni în instanță sunt suspendate pe perioada medierii.
În prezent, medierea se află în stadii de dezvoltare diferite în statele membre.
Unele state membre au o legislație sau norme procedurale cuprinzătoare cu privire la mediere.
În altele, organismele legislative au arătat prea puțin interes pentru reglementarea medierii. Cu toate acestea, există state membre care au o cultură solidă a medierii, care se bazează în principal pe auto reglementare.
Tot mai multe litigii sunt introduse în instanțe. Prin urmare, aceasta presupune nu numai perioade de așteptare mai lungi pentru soluționarea litigiilor, ci și o creștere a cheltuielilor juridice la niveluri la care de multe ori pot fi disproporționate față de valoarea litigiului.
În cele mai multe cazuri, medierea este mai rapidă, și prin urmare, mai ieftină decât procedurile judiciare obișnuite. Acest lucru este în special relevant în țările în care sistemul judiciar înregistrează întârzieri importante, iar procedurile juridice durează în medie câțiva ani.
De aceea, în ciuda diversității la nivelul domeniilor și metodelor de mediere în Uniunea Europeană, se manifestă un interes crescut pentru acest mijloc de soluționare a litigiilor, ca alternativă la hotărârile judecătorești.
Medierea este caracterizată de anumite principii fundamentale, care sunt comune diferitelor sisteme din statele membre ale UE. Indiferent de modelul de mediere care se aplică, pot fi identificate următoarele etape ale procesului de mediere.
Principii fundamentale:
Imparțialitatea
Mediatorii sunt neutri și nu iau partea niciunei persoane în litigii. Mediatorii nu sunt consilieri și nu vă oferă consiliere privind situații individuale; în general se recomandă apelarea la consultanță juridică în paralel cu procesul de mediere.
Confidențialitatea
În general, ce se spune în cadrul procesului de mediere și documentele care se prezintă cu această ocazie nu pot fi folosite ca probe în instanță în același caz. Mediatorul nu poate depune mărturie ca martor.
Caracterul voluntar al medierii
Părțile implicate în conflict trebuie informate de posibilitatea de a recurge la mediere ca o opțiune suplimentară pentru a pune capăt conflictului. Refuzul de a încerca medierea nu are nicio influență asupra rezultatului unei eventuale proceduri judiciare. Acest principiu nu este în contradicție cu sesiunile de informare obligatorii privind medierea sau chiar cu medierea obligatorie, atât timp cât părțile nu sunt obligate să își soluționeze conflictul prin mediere.
Așadar, apelați cu încredere la mediere!
Maria Păduraru
