În primele trei săptămâni din luna octombrie Serviciul Corp Control Primar a dat amenzi în sumă de 45.790 de lei. Controalele au vizat agenți economici, atât persoane fizice, cât și persoane juridice, în urma acestora fiind întocmite 41 de procese verbale de contravenție.
Concret, în perioada 30 septembrie – 18 octombrie au fost aplicate 20 amenzi pentru lipsa contractelor de folosință a domeniului public. Alte amenzi au mai fost acordate pentru pentru lipsa autorizațiilor de funcționare, nerespectarea obiectului de activitate, lipsa vizei autorizației / lipsa avizului necesar pentru comercializare la Sărbătorile Iașului, expunerea mărfurilor în afara spațiilor de vânzare, nerespectarea unor somații de salubrizare a unor terenuri, precum și pentru refacerea necorespunzătoare a domeniului public urmare unor intervenții la rețelele de gaz și de apă.
Totodată, au fost emise şi 20 de somaţii, din care cele mai multe, anume nouă, unor agenți economici pentru prezentarea actelor de funcționare. Celelalte somații au fost emise pentru salubrizarea unor terenuri, salubrizarea spațiilor verzi administrate de asociații de proprietari, ridicarea unor materialele de construcție depozitate pe domeniul public și refacerea domeniului public urmare unor intervenții la rețelele publice de gaz și de termoficare.