Organizatori – brandul ZIAR MEDICAL (http://www.ziarmedical.ro), una dintre cele mai importante publicații online ale momentului în domeniul sănătății și CARDIONET – a Joint Meeting of the Romanian Society of Cardiology and Hungarian Society of Cardiology (23-25 octombrie). Evenimentul s-a bucurat de sprijinul Instituției Prefectului – Mureș.
Juriul compus din personalități ale vieții medicale, ale cercetării științifice în domeniul sănătății și ale lumii academice medicale – a ales câștigătorii din acest an, care s-au evidențiat prin munca, abnegația, profesionalismul, spiritul de echipă și/sau caracterul de lider și de mentor.
„De prea puține ori vorbim despre excelență în sistemul medical românesc. Trebuie să recunoaștem că avem povești de suces atât din sfera profesioniștilor în sănătate ori a unităților sanitare cât și din sfera sectorului non-guvernamental. Avem studenți și rezidenți cu așteptări înalte, care își fac mereu vocea auzită, atât în țară cât și la nivel internațional.”- se arată în mesajul Administrației prezidențiale adresat Galei și citit de consilierul prezidențial, Conf. Univ. dr. Diana Loreta Păun.
În deschiderea manifestării, președintelui României, Dl. Klaus Werner Iohannis i-a fost conferit trofeul „Garant al integrității și performanței medicale”.
Din partea autorităților locale, prefectul jud. Mureș, Mircea Dușa a felicitat organizatorii pentru aducerea Galei la Târgu Mureș, unde o serie de elite au contribuit, în timp, la progresul medicinei românești; la rândul său, președintele Consilului Județean Mureș, Peter Ferenc a menționat că, în opinia sa, medicina este în acest moment, cea mai imporantă ramură a județului.
În numele organizatorilor Galei, Prof. Univ. dr. Benedek Imre a exprimat convingerea că elitele vor deveni și vor exista în măsura în care va exista o educație și o muncă profundă pentru obținerea acestei calități. „Eu – a spus Benedek Imre – n-am făcut decât să preiau modelul secular al familiei mele, întemeietoare de școală medicală, care lucrează permanent, contribuind la bunăstarea României. Îi îndemn pe tineri să viseze necontenit la drumul lor în medicină și să-și vadă, ca mine, visul împlinit.”
La rândul său, jurnalistul Ionuț Geană, directorul publicației „Ziar Medical”, a afirmat că Gala Elitelor Medicale este cel mai mare eveniment de profil din România și că, la următoarele ediții, se va internaționaliza. „Suntem mândri că am reușit să-l organizăm la Târgu Mureș, care reprezintă un pol de excelență în medicină. Gala a devenit o cutumă prin care reunim excelența din medicină și este Oscarul lumii medicale” – a mai spus Ionuț Geană.
Invitatul special al Galei Elitelor Medicale, Prof. Univ. dr. Emil Ceban, rector al Univesității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testimițeanu” din Chișinău – Republica Moldova a susținut ideea participării internaționale la viitoarea ediție, subliniind că: „Avem aceeași limbă, aceleași aspirații, aceeași cultură și acest lucru ne-ar uni pe noi toți”.
Câștigător al Premiului pentru excelență în medicină, Acad. Ioanel Sinescu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, a adus, în alocuțiunea sa, un elogiu națiunii române „inteligentă și inovativă”, calități dovedite în decursul a 163 de ani de când există învățământ medical în România, prin fondarea a 4 specialități medicale pe mapamond și prin contribuții majore la alte 5-6 specialități care și-au găsit rădăcinile tot pe aceste plaiuri.
Premiat pentru performanță în activitatea didactică, Prof. univ. dr. Ioan Coman a menționat că elita medicală românească, „adevărații dumnezei ai mediciii românești, cei care stau cu telefonul deschis ca să răspundă permanent suferințelor celor apropiați”, trebuie să primească recunoștința societății.
Un apel călduros a fost adresat noilor generații de medici de prof. Univ. dr Theodora Benedek, care a primit Premiul pentru cea mai bună secție spitalicească din România. „Doresc, a spus Theodora Benedek, să transmit tinerilor specialiști să aibă ca prioritate profesionalismul, care îi va menține deasupra tuturor situațiilor complicate. De asemenea, să pună întotdeauna în față interesul bolnavului și să-și aleagă mentori valoroși, care au demonstrat că știu să creeze o școală și că pot investi în valoarea tinerilor.”
Publicăm, mai jos, componența juriului și lista integrală a trofeelor și premiilor ediției a IV-a a Galei Elitelor Medicale din România, Târgu Mureș, 24 octombrie 2019 .
Juriul Galei Elitelor Medicale
Prof. univ. dr. Benedek Imre – co-președinte
Prof. univ. dr. Diana Loreta-Păun – co-președinte
Prof. univ. dr. Mircea Cinteză – președinte-fondator al Colegiului Medicilor din România
Prof. univ. dr. Viorel Scripcariu – rector UMF Iași
Prof. univ. dr. Viorel Jinga – prorector, UMF Carol Davila București
Prof. univ. dr. Daniela Dobru – UMFST Târgu Mureș
Colonel-doctor Doina Baltaru – comandant director general al Spitalului Militar de Urgență din Cluj Napoca
Prof. univ. dr. Alina Tănase – manager general Institutul Clinic Fundeni
Vasile Barbu – președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților
Dr. Vasile Cepoi – președintele Autorității Naționale de Management al Calității din Sănătate
Laszlo Attila – senator, președintele Comisiei de Sănătate din Senatul României
Premiile Galei Elitelor Medicale
Premiul pentru excelență în medicină – Academician Ioanel Sinescu (București)
Premiul pentru excelență și performanță în inovație medicală – Prof. univ. dr. Adrian Covic (Iași)
Premiul pentru cea mai bună secție spitalicească – Unitatea de Supraveghere și Terapie Avansată a Cardiacilor Critici – SCJU Mureș, condusă de Prof. univ. dr. Theodora Benedek (Tg. Mureș)
Premiul pentru cea mai bună societate profesională – Societatea Română de Cardiologie (București)
Premiul pentru întreaga activitate medicală – Prof. univ. dr. Carol Stanciu (Iași)
Premiul pentru întreaga activitate medicală – Prof. univ. dr. Margit Șerban (Timișoara)
Premiul pentru excelență în farmaceutică – Prof. univ. dr. farm. Dumitru Lupuleasa (București)
Premiul „Mecena al sistemului de sănătate din România” – Dr. ing. Ioan Popa, președintele Transavia (Alba-Iulia)
Premiul pentru management și dezvoltare medicală – Conf. univ. dr. Carmen Orban (București)
Premiul pentru profesionalism în asistență medicală – Dr. Monica Gavriș (Cluj-Napoca)
Premiul pentru performanță în domeniul medical – Dr. Theodor Cebotaru (București)
Premiul pentru performanță în domeniul medical – Asist. univ. dr. Mihai Suciu (Cluj-Napoca)
Premiul pentru educație și cercetare în domeniul medical – Facultatea de Bioinginerie medicală „Grigore T. Popa” Iași
Premiul pentru educație și cercetare în domeniul medical – Prof. univ. dr. Daniela Fodor (Cluj-Napoca)
Premiul pentru performanță în cercetare medicală – Centrul avansat de cercetare-dezvoltare în medicina experimentală CEMEX, UMF „Grigore T. Popa” Iași
Premiul pentru cea mai bună echipă de urgență – UPU-SMURD Târgu Mureș, echipa condusă de dr. Maria Salanța
Premiul pentru cea mai bună echipă de urgență – Echipa UPU Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași, condusă de Prof. dr. Diana Cimpoeșu
Premiul pentru cea mai bună echipă de urgență – Echipa UPU Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, condusă de Conf. univ. dr. Adela Golea
Premiul pentru spitalul cu cea mai mare siguranță pentru pacient – Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș
Premiul pentru managementul calității în sănătate – Institutul Regional de Oncologie Iași
Premiul pentru managementul calității în sănătate – Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. dr. Matei Balș” București
Premiul pentru managementul calității în sănătate – Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București
Premiul pentru managementul calității în sănătate – Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava
Premiul pentru performanță în activitate didactică – Prof. univ. dr. Ioana Grigoraș (Iași)
Premiul pentru concept inovativ de management medical – Principiile Kaizen în organizarea conducerii medicale: Dr. ing. Julien Bratu (București)
Premiul pentru cea mai bună echipă medicală – Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie”, secția Specialități chirurgicale (București)
Premiul pentru dezvoltare în balneologie și recuperare medicală – Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol
Premiul pentru cel mai valoros absolvent al unei facultăți de medicină – Alexandra-Simona Zamfir (Iași)
Premiul pentru cel mai valoros absolvent al unei facultăți de medicină – Iuliu Cocuz (Tg. Mureș)
Premiul pentru cel mai activ ONG în domeniul sănătății – Asociația Crest din Satu Mare
Premiul Asociațiilor de Pacienți – Asociația Pacienților cu Tumori Neuroendocrine din România (APTNR) (București)
Premiul Asociațiilor de Pacienți – Asociația Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale din România (ASPIIR) (București)