Inițiativa de a schimba sintagma ”limba moldovenească” cu ”limba română” în mai multe acte legislative aparține deputatului blocului ACUM Iurie Reniță, fost ambasador moldovean la București. Acesta explică necesitatea modificării prin ”perfecționarea cadrului legal și asigurarea concordanței acestor legi cu prevederile Declarației de Independență a Republicii Moldova”. Deputatul a extras argumentele necesare modificării din prevederile hotărârii Curții Constituționale din decembrie 2013, în care Înalta Curte a stabilit că Declarația de Independență, care prevede că limba oficială a Republicii Moldova este limba română, nu încetează să își producă efectele, iar normele sale sunt parte integrantă a Legii Supreme și fac parte din corpul Constituției.
Iurie Reniță a depus proiectul de lege la secretariatul Parlamentului și a invitat colegii săi din legislativ să susțină prin semnătură proiectul pentru a putea fi ulterior trecut prin comisiile parlamentare și apoi inclus pe ordinea de zi a organului legislativ. Totuși, spre mirarea deputatului proiectul de lege a fost semnat doar de alți trei colegi de-ai săi din blocul ACUM.
Iurie Reniță, deputat în parlamentul de la Chișinău: ”Sărmana Limba Noastră cea Română din Parlament…Doar patru! Atâtea semnături am reușit să adunăm în parlament, acum. Data viitoare ne exprimăm sincera dorință să avem, cel puțin, 51 de voturi din toate fracțiunile Parlamentului. Doamne Ajută! Cum să nu ne aducem aminte, în context, de remarca proverbială a unui coleg parlamentar: “Deocamdată doar Igor Dodon își onorează promisiunile!!!”.P.S. Un sincer și respectuos “Mulțumesc mult!” d-lui deputat Sergiu Cataranciuc (facțiunea DA), care a semnat proiectul de lege, chiar fiind internat în spital. Multă sănătate, d-le Cataranciuc!”
”Butonul geopolitic” este deconectat în legislativul de la Chișinău
Alături de Iurie Reniță și Sergiu Cataranciuc proiectul a mai fost semnat de deputații Octavian Țicu și Lilian Carp. Ceilalți 20 de deputați ai blocului ACUM au preferat să treacă cu vederea această inițiativă legislativă, mai ales că deschide o temă de dezbatere din capitolul geopolitic, despre care liderii noii guvernări de la Chișinău preferă să nu discute public pentru că ar crea animozități în cadrul coaliției de guvernare.
Subiectul mai este evitat inclusiv pentru că exponenții blocului ACUM cred că acesta ar influența nu tocmai pozitiv rezultatul alegerilor pentru primăria Chișinău, ce urmează a avea loc la sfârșitul acestei săptămâni. Confirmă acest fapt chiar reacția unui alt deputat al blocului ACUM, Petre Frunze, cunoscut în trecut ca un exponent al curentului unionist de la Chișinău.
Petre Frunze, deputat blocul ACUM: ”Eu sunt gata să votez nu doar pentru limba română dar și pentru Unirea Țării. În rest sunt interese politice bazate pe emoțiile oamenilor. D-le Iurie Reniță, noi înțelegem că ieșirea fiecărui deputat din Blocul „ACUM” ar însemna să fie la putere doar PSRM. Cineva crede în alegeri anticipate, care nu au cum să fie. Pentru că punem accent pe lucruri sensibile în campanie electorală, o parte din unioniști ar putea să nu participe la alegeri și să nu voteze primarul general. Va învinge PSRM. Deci, dacă nu sunt voturi suficiente în Parlament, este oportun acum în campanie să răscolim emoțiile oamenilor?”.
Totuși, exponenții blocului ACUM trișează când spun că au deconectat ”butonul geopolitic”, pentru că în alegerile pentru Chișinău anume factorul geopolitic poate fi cel care va aduce mandatul de primar al Chișinăului lui Andrei Năstase, așa cum s-a întâmplat în scrutinul electoral din 2018, dar și în alte trei scrutine electorale câștigate de Dorin Chirtoacă în fața candidaților comuniști sau socialiști.
Fostul premier Pavel Filip este gata să voteze proiectul de lege
O altă tabără din care ar putea fi adunate voturile necesare pentru schimbarea sintagmei „limba moldovenească” în ”limba română” din cele câteva legi ar putea fi găsite cu siguranță în facțiunea Partidului Democrat din Moldova, care are 30 de deputați și se prezintă ca fiind o formațiune politică pro-europeană. Fostul premier Pavel Filip, actual lider al democraților moldoveni, a anunțat că el este gata să voteze pentru modificarea legislației, însă restul colegilor săi vor decide singuri dacă susțin sau nu aceste amendamente.
Pavel Filip, liderul democraților moldoveni: „Trebuie să fiu sincer, noi toţi suntem absolut diferiţi, nu toţi am împărtăşit întotdeauna aceeași viziune. De aceea, am oferit mână liberă tuturor membrilor PDM. Cine este pentru – va susţine, cine nu – va avea dreptul la opinia proprie. Am oferit mână liberă tuturor”.
Pentru ca să fie votate aceste modificări ale legislației și a înlocui ”limba moldovenească” cu ”limba română” este nevoie de votul a 51 de deputați moldoveni. Un calcul simplu arată că blocul ACUM și Partidul Democraților au împreună 54 de deputați, care s-au declarat a fi pro-europeni. Nu știm dacă sunt și pro limba română. Iar întrebarea care se impune în acest moment este una shakespeariana: ”A fi sau a nu fi limba română în actele legislative de la Chișinău?”. Și dacă nu de această dată, atunci când politicienii de la Chișinău văd că ar mai fi un moment oportun pentru a readuce limba română în legile Republicii Moldova?!