Petru Herghelegiu: ”Sunt conștient că viața și siguranța călătorilor sunt în mâinile mele”.
Gheorghe Aghebănoae: ”Regimul comunist investea sume consistente în calea ferată”.
- Care este programul dumneavoastră zilnic?
Petru Herghelegiu: Programul zilnic al unui vatman este de 8, până la 10 ore, în funcție de traseul pe care îl deservim. În tura de dimineață începem ziua la ora 3,30, atunci când un tramvai pleacă din Depou și îi preia pe toți vatmanii. Începând cu ora 4 și până la 6 ieșim la stradă, fiecare în funcție de programare. Iar după-amiaza, programul se încheie la 23,30.
Gheorghe Aghebănoae: Mecanicul de locomotivă nu are un program zilnic. La noi programul se numește TURNUS – asta înseamnă să conduc locomotiva timp de șapte ore, urmate de minimum două ore de odihnă fie acasă, fie în afara domiciliului, în locuri stabilite în anumite stații precum Tercuci, Mărășești, Galați, București.
- Care este motivul pentru care ați ales această meserie?
Petru Herghelegiu: Eu am mai lucrat și în alt domeniu, în care circulam zilnic cu tramvaiul. Încet-încet, mi-a încolțit în minte ideea că mi-ar plăcea această meserie, așa că, în anul 1990, am urmat școala de vatmani și iată că, în curând, fac 29 de ani de vătmănie.
Gheorghe Aghebănoae: M-au pasionat locomotivele de când eram copil. Erau și sunt și acum cele mai mari vehicule terestre. O locomotivă electrică are 7.000 de Cai Putere și cântărește 120 de tone, și trage după ea mai multe vagoane. Cu alte cuvinte, un tren întreg are cam 3.000 de tone.
- Care este deviza dumneavoastră?
Petru Herghelegiu: Principalul gând, atunci când urc în tramvai, este să îmi fac treaba așa cum trebuie, să ies la pensie cu fruntea sus.
Gheorghe Aghebănoae: Seriozitate și devotament, acestea sunt principiile după care mă ghidez în muncă.
- V-a fost vreodată teamă pentru viața și siguranța călătorilor?
Petru Herghelegiu: Nu am avut motive să îmi fie teamă, deoarece pot să spun, fără să mă laud, că am o conduită exemplară. Sunt conștient că viața și siguranța călătorilor sunt în mâinile mele. Noi, ca vatmani, trebuie să ne asumăm această răspundere vizavi de călători.
Gheorghe Aghebănoae: Îmi amintesc: era luna august 2005, conduceam trenul 563 Iași – București Nord. După ce am plecat din stația Urziceni spre Făurei (în Bărăgan), s-a stârnit furtună cu fulgere și trăsnete. Trenul care era format din trei automotoare Desiro (așa-numita Săgeata Albastră) mergea cu 80 de kilometri la oră când a fost lovit de trăsnet. S-au oprit motoarele, și, fiind comandat de calculator s-a produs frânarea de urgență, s-au stins toate luminile, iar în rândul călătorilor s-a propus panică. Am resetat atunci toate cele 3 automotoare, iar încet-încet călătorii s-au liniștit și am putut continua drumul până la Iași fără alte incidente.
- Ați avut parte de evenimente nedorite, accidente cu victime?
Petru Herghelegiu: Nu am avut niciodată parte de accidente cu victime.
Gheorghe Aghebănoae: În toată activitatea mea de 29 de ani, am avut, din nefericire, opt asemenea evenimente. Unul dintre ele m-a marcat profund: conduceam un tren Chișinău – București, iar undeva între stațiile Nicolina și Iași, un tânăr de 22 de ani, băut fiind, s-a împiedicat încercând să traverseze șinele de cale ferată, exact prin fața trenului. I-au fost amputate ambele mâini, a fost dus la spital, dar, după șapte ore de chin, a murit. Cutremurător este faptul că, atunci când polițiștii de la Transporturi Feroviare au mers la mama lui și au anunțat-o despre decesul fiului ei, femeia a exclamat: ”Bine că a murit, că mă bătea toată ziua!” Acum mă întreb: oare de ce trenul i-a tăiat mâinile?…
După astfel de evenimente tragice, mecanicii implicați urmează terapie. La CFR Călători este un psiholog la care putem apela. Eu am găsit însă puterea interioară de a merge mai departe.
- Faceți o comparație între infrastructura de acum 30 de ani și cea actuală.
Petru Herghelegiu: În urmă cu câteva zeci de ani, când am început eu activitatea de vatman, mijloacele de transport erau puțin mai nesigure; mă refer aici la sistemele de frânare, care erau mai slabe, dar, pentru traficul de atunci, erau în regulă. Acum sunt mai multe accidente, coliziuni, dar toate acestea se întâmplă din cauza aglomerației de pe străzi, a neatenției conducătorilor auto… Trebuie să insistăm asupra infrastructurii pentru a avea un transport mai bun din toate punctele de vedere. Suntem în secolul XXI, dar transportul cu tramvaie nu arată așa cum ar trebui să fie. Tramvaiele de acum sunt incomparabil mai bune, au mai multe dotări, deși sunt vechi și ele. Acum câteva zeci de ani circulau tramvaie cu remorcă, dar erau bune pentru acea perioadă. Cel puțin tramvaiele care circulau în Zona Industrială mergeau la capacitate maximă. Ba chiar oamenii circulau pe scări sau pe tampoane, pentru că mergeau spre fabricile din zonă. Atunci mijloacele de transport veneau în stații cu o frecvență de două-trei minute, pentru că era cerere din partea călătorilor. Acum, tramvaiele sunt ceva mai bune, deși nu chiar cum ar trebui să fie. Eu mă rog să mă țină Dumnezeu să ies la pensie fără nicio problemă de sănătate, și cred că nu o să renunț prea ușor la vătmănie. Oricum este lipsă de vatmani și șoferi la noi, iar dacă cei din conducerea unității mă vor solicita, voi veni în continuare la muncă.
Gheorghe Aghebănoae: Infrastructura și dotările care erau acum 30 de ani erau corespunzătoare, chiar foarte bune. Trebuie să subliniem faptul că regimul comunist investea sume consistente în calea ferată, deoarece conștientiza că transportul feroviar este de o importanță națională, strategică și economică. Și vă mai spun ceva: în perioada Regelui Carol al doilea trenurile mergeau cu o viteză medie de 70 de kilometri la oră. În zilele noastre, viteza medie este de 50 de kilometri la oră. Infrastructura este la pământ, investiții nu s-au mai făcut…
În ceea ce privește dotările, acum se mai aduc vagoane modernizate, cu aer condiționat, căldură, și locomotive moderne. Nu mai putem vorbi despre locomotivele cu aburi, care mai există doar la Muzeul Căilor Ferate din Gara Iași Nord.
- Cum ați petrecut zilele de sărbătoare (Paște, Crăciun, Anul Nou) la serviciu?
Petru Herghelegiu: Am petrecut multe asemenea zile la serviciu, dar nu m-am plâns. Erau ca niște zile normale de lucru. Bineînțeles, am avut multe ocazii să văd călători unii cam prea veseli, alții arțăgoși, cu chef de ceartă, dar am învățat să fiu calm, pentru ca discuțiile să nu degenereze.
Gheorghe Aghebănoae: Repet, mi-am ales meseria de mecanic de locomotivă. Știam ce mă așteaptă – nopți petrecute pe drumuri de fier, sărbători pe drumuri… Drept urmare, am considerat zilele de sărbătoare ca pe unele obișnuite. Mi-am făcut treaba cu profesionalism și nu îmi pare rău.
- Cu ce boli profesionale v-ați ales?
Petru Herghelegiu: Am fost bolnav de hernie de disc. Este boala care ne atacă pe noi și pe șoferi. Dar nu m-am lăsat învins. Am suferit o operație în anul 2005, cu o perioadă de recuperare de 6 luni, dar, după ce m-am vindecat, m-am întors la tramvai. Nu am putut să abandonez munca. Și, dacă mai apar probleme de sănătate, le tratăm și mergem înainte. În rest, caut să fiu calm, să nu iau în seamă discuțiile în contradictoriu.
Gheorghe Aghebănoae: Am 52 de ani, și, mulțumesc lui Dumnezeu, până acum nu am căpătat nicio boală profesională.
- Ce părere aveți despre doamnele care practică această meserie?
Petru Herghelegiu: Despre doamnele care practică această meserie am o impresie foarte bună. Sunt niște femei puternice, și dovedesc asta în fiecare zi. Nu oricine poate să fie vatman. La Compania de Transport Public sunt, cred, vreo 20 de vătmănițe, unele dintre ele având vechime de peste 15 ani.
Gheorghe Aghebănoae: Respect!
