În cursul săptămâni trecute, Primăria Municipiului Iași a primit de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației o adresă oficială și o copie a ordinului de finanțare nr. 4.920 / 4.11.2019 aferent proiectului „Achiziție mijloace de transport public – tramvaie 30 metri, Iași”, al cărui beneficiar este parteneriatul dintre Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Municipiul Iași. Este vorba despre asigurarea oficială, în cea mai mare parte cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional – Axa 4.1, a finanțării necesare pentru achiziționarea a 16 tramvaie cu lungimea de circa 30 de metri destinate transportului public din Municipiul Iași.
Licitația pentru achiziționarea a 16 tramvaie a fost lansată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice spre începutul anului, iar pe 15 iulie, după mai multe amânări, a fost stabilit termenul de depunere a ofertelor. La procedura de achiziție a fost primită o singură ofertă, din partea producătorului polonez PESA Bydgoszcz, ofertă care este și în prezent în evaluare.
Valoarea maximă a contractului de achiziție este 184.000.000 lei, fără TVA, respectiv 218.960.000 lei, cu TVA (aproximativ 45,9 milioane de euro), adică maxim circa 2,87 milioane de euro, fără TVA, pentru fiecare tramvai. Valoarea totală a proiectului vizată de ordinul de finanțare menționat este de 220.154.526 lei.
Durata contractului de furnizare a celor 16 tramvaie de 30 de metri este de 24 de luni, din care perioada de livrare de opt luni. Cele 16 tramvaie sunt destinate rutelor 1, 3, 7, 8 și 13.
44 de autobuze electrice
Reamintim că Municipiul Iași are în mod oficial asigurată finanțarea europeană și pentru achiziția a 44 de autobuze electrice. Pe 16 octombrie a fost emis ordinul nr. 4.846 al ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice privind finanțarea proiectului „Achiziție mijloace de transport public – autobuze electrice 10 metri deal – Iași, CJ Neamț, Târgu Mureș”. Valoarea totală a finanțării este de 167.227.763,88 lei, din care alocarea totală pentru cele 24 de autobuze electrice de 10 metri pentru Municipiul Iași de 65.509.808 lei (13.774.139,61 euro), adică maxim 573.992,5 euro pentru fiecare autobuz. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a deschis pe 23 septembrie ofertele depuse la licitația de livrare de autobuze electrice pentru patru unități administrativ-teritoriale din țară, printre acestea numărându-se și Municipiul Iași.
Concret, licitația a vizat achiziția a 70 de autobuze electrice cu lungimea de 10 metri pentru Municipiul Iaşi (24 de autobuze, șapte stații de încărcare rapidă și 24 de stații de încărcare lentă – 54,5 milioane lei, fără TVA), Județul Neamţ (21 autobuze – 48,1 milioane lei), Municipiul Târgu Mureş (15 autobuze – 34,4 milioane lei) şi Municipiul Tulcea (10 autobuze – 22,8 milioane lei). Valoarea totală a achiziţiei se ridică la circa 160.000.000 lei. Companiile interesate de această licitație sunt Bozankaya Otomotiv MAK. IML. ITH. VE IHR. A. Ș. din Turcia și asocierea Golden Dragon Bus – Xiamen Golden Dragon Bus CO LTD din China. Cele 24 de autobuze electrice de 10 metri vor fi folosite în transportul public din Iași astfel: 14 pe ruta 42 (Copou – CUG) și 10 pe traseul 52 (Piaţa Alexandru cel Bun – Pasaj Octav Băncilă – Copou).
În ceea ce privește cele 20 de autobuze electrice cu o lungime de 12 metri, pe 24 septembrie a fost emis ordinul 4.808 al ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, care prevede asigurarea unei finanțări totale de 202.154.031,35 lei, din care 66.753.064 lei (14.035.547,52 euro) pentru Municipiul Iași, adică maxim 701.777,4 euro pentru fiecare autobuz. Termenul de depunere a ofertelor în cadrul licitației organizate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a fost 12 august, iar nu mai puțin de șase firme și asocieri au depus oferte. Procedura a avut o valoare de circa 365.000.000 lei și vizează, în total, achiziția a 131 de autobuze electrice de 12 metri, precum și construirea a 39 de stații de încărcare rapidă și a 131 de stații de încărcare lentă.
Cele 131 de autobuze sunt repartizate astfel: Iaşi (20 autobuze, șase staţii de încărcare rapidă şi 20 de staţii de încărcare lentă), Piteşti (40 autobuze, 110,5 milioane lei), Târgu Mureş (32 autobuze, 89 milioane lei), Suceava (15 autobuze, 41,4 milioane lei), Sibiu (nouă autobuze, 25,1 milioane lei) şi Sighetu Marmaţiei (șapte autobuze, 19,4 milioane lei). Firmele și asocierile care au ofertat pentru toate cele șapte municipii sunt Bozankaya Otomotiv din Turcia, New Kopel Car Import din Israel, Anadolu Automobil Rom (importator ISUZU), Solaris Bus & Coach din Polonia şi Golden Dragon Bus din China, la licitație mai fiind înscrisă și compania Sor Libchavy din Cehia, care a depus însă o ofertă doar pentru Sibiu. În Iași, cele 20 de autobuze electrice de 12 metri vor deservi rutele 28 (Triumf – Podu Roş – Mircea cel Bătrân – Dacia) şi 36 (Dacia – Gară – Copou – Breazu).
Contract deja semnat pentru 16 tramvaie
Reamintim că primarul Mihai Chirica a semnat pe 11 noiembrie un contract de achiziție, prin intermediul fondurilor europene, a 16 tramvaie moderne, cu o lungime minimă de 26 de metri, care vor urma să deservească mai multe zone în care infrastructura de profil va fi modernizată. Câștigător al licitației aferente a fost desemnată compania turcească Bozankaya Otomotiv Mak. Iml. Ith. Ve Ihr. A.Ş.
Licitația pentru achiziția celor 16 tramvaie a avut o prevedere bugetară totală de 142.721.280 lei, fără TVA (169.838.323,2 lei, cu TVA, adică aproape 35.680.320 euro) și a fost împărțită în trei loturi, corespunzătoare a trei proiecte cu finanțare europeană care privesc și lucrări de modernizare a liniilor de tramvai, refacere a carosabilului și trotuarelor, construirea de stații. pe mai multe tronsoane: intersecție Bucșinescu – bulevardul Tudor Vladimirescu – intersecție Calea Chișinăului, Cinci Drumuri – strada Pădurii – strada Nicoriță, Piața Podu Roș – intersecție cu bulevardul Primăverii, bulevardul Virgil Săhleanu – intersecție cu bulevardul Metalurgiei – rond Țuțora și Iași – Dancu.
Valoarea totală a achiziției celor 16 tramvaie este de 140.964.270 lei, fără TVA (167.747.481,3 lei, cu TVA), adică circa 35.241.000 euro, respectiv 2.202.566 euro pentru fiecare tramvai. Valoarea totală a celor trei proiecte menționate este 332.579.670,28 lei (aproximativ 70,46 milioane de euro).