Povestea se repetă! Iar de această dată la Iași, cu personaje diferite și întâmplări asemănătoare. Și vorbim despre povestea “Cum a furat Grinch Crăciunul?” celor mici. Când tot orașul, dar și invitați speciali de la nivel național au venit la Iași pentru a sărbători deschiderea sărbătorilor de iarnă, deputatul liberal Marius Bodea a început să posteze pe rețelele de socializare mesaje care să le strice copiilor bucuria marelui eveniment de pe 1 decembrie când s-au aprins toate luminițele în oraș. Peste 15.000 de ieșeni au luat parte la aprinderea luminițelor și au așteptat să fie aprinsă cea mai mare roată văzută doar în capitalele europene ale lumii. Mii de ieșeni au fost plăcut reimpresionați anul acesta de Târgul de Crăciun organizat într-un mod special de Primăria Municipiului Iași.
Marius Bodea – Grinch de Iași?
Bucuria celor mici ar putea să fie distrusă de declarațiile parlamentarului liberal, Marius Bodea. Liberalul care visează la scaunul de primar al Iașului s-a transformat parcă în Grinch, celebrul personaj cunoscut că fura Crăciunul copiilor.
În goana disperată pentru funcția de primar, Bodea a uitat că sărbătorile de iarnă sunt destinate în special celor mici. Liberalul a postat pe un site de socializare că Târgul de Crăciun din acest an amenajat de municipalitate este un bâlci.
„Ce se întâmplă acum în centrul orașului, pe Bd. Ștefan cel Mare, nu reprezintă spiritul tânăr, creativ și modern al Iașului. Cuvântul „bâlci” e pe buzele multor ieșeni în aceste zile, dezamăgiți de organizarea primitivă a parcului de distracții și a ”roatei gigant” din fața Mitropoliei. Și eu sunt dezamăgit, cred că Iașul merită mai mult, Iașul poate mai mult! Oare cum se simt ieșenii care locuiesc pe str. I. C. Brătianu, cu o roată uriașă, cu alți oameni în ea, care se învârte lângă fereastra lor?
Oare cum se simt urbaniștii creativi pe care îi are orașul nostru și care puteau veni cu soluții mai bune, dar nici măcar nu au fost băgați în seamă?”, a scris deputatul PNL, Marius Bodea pe pagina lui de socializare. Declarația lui a fost aspru taxată de către ieșeni în mediul online.
Marius Bodea criticat pe pagina sa de socializare
Iar reacțiile nu au întârziat să apară, cele mai multe fiind chiar în defavoarea deputatului liberal, Marius Bodea.
„A fost în Iași vreodată asemenea roată? Ce e așa de grav că a adus-o Chirica? Bine a făcut. Dar dușmănia e cât Chirica”, i-a răspuns un ieșean.
„Oare cum se simt? Veniți să vedeți bucuria copiilor și să nu mai stăm să aruncăm cu atâta răutate, roata asta nu o să fie lăsată veșnic aici, cred că pentru o lună de zile nu deranjează chiar atât de tare pe nimeni. Pietonalul este foarte aglomerat, asta înseamnă că totuși sunt și oameni care nu dau curs la atâtea răutăți. Copiii sunt cei mai fericiți, tot ce e aici e pentru ei!!”, l-a atenționat un alt ieșean pe rețeaua de socializare.
„Puteți mai mult, stimabile Marius Bodea. Înțeleg concurența dar în cazul de față nu sunt în asentimentul dumneavoastră. Haideți să mai lăsăm rivalitatea politică și să mai acceptăm și noutățile. În mai toate marile orașe europene aveți << bâlci >> ca ăsta. Să ne mai bucurăm din când în când și de ce mai face primarul și să lăsăm COPIII să vadă și altceva în orașul lor de Sărbători”, scrie o altă persoană.
„Cârcotaș mai sunteți! Propuneți ceva nu doar criticați!”, scrie alt ieșean.
„Toate orașele mari din Europa au asemenea evenimente. Nimic nu vă mai mulțumește. Dacă punea un stand cu mici și manele, jumătate de oraș era fericit”, spune nemulțumit de postarea lui Bodea un ieșean.
Marius Bodea nu știe nici măcar care este fața Mitropoliei
Surprinzător, chiar dacă este ieșean și aspiră la fotoliul de primar la Iașului, a urcat de nenumărate ori pe scena amenajată pentru slujba Sfintei Parascheva pe 14 octombrie, deputatul liberal Marius Bodea nici măcar nu știe care este fața și și care este spatele Mitropoliei ieșene. ”Cuvântul <<bâlci>> e pe buzele multor ieșeni în aceste zile, dezamăgiți de organizarea primitivă a parcului de distracții și a ”roatei gigant” din fața Mitropoliei”, a scris Bodea pe facebook. Un viitor primar la Iașului ar trebui să cunoască măcar acest aspect. Fața Mitropoliei este spre strada Sf. Andrei. Pe Ștefan cel Mare este spatele Mitropoliei.
„Îmi pare rău că această apreciere vine din partea unui parlamentar. Un parlamentar PNL care a stat pasiv când au fost distruse legile justiției și când a participat prin pasivitate la distrugerea relației României cu comunitatea europeană prin diverse legi care au trecut. Nu poate fi decât un parlamentar zero! Și eu nu comentez ce spune un parlamentar zero. Este o altă abordare pe care nu a făcut-o orașul niciodată de când este el, prin introducerea unor elemente decorative specifice prin introducerea unor elemente decorative specifice marilor capitale ale Europei, printre care și roata. Roata e un simbol al trecerii timpului, care simbolizează un ceas. Sper să placă în special copiilor, celor mici. Ne-am propus ca cei mici să se bucure din plin de sărbătorile de iarnă, în special de Crăciun. Cât despre amplasarea roatei, noi am fost foarte atenți. Și din potrivă ne-am ferit să punem elemente decorative mari în fața Mitropoliei. Fața Mitropoliei este cu orientarea către cealaltă parte a bulevardului, e spre strada Sfântul Andrei.
Totodată și Mitropolia se bucură de prezența copiilor și a tinerilor care sunt viitorul nostru. Toată lumea știe că întrarea principală a Mitropoliei este dinspre Sfântul Andrei și nu dinspre bulevardul Ștefan cel Mare. Mitropolia nici nu ar trebui să fie orientată spre o anumită zonă ca intrare sau ieșire, Mitropolia este Mitropolie. Anul acesta e o lărgire a diversității evenimentelor care se vor petrece, pe lângă cele care veneau de obicei cu ornamentele specifice, cu produsele tradiționale românești, de data aceasta am introdus și ideea unui multiculturalism având în vedere că am atras și prezența studenților străini care vor să sărbătorească Crăciunul la Iași. Și a unor elemente de distracție pentru copiii noștri care în felul acesta vor putea combina distracția pe patine pe care o pot găsi în complexul Palas cu caruselul, dar și alte elemente de joacă pe care le pot găsi lângă pe Ștefan cel Mare”, a declarat primarul municipiului Iași, Mihai Chirica.
Copiii s-au bucurat
Zeci de mii de ieșeni au ieșit din casă pentru a admira centrul și luminițele, iar cei mici au început să îi scrie lui Moș Crăciun, iar unele scrisori le-au înmânat chiar primarului Mihai Chirica pe care îl văd ca pe sigurul om care le îndeplinește dorințele acum că au la dispoziție un parc de joacă special de sărbători.
„Cele mai frumoase gânduri au venit tot din partea copiilor care, unii dintre ei, m-au comparat cu Moș Crăciun. Chiar așa mi-au și spus că tu ești Moș Crăciun cel adevărat și mi-au lăsat și câteva scrisori. Acesta este lucru care contează cel mai mult. Au fost cred că peste 15 mii de oameni în ziua deschiderii, iar faptul că a și nins puțin a fost cu totul feeric. M-am uitat la primele zece târguri de Crăciun la nivel mondial, conform aprecierilor pe care le-au postat tot la nivel mondial, cei care le-au vizitat. Și am ales să spunem ce se potrivește și cu configurația terenului nostru și cu gusturile noastre care nu sunt la fel. E loc și de mai bine. Pe parcursul timpului observăm și lucruri care pot fi îmbunătățite și vom încerca să le aplicăm”, a mai precizat primarul Mihai Chirica.
Povestea lui Grinch – „Cum a furat Grinch Crăciunul?”
Grinch este un personaj atipic, pe coperta cărții scrie că ar fi un monstruleț, dar din textul cărții nu reiese asta, așa că pentru mine e o ființă care trăiește peste deal de satul Cinești și locuitorii săi. De 53 de ani, Grinch, care locuiește în peștera sa împreună cu cățelul său Max, asistă la pregătirile și ritualurile de Crăciun ale locuitorilor din Cinești: abundență de cadouri, zgomot, mâncare și băutură din plin, ghirlande, tărăboi, clopote care răsună, cântece și dans, toate îl enervează pe Grinch care nu participă în acest peisaj. Așa că în mintea lui încolțește gândul de a-i face să înceteze cu toate acestea și așa ajunge să se costumeze în Moș Crăciun și în seara de ajun să le fure tot ceea ce pregătiseră: brad, cadouri, mâncare etc. Bucuros, a doua zi așteaptă cu urechile ciulite zgomotele de jale la dispariția bunurilor, însă, în schimb, Grinch asistă la ceva ce nu se aștepta. Chiar dacă toate bunurile materiale dispăruseră, locuitorii din Cinești s-au adunat ca la fiecare Crăciun și s-au ținut de mâini și au început să cânte împreună cântece. Grinch se gândește atunci că poate totuși Crăciunul nu este, așa cum își imagina, despre a avea, ci mai degrabă despre a fi împreună, despre a ne bucura, despre a ne ține de mână. Așa că decide să înapoieze toate bunurile furate și se integrează în petrecerea de Crăciun, el însuși servindu-le masa cineștilor. Deputatul Marius Bodea va retrage oare postarea de pe pagina sa de socializare? Măcar așa, de spiritul Crăciunului. Politica o putem lăsa pe la anul.
„Orice declarație despre bucuria copiilor se întoarce de regulă împotriva celor care le fac.”, a precizat primarul municipiului Iași, Mihai Chirica.