Instabilitatea fiscală a constituit în acest an o provocare imensă căreia a trebuit să-i facă față mediul de business din România. Și acesta în condițiile unei instabilități economice ridicate, în ciuda creșterii economiei românești. Însă, dacă stăm să ne aducem aminte de faptul că numai în 2018 au fost peste 800 de modificări în legislația fiscală, înțelegem de ce situația de impredictibilitate legislativă a reprezentat și încă reprezintă un impediment în dezvoltarea antreprenoriatului autohton.
Este evident că în acest moment mediul de afaceri românesc are nevoie de stabilitate, dar trebuie înțeles că această stabilitate trebuie atinsă printr-un parteneriat cu instituțiile statului, prin sublinierea necesităților pe care le au întreprinzătorii. După cum se prezintă situația în acest moment, este clar că în anii imediat următori legislația va suferi noi modificări, pentru a face față provocărilor și încercărilor pe care le va cunoaște mediul economic. Este nevoie de deschiderea dialogului cu instituțiile statului, prin care mediul de business să puncteze care îi sunt necesitățile și prioritățile, pentru a găsi împreună soluții.
Digitalizarea ANAF înseamnă în primul rând o reformă a Agenției, a modalității sale de lucru și a structurii sale. Este drept, există o serie de semne bune, cel mai important fiind anunțul făcut de conducerea instituției că a finalizat o strategie de informatizare a ANAF care cuprinde 14 proiecte – în condițiile în care sistemul informatic anterior avea 20 de ani vechime, fiind implementat în 1998, iar din 2015 nu mai fusese modernizat.
Numai că în această abordare multiplă apare o problemă: experiența în antreprenoriat m-a învățat că este preferabil ca în loc de mai multe proiecte disparate să implementezi unul general și scalabil în funcție de nevoile fiecărui departament. Astfel obții un dinamism ridicat și nu te lovești de problema integrării ulterioare a tuturor proiectelor. Nu trebuie uitat, implementarea unui sistem integrat pentru administrarea veniturilor din taxe și impozite trebuie să răspundă nevoilor tuturor contribuabililor.
Ca să înțelegem mai bine, este de ajuns să ne gândim că, în momentul de față, ANAF dispune de circa 300 de baze de date diferite, iar interacțiunea dintre ele, în mod logic, nu este infailibilă. În anii din urmă, această problemă, plus lipsa de investiții în mentenanță și modernizare au dus la multiple momente în care bazele de date nu au funcționat. Mai mult, dacă nu au fost gândite de la început integrat, acum este mult mai dificil de realizat acest fapt. Dar, în ciuda acestor dificultăți, migrarea sistemului de administrare a creanțelor persoanelor juridice pe bază centrală, aceste programe vor avea efecte vizibile asupra contribuabililor.
Poate cel mai important avantaj generat de digitalizarea ANAF este creșterea nivelului de colectare a impozitelor. În această direcție, România este codașa UE, reușind spre exemplu să adune numai 65% din TVA, față de o medie europeană de 89% pentru anul 2017. Restul, în fața unui sistem depășit și greoi, bazat pe manual și dominat de o birocrație legendară, se pierde printre prea multele degete ale statului și ajunge evaziune fiscală.
De cealaltă parte, această birocrație și lipsă de transparență afectează din plin și firmele, care ajung să irosească resurse cu toate procesele, procedurile și hârtiile impuse de ANAF. Dosarul cu șină trebuie aici să devină o snoavă legată de trecut, iar toți timpii morți petrecuți la cozi și mutându-l de la un ghișeu la altul să treacă în domeniul amintirii.
Pe scurt, digitalizarea ANAF este o necesitate stringentă, în România secolului XXI, care va duce la creșterea gradului de colectare, implicit la reducerea evaziunii fiscale, la dezvoltarea sensibilă a calității serviciilor oferite. Este o situație de „win-win” pentru toate părțile implicate, de la cetățean la mediul de afaceri și până la stat.
