Aceasta în special prin banii trimiși în țară de membrii ei, îndeosebi către propriile familii. Dar nu trebuie uitat nici o clipă că românii emigrați fac parte din economia țării în care s-au stabilit. Practic, este vorba despre un mediu economic românesc care se dezvoltă în străinătate.
Mirabela Miron, co-fondator AVISSO
Acum aproape 5 ani, Romanian Business Leaders a lansat programul RePatriot, adresat antreprenorilor români din afara țării și care subliniază oportunitățile de afaceri oferite de România. Este o modalitate de a crește împreună, aici și acolo.
Însă acest program mai are o componentă, cea care îi vizează pe românii din Diaspora care sunt interesați de antreprenoriat, de ideea de a porni o afacere proprie. În această situație, este foarte evidentă nevoia de a susține mediul de afaceri al românilor din afara granițelor. Această susținere nu trebuie să vină numai din partea statului (deși este necesară prezența lui în această discuție), ci chiar de la mediul de afaceri autohton, care să îl sprijine pe cel românesc din străinătate. Statul român încă este foarte birocratic, inflexibil, cu care este foarte greu de comunicat, prin urmare, există un nivel ridicat al neîncrederii cetățenilor în apelul la el. În schimb, mediul de afaceri este, prin definiție, mult mai suplu și mai flexibil, înțelegând foarte clar nevoile prezentului, dintre care cele de dezvoltare și de recuperare a deficitului față de economiile occidentale primează în acest moment.
Evident, în timp, lucrurile vor evolua și vom ajunge să transferăm în România bunele practici dobândite în țara adoptivă. Aceasta este o modalitate foarte bună de a asigura stabilitate și accelerarea dezvoltării economice. Mai mult, inițiativele comune țin legătura puternică dintre diaspora și țară, iar românii din diaspora și-au dovedit în repetate rânduri atașamentul și implicarea în dezvoltarea României.
În aceste condiții, am ajuns la punctul în care se impune să mergem cu un pas mai departe. Pe scurt, este momentul în care ne dăm seama foarte bine că antreprenorii români din diaspora au nevoie de sprijin intern pentru a evolua.
Tocmai ținând cont de aceste considerente, am luat la AVISSO decizia ca în anul 2020 să deschidem birouri în străinătate, mai exact la Londra, Paris și Madrid, unde aceste reprezentanțe ale companiei vor fi dedicate românilor cu afaceri în afara țării.
Vorbim despre țări și orașe ce se bucură de prezența unor comunități românești numeroase și puternice, ce numără membri cu business-uri solide. Dezvoltarea lor este o problemă-cheie pentru viitor, iar aici intervine compania de consultanță, cu competențe în servicii financiar-contabile, consultanță în afaceri și în resurse umane.
Există și un al doilea considerent pentru înființarea acestor reprezentanțe în străinătate ale AVISSO: este vorba despre legăturile ce pot fi stabilite între firme românești și firme din afara țării. Internaționalizarea companiilor autohtone s-a dovedit a fi o potențială problemă, care însă poate fi depășită în momentul în care există deja pe piața respectivă o firmă românească. Adaptarea în aceste condiții este mult mai simplă, iar profitabilitatea unei asemenea măsuri este evidentă.
Românii din Diaspora au nevoie de sprijin de acasă, la fel cum România are nevoie de sprijinul lor, pentru o dezvoltare cât mai accentuată, pentru siguranță și