Ce se întâmplă cu bugetul Iașului în 2020?

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica așteaptă propunerile ieșenilor, dar și inițiative cu privire la bugetul Iașului pe 2020.

0
79

“Referitor la bugetul municipiului Iași pentru anul 2020,  am început să strângem propuneri ale cetăţenilor pentru acesta .După aprobarea bugetului de stat trebuie să intrăm în dezbaterea oficială a proiectului de buget.Punctele tari, încercarea de a stabiliza economia prin refacerea balanţei comerciale a statului român, oprirea unor scurgeri inutile de fonduri publice, indiferent dacă acestea vizau sau nu pensii speciale sau alte altele şi încercarea de a stabiliza economia prin abordarea proiectelor de infrastructură mare, cele care vor aduce creştere valorică pentru întreaga ţară. Actualul Guvern are de recuperat multe din ceea ce am putea numi sincopele ultimilor 30 de ani. Să ne gândim, nici până acum, noi Iaşul, nu avem proiectul şoselei de centură. Le-a trebuit un an de zile să îl lanseze. L-au lansat, l-au oprit iar acum nici nu mai ştim ce este cu el. O să vedem imediat după ce se apucă de treabă noul Guvern anul acesta. Să vedem ce se întâmplă cu celelalte proiecte de infrastructură mare pentru Moldova, autostrada şi Spitalul Regional de Urgenţe.

Aș dori să subliniez importanţa şoselei de centură , care alături de alte măsuri locale, va contribui atât la fluidizarea traficului cât şi la  reducerea poluării( aerului , zgomot , etc.).

Deasemenea vreau să anunţ ieşenii că vom aloca şi în acest an fonduri pentru proiectele desemnate de cetăţeni, despre care va trebui sa decidem împreuna care este ordinea de prioritate , dar m-aș bucura ca fiecare cartier să-și rezolve o problema pe care ei, locuitorii zonei, o considera prioritară.

Vorbim de bugetarea participativă.

Îi rog pe ieşeni să depună proiecte,iar pentru aceasta , in săptămâna 6-12 Ianuarie vom creea o platformă deschisă, şi proiectele care vor întruni cele mai multe voturi vor deveni realitate.

Consultarea publică se va desfăşura pe trei paliere:

  • formulare pe care ieşenii le vor găsi la centrele de cartier, pe care vor descrie propunerea dorită;
  • o pagină pe reţeaua de socializare unde se vor putea face publice idei şi proiecte ale cetăţenilor, idei care să fie văzute şi completate de toată comunitatea;
  • şi dezbaterile în format clasic in centrele de cartier si sediul Primăriei.
  • Ca viziune îmi doresc un oraş în care să îţi placă să trăieşti, să îți  creşti și educi copii şi să îmbătrîneşti aici. Un oraş în care să îţi placă să îți petreci concediul sau sa vii în vacanţă.  Sunt multe de facut , printr care :reducerea  poluării, un transport public modern şi predictibil, continuarea dezvoltăriide zone verzi, creșe și gradinite noi, siguranța publica crescută și servicii medicale de cel mai înalt nivel . Iar lucrul care mă bucura este ca avem acest potențial de a le realiza . Deasemenea Iasul -oraş turistic continuă să fie o preocupare pe care trebuie sa o regăsiţi concret şi în buget. Şi vom face ceea ce ne permite legea pentru încurajarea dezvoltării economice a oraşului. De la afacerile mici, de familie pînă la atragerea de mari investitori. Îmi exprim însă public îngrijorarea cu privire la ceea ce aş putea numi blând încetinirea dezvoltării aeroportului care pare a pierde teren în faţa competitorilor din Moldova şi nu numai .

Și desigur , nu trebuie sa renunțam la finalizarea unor proiecte deja începute:

  • clădirile istorice :palatul Braustein , Muzeul de istorie Naturală, Baia turceceasca – Centru de arta contemporană, Casa Berthlot, Monumentul  eroilor din cimitirul Eternitatea, monumentul eroilor din Galata, Mănăstirea Frumoasa
  • Reabilitarea liniilor de tramvai din zona industrială , bulevardul Tutora, strada Pădurii-Tatarasi , bulevardul Tudor Vladimirescu și Aurel Vlaicu – Dancu
  • Cele cca 25 de parcuri care au n-ai rămas din pachetul de 93 de amplasamente
  • Blocurile din Grădinari ( patru tronsosne= 76 de apartamente)
  • 14 terenului de sport noi la scoli,dintre care  5 terenuri au și demarat
  • Primele tramvaie a căror producție începe in aceasta luna
  • Alături de lucrările deja începute la Spitalul Parhon și Spitalul de recuperare , scoli , Grădinițe și crese , spații verzi , trotuare, alei între blocuri și străzi.

Nu as vrea sa uit de sportul de performanța  Ieșean , și cred ca anul 2020 este gata pentru un nou început. Trebuie sa pornim o sală noua și un stadion nou , e timpul generației noastre sa facă aceste lucruri.

Mă opresc aici, așteptând și propunerile cetățenilor noștri, ieșenii, care trebuie să-și aducă inițiativele in prim-plan.”, a declarat primarul municipiului Iași, Mihai Chirica.

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments