Focul a înghiţit suprafeţe întinse din partea de sud-est, iar autorităţile au evacuat oraşe întregi de pe coastă, inclusiv o zonă turistică foarte populară.
Înfiorător este că mii de oameni sunt în acest moment înconjurați de flăcări. 19 oameni au murit până acum. În plus, 500 de milioane de animale au murit, un număr care a șocat întreaga lume. Riscul încă este prezent, deoarece vremea secetoasă și caniculară favorizează incendiile.
De asemenea, 1.400 de case și cinci milioane de hectare de vegetație au fost distruse de flăcări
Pentru sute de mii de australieni, dar şi turişti aflaţi în aceste zile pe coasta de sud-est, trecerea în noul an a părut Apocalipsa.
Din cauza incendiilor de vegetaţie scăpate de sub control, cerul a prins o culoare roşiatică, iar aerul este încărcat de fum. Mai multe localităţi au fost evacuate şi, ca la un semn, maşinile au cotropit şoselele. Oamenii au profitat de o scurtă perioadă de acalmie ca să-şi facă rezerve de combustibil şi de alimente.
Armata și Marina ajută la stingerea incendiilor, iar Canada și Statele Unite au trimis unități de pompieri voluntari. Dar furia localnicilor din zonele calamitate împotriva autorităților este enormă. A simțit-o chiar premierul Scott Morrison, care a fost încolțit de oamenii disperați.
„Nu o să primești niciun vot aici, amice. Ești un idiot. Cine crezi că votează cu liberalii pe aici? Nimeni”, i-a spus un localnic.
Afectaţi sunt însă şi cei aflaţi în zone ceva mai sigure. Potrivit lui Răzvan, un român stabilit de câţiva ani în Sydney, un semicerc de foc a acoperit vestul oraşului. În tot acest timp cei din est suferă din cauza fumului gros venit şi de la 100 de km depărtare. Oraşul este învăluit de o pâclă groasă, iar plajele sunt acoperite de cenuşă.
Răzvan: “Ne-au împărţit autorităţile măşti pentru acest fum, nu avem voie să udăm grădinile sau să spălăm maşinile, nu am ajuns la duşuri de 2-3 zile, însă dacă ni se cere vom face asta. Este îngrozitor, totul este învăluit în fum, arde totul”.
Roxana este la rândul ei stupefiată.
Roxana Măriuța: “Este incredibil ce se întâmplă, ne uităm cu groază”.
Cu amintiri terifiante au rămas şi conaţionali care şi-au petrecut sărbătorile acolo. Dorian şi Mihai sunt amândoi în Sydney de mai bine de o săptămână, timp în care au observat modul în care australienii se raportează la acesta dramă, dar şi schimbările pe care le-au adus în peisaj temperaturile de cuptor.
Până acum, flăcările au mistuit aproape 5 milioane de hectare de teren în Australia, dar focare puternice au apărut şi în Tasmania, la peste 150 de kilometri de continent.
În oraşul-staţiune MallaCoota, 4000 de oameni sunt izolaţi. Au petrecut Anul Nou pe plajă sau în bărcile din port. Marina australiană a trimis mai multe nave în zonă, pentru a duce apă şi alimente şi pentru a-i recupera pe cei aflaţi în pericol direct.
Vineri dimineaţă, în Canberra, aerul era aproape irespirabil. Localnicii au ieşit pe străzi cu măşti pe feţe şi o parte dintre instituţiile publice şi-au închis birourile. În cursul zilei, aici s-a înregistrat cel mai ridicat grad de poluare din întreaga lume.
Australienii nu pot răsufla uşuraţi nici în următoarele zile când vor avea parte de peste 40 de grade la umbra dar şi de vânt puternic în zonele afectate. Aşadar autorităţile se aşteaptă ca incendiile să crească în intensitate şi se pregătesc pentru ce este mai rău.