Nu vom avea parte, însă, de căderi de zăpadă sau ploi. Cea mai scăzută temperatură se va înregistra luni, 6 ianuarie, chiar de Bobotează, când termomentrele vor ”îngheța” la 2 grade Celsius ziua, iar noaptea se vor înregistra nu mai puțin de -6 grade Celsius.
ANM anunță că în zonele montane și submontane temperaturile vor fi mult mai scăzute, ajungându-se la valori de până la -12 grade Celsius.
Temperaturile au început să scadă încă de la finalul anului trecut, iar pentru luna ianuarie, vremea va continua o curbă a răcirii. Asta până la sfârșitul săptămânioi viitoare, când se va încălzi, ușor. Astfel, se vor înregistra temperaturi medii care nu vor depăși 5-6 grade Celsius.
De la ninsori trebuie să ne luăm, deocamdată, gândul. Poate la munte vor fi unele căderi de zăpadă. Cert este că în orașele țării aproape nu va cădea fulg de zăpadă. Dpar precipitații, pe fondul unor temperaturi cava mai ridicate decât pentru luna de mijloc a iernii.
Boboteaza (Botezul Domnului) este sărbătorită pe 6 ianuarie şi, împreună cu ziua Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuit pe 7 ianuarie, marchează finalul perioadei de 12 zile a sărbătorilor de iarnă, care încep în Ajunul Crăciunului. Ziua de 6 ianuarie reprezintă o sărbătoare importantă atât pentru creştinii ortodocși, cât şi pentru cei catolici.