Lunile cu cele mai multe acte de naştere întocmite au fost mai (779) şi iulie (744) la polul opus situându-se aprilie (541) și decembrie (549).
„Pentru al doilea an consecutiv, top 3 cele mai alese prenume şi-a păstrat aceeaşi configuraţie. Pentru băieți Andrei (572), Ştefan (322), Alexandru (304) iar pentru fete Maria (1000), Elena (409), Ioana (372). Tot în urma acestei analize am remarcat faptul că părinţii au păstrat trendul ultimilor ani și au decis să atribuie câte 2 prenume copiilor (74%)”, a declarat Marius Bodoga, Director Executiv DLEP Iaşi.
În conformitate cu legislaţia în materia actelor de stare civilă înregistrarea naşterii se face de structura de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P. sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul.
Ofiţerul de stare civilă are obligaţia de a refuza motivat, comunicând în scris declarantului, înregistrarea prenumelor formate din cuvinte indecente, ridicole ori altele asemenea, de natură a afecta ordinea publică şi bunele moravuri sau interesele copilului, după caz.