Cum văd cele două doamne lumea în care trăim, cum au ajuns să aibă cariere de succes, cum au depăsit barierele legate de etnia lor, citiţi în rândurile care urmează.
Elena Motaş: „Stima de sine scăzută a romilor este un factor care determină de multe ori eșecul în plan educațional și profesional”.
Mirela Dinu: „Am învăţat că discriminarea şi prejudecăţile sunt în toate mediile şi la toate nivelurile”.
- De ce v-ați ales această profesie?
Elena Motaș: Profesia mea de bază este cadru didactic, dar am renunțat din anul 2012 când am fost angajată la Instituția Prefectului. Anterior, am ocupat și functia de inspector pentru minorități la Inspectoratul Școlar Județean Iași. Inițial, am dorit să fiu magistrat, dar experienţele personale mi-au demonstrat ulterior că ”JUSTIȚIA POATE FI OARBĂ”. Mi-a plăcut să lucrez cu oamenii, și mai ales cu copiii și tinerii.
Mirela Dinu: Am ales această profesie pentru că îmi place să lucrez cu oamenii, să îi sprijin prin intermediul experienţei mele profesionale şi personale pe cei aflaţi în situaţii socio – economice precare şi nu numai, astfel încât să reprezint un model demn de urmat pentru cei aflaţi în astfel de situaţii.
- Cine v-a îndrumat pașii către această carieră?
Elena Motaș: Paradoxal, nimeni nu a reusit sa mă ghideze în mod direct, am avut repere din familie, dar cea mai mare influență a fost din partea mamei.
Mirela Dinu: După ce am terminat Facultatea de Psihologie şi Stiinţe ale Educaţiei, am profesat cinci ani ca profesor de psihopedagogie specială şi logoped, în anul 2003 la Târgu Frumos, iar în anii 2005-2007 am profesat ca logoped la Centrul Logopedic unde m-a îndrumat doamna profesor Georgeta Burlea, coordonatorul Centrului, un specialist şi un om foarte valoros cel puţin pentru mine. Meseria de asistent social cred că am făcut-o fără să îmi dau seama, cred că încă din timpul studenţiei, fiind implicată ca voluntar de multe ori în diferite proiecte şi activităţi ale unor ONG-uri. Când m-am angajat la Direcţia de Asistenţă Socială, deja luasem contact cu multe din grupurile ţintă aflate în monitorizarea instituţiei.
- Cum ați făcut față prejudecăților legate de etnia dumneavoastră?
Elena Motaș: Dacă ar fi să vorbesc despre acest lucru, ar trebui să fac o comparație între perioada copilăriei/adolescenței și viața de adult. Mai concret, cât am fost elevă, în regimul comunist, probabil frica majoritarilor dublată de politicile asimilaționiste făceau ca populația majoritară sa fie rezervată în a face discriminare etnică sau pe alte criterii. Acum, în democrație, discriminarea este la cote maxime și mai ales în media, rețele de socializare. Cea mai gravă formă de discriminare este cea instituțională. Eu mi-am asumat identitatea etnică fără nicio rezervă, chiar dacă din punct de vedere al stereotipurilor despre romi nu ”corespund”. Era de ajuns să spun satul din care provin, Zece Prăjini, ca să se știe că sunt de etnie romă. Sunt vorbitoare nativă de limba romani și promovez studierea limbii materne în mediul școlar. De fapt acesta este rolul meu profesional și social, să militez pentru promovarea identității culturale a romilor. Stima de sine scăzută a romilor este un factor care determină de multe ori eșecul în plan educațional și profesional. Eu am reușit să trec destul de greu peste prejudecățile majoritarilor, dar m-a ajutat foarte mult educația. Pot să afirm că educația este cea care te ajută, îți oferă răspunsuri și soluții ca să întelegi, să contracarezi prejudecățile tuturor. Nu există rețete în lupta cu discriminarea… . Îmi amintesc că autoironia a fost una dintre ”armele” mele. Bancurile cu țigani, proverbele și zicătorile din folclorul românesc sunt surse inepuizabile de discriminare și prezența lor în mediul școlar generează comportamente ”așa-zise deviante” în cazul elevilor romi.
Mirela Dinu: Cât am fost elevă în clasele primare, gimnaziale răspundeam agresiv, iar fratele meu, care era în aceeaşi clasă cu mine chiar violent, şi era considerat atunci element negativ deoarece bătea colegii de clasă care îi spuneau „ cioroi”. Ulterior, după ce am fost la diferite cursuri de formare prin intermediul diferitelor ONG-uri ale romilor, am învățat că actele discriminatorii și cei care discriminează pot fi legal trași la răspundere. În acest sens, Organizația Studenților și Tinerilor Romi „Romanitin”, organizație a cărei membru am fost, a câştigat un proces împotriva cluburilor din Iaşi care nu primeau tinerii romi în incinta acestora chiar de la intrare numai pe motive pur etnice. Printr-o acţiune filmată și înregistrată de către tinerii romi studenţi și avocaţi am adus probe în instanţă de la şase cluburi care nu ne-au primit. Aceste evenimente au avut loc prin anii 2002 – 2003. Această acţiune a fost una de pionierat, şi a fost urmată de proteste stradale la Bucureşti împreună cu mişcarea romilor la nivel naţional, unde ne ceream drepturile, între care şi stop discriminarea. Pe parcursul formării mele ca profesionist în diferite medii, am învăţat că discriminarea şi prejudecăţile sunt în toate mediile şi la toate nivelurile, că, prin educaţia formală, nonformală, în familie, în societate se mai pot diminua, doar generaţiile care urmează să fie educate în alt spirit şi să nu mai fie influenţate de generaţiile care şi în secolul XXI ameninţă copiii cu expresia „Dacă nu eşti cuminte, te bagă ţiganul în sac”.
- Cum aţi trecut de piedici în exercitarea profesiei?
Elena Motaș: Nu pot spune că am avut foarte multe piedici în exercitarea profesiei; atât timp cât ești un profesionist în domeniu, etnia nu face diferența. Oamenii sunt reticenți la început, dar, după ce te cunosc mai bine și îți observă calitățile și competențele, își mai schimbă atitudinea.
Mirela Dinu: Eu personal nu am întâmpinat piedici în exercitarea profesiei pe motive etnice, mă refer la cea actuală de asistent social, funcţionar public la DAS.
- Care a fost cel mai plăcut moment din carieră?
Elena Motaș: Nu pot spune că am avut doar un singur moment plăcut, sunt nenumărate, de la satisfacția pe care o ai când munca îți este apreciată și valorizată, până la satisfacția beneficiarilor tăi. Pot însă aprecia ca un moment unic și motivant când am primit premiul pentru Drepturile Omului al Ambasadei Franţei, în valoare de 3.000 de euro. Primul astfel de premiu mi-a fost acordat pe 10 noiembrie 2008 de doamna Rama YADE, pe atunci Secretar de Stat la Afacerile Externe şi Drepturile Omului, pentru lupta sa în favoarea integrării copiilor de etnie romă în şcoli.
Mirela Dinu: Cele mai plăcute momente din cariera mea de asistent social sunt atunci când reuşesc să conving un copil care este în pragul abandonului şcolar să continue studiile, atunci când reuşesc să înscriu copii sau adulţi care au abandonat cursurile să frecventeze „A doua șansă”, atunci când găsesc un loc de muncă la o familie, atunci când trimit un tânăr la un curs de calificare, atunci când găsesc o sponsorizare pentru a ajuta un tânăr să termine studiile, atunci când o mamă singură cu şase copii, cu soţul decedat, fără niciun nivel de școlarizare, romi tradiţionali, ţi-a multumit că ai ajutat-o și că ai avut răbdare să o asculți, să mobilizezi mai multe persoane pentru ca să își depună actele pentru o pensie de urmaș la care au dreptul (pentru că soțul decedat a lucrat 15 ani la Salubris), să beneficieze de cantină socială până la primirea pensiei, să depună actele pentru locuință și astfel să nu o mai găsești în stradă cu cei şase copii la cerșit.
- Și care a fost cel mai greu moment?
Elena Motaș: Cel mai greu moment a fost recent, când am constatat că mi-a fost făcută plângere penală pe motiv că promovez studierea limbii romani în școlile cu romi de către actuala conducere a Inspectoratului Școlar Județean, pe fondul ignoranței și neprofesionalismului acesteia.
Mirela Dinu: Cele mai grele momente din carieră sunt atunci cănd nu găsesc soluții pentru a rezolva problemele, nevoile comunităţilor unde îmi desfăşor activitatea.
- Ați avut momente în care voiați să renunțați la visul dumneavoastră de a avea o carieră de succes?
Elena Motaș: Nu cred că există în viața nimănui astfel de momente. În cazul meu nu pot afirma că există o carieră de succes, depinde la ce ne raportăm.
Mirela Dinu: Nu am întâmpinat astfel de probleme; îmi place foarte mult ceea ce fac și am găsit resurse și înţelegerea necesară pentru a merge înainte.
- Care sunt acțiunile pe care le întreprindeți pentru ca semenii dumneavoastră să nu mai fie discriminați?
Elena Motaș: Nu voi renunța niciodată la militantism, indiferent de piedici sau amenințări. Este datoria mea morală sa ajut comunitatea din care provin prin toate mijloacele – lobby, advocacy, mișcare civică, participare la evaluarea și implementarea politicilor publice, consiliere.
Mirela Dinu: De multe ori încerc să fac pe cât posibil discuții despre istoria romilor și faptul că, fiind robi, multora le-a fost greu să facă față la noua postură de oameni liberi fără pământ, casă, masă. Ar mai fi activități de formare continuă cu angajaţii care lucrează cu oamenii cum ar fi angajați din poliție, profesori, elevi pe teme cum ar fi istoria romilor, prejudecăți, stereotipuri. Aceste cursuri de formare continuă despre istoria romilor sunt necesare, deoarece stereotipurile şi discriminarea se nasc din necunoaşterea celuilalt.
- Vă simțiți jignită când vi se spune ”țigancă”?
Elena Motaș: Da, foarte tare, și nu aș ezita să acționez în instanță pe cel care ar face-o în mod repetat. Prima dată i-aș atrage atenția în mod asertiv și l-aș trimite să se documenteze asupra etimologiei termenului și asupra istoriei triste a romilor din România, de ce nu este corect să mi se adreseze astfel. A doua oară aș crede că este un act de discriminare și aș acționa în consecință.
Mirela Dinu: Da, dacă este exprimat pe un ton peiorativ.
- Ce ar mai trebui să facă autoritățile (locale și naționale) pentru ca romii să fie mai bine integrați în societate?
Elena Motaș: Romii sunt integrați în societate, nu trăiesc în rezervații. Autoritățile ar trebui să se asigure ca există o incluziune socio-etno-culturală reală a acestora. ”Integrarea” nu înseamnă asimilare. Autoritățile trebuie să elaboreze politici publice de incluziune concrete, nu pe hârtie, ca să dăm bine în fața UE. Mă refer la utilizarea unor mecanisme funcționale de evaluare a progresului.
Mirela Dinu: În primul rând să începem de la grădiniţă, şcoală, iar diversitatea să fie acceptată ca o normalitate. Atunci când am să văd că, în şcoală, elevele de etnie romă care vor să poarte portul tradițional vor fi acceptate și privite ca normalitate, am să cred și eu că școala a evoluat în acest sens și nu vor mai fi expresii peiorative cu privire la romi. Apoi, să avem reprezentare la toate nivelurile, atât politic, dar şi decizional. Politicile pentru romi să nu fie scrise doar pe hartie fară a se concretiza în programe la nivel național cu finanțare.
- Ce ar trebui să facă semenii dumneavoastră care nu fac cinste etniei?
Elena Motaș: Exact ce ar trebui să facă toți românii care nu fac cinste României, adică să respecte regulile universal valabile pentru a fi un bun cetățean!
Mirela Dinu: Ceea ce ar trebui să facă şi un român care nu face cinste etniei din care face parte.
