Cine au fost Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, ne spune părintele Mihai Mărgineanu de la Parohia Toma Cozma din Iași.
- Cine a fost Vasile cel Mare?
Vasile cel Mare a trăit în secolul IV într-o familie înstărită, de la care a deprins învățătura creștină adevărată și care l-a ajutat să studieze la școli înalte. De la mama sa, Emilia, bunica sa Macrina, și sora sa Macrina, a deprins elemente ale trăirii creștine ortodoxe, care i-au marcat profund viața. Familia lui Vasile cel Mare a dat bisericii nu mai puțin de șase sfinți. E o familie fericită, alături de mama, sora și bunica sa sunt pomeniți și Sfântul Grigorie de Nyssa și Petru al Alexandriei. Vasile cel Mare a avut de tânăr o aplecare către cele sfinte, și prieten bun a fost cu Grigorie, cel care avea să îi fie alături în credință. Și rămâne în memoria bisericii ca un autor de scrieri cu caracter dogmatic, fiind autor al unor canoane și rânduieli în baza cărora funcționează și astăzi mănăstirile. De asemenea, el a fost un mare filantrop al antichității, Vasile cel Mare fiind cel care a pus bazele primului așezământ filantropic din lume – primul spital, primul azil, primul orfelinat, își au originea în inițiativa Sfântului Vasile cel Mare.
- Cine a fost Grigorie Teologul?
Despre Sfântul Grigorie, de Dumnezeu Cuvântătorul sau Teologul, se știe că, după ce a făcut studiile la Atena, s-a călugărit. Pentru calitățile sale deosebite și pentru modul foarte înțelept de a aborda viața bisericii, e cel care a și ajuns arhiepiscop al Constantinopolului. Ne-a lăsat și el o operă monumentală, fiind o fire poetică, un om care era înclinat unei percepții mai sensibile a vieții creștine, este cel pe ale cărui cuvinte și versuri se întemeiază o bună parte din cântările de la strana bisericii. Toate marile sărbători care conțin cântări deosebit de frumoase și profunde își au originile în scrierile Sfântului Grigorie Teologul. El a fost originar din Nazianz, fiu de episcop, și a avut mare grijă să păstreze nealterate adevărurile de credință.
- De ce i se spune Sfântului Ioan, ”Gură de Aur”?
Ceva mai tânăr decât Vasile și Grigorie, Ioan Gură de Aur a avut o viață foarte zbuciumată. A fost patriarh al Constantinopolului, și e unul dintre cei mai mari cuvântători pe care i-a avut lumea creștină, de aceea i se spune și Ioan Gură de Aur. Avea un dar al vorbirii și al scrierii și o profunzime în exprimare care îi captivau total pe cei care îl ascultau sau care citeau. Și astăzi, predicile Sfântului Ioan Gură de Aur reprezintă un izvor de cunoaștere și de înțelegere a Scripturilor. Sfântul Ioan Gură de Aur este autor al unei Sfinte liturghii, este liturghia care se oficiază cel mai des pe parcursul anului bisericesc și a întărit toate acestea și el la rândul său printr-o viață cu mare iubire față de semeni. Sunt cunoscute și astăzi acele célèbre predici despre statui, în care vorbește despre importanța pe care o are iubirea creștină. Sunt cunoscute și acțiunile sale legate de ajutorarea creștinilor aflați în nevoie, este unul dintre cei care a dezvoltat o operă filantropică amplă în Biserica Ortodoxă din Constantinopol. A avut o viață foarte încercată, curajul de a spune lucrurilor pe nume i-a atras și persecuții din partea împărătesei Eudoxia și a împăratului Arcadie, dar el a privit toate cu multă înțelegere, așa că ucenicul său care i-a fost alături în ultimele zile ale vieții sale a consemnat: ”Închizând ochii, Ioan Gură de Aur a spus Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”
- De ce împreună?
Toți trei sfinți fac parte din acea pleiadă a teologilor și a scriitorilor bisericești pe care se întemeiază dogma ortodoxă. Au aparținut veacului de aur al teologiei creștine, și pentru acest motiv sunt cinstiți în mod deosebit. Doar că cinstirea lor, pe la începutul veacului al XIX-lea, déjà a căpătat o încărcătură oarecum disconfortantă pentru armonia bisericii. Se ajunsese ca evlavia față de cei trei sfinți să creeze discordie sau separare în biserici. La Constantinopol existau grupuri de creștini vasilieni, grupuri de creștini gregorieni, și grupuri de creștini ioanieni. Și nu se stimau întotdeauna între ei, fiecare revendicând o întâietate pentru sfântul pentru care aveau o simpatie deosebită. Lucrurile au luat o amploare îngrijorătoare, în așa fel încât, în prima parte a domniei, împăratul Alexios I Comnenul s-a văzut nevoit să caute o soluție administrativă pentru a înceta dezbinarea între creștini pe tema simpatiei către sfinți. L-a ajutat însă o viziune în care cei trei sfinți s-au arătat în vis episcopului Ioan Mavropus al Evahaitelor și i-au spus: ”De ce ne despărțiți? Noi suntem împreună în ceruri. Noi nu revendicăm niciodată întâietate unul în fața
Celuilalt. Niciun sfânt nu se poate pune ca importanță în fața unui alt sfânt. Noi ne iubim cu toții, de ce voi vă urâți, de ce voi nu vă înțelegeți?”. Și atunci, la propunerea acestui mitropolit Ioan Mavropus, s-a rânduit pomenirea laolaltă a Sfinților Trei Ierarhi pe 30 ianuarie ca o sărbătoare a reconcilierii creștine, ca o sărbătoare care să atragă atenția că niciodată din cauza evlaviei nu se cade să facem ruptură în Biserică.
Despre Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi – bijuteria arhitecturală din central Iașului, de lângă Mitropolia Moldovei și Bucovinei – ne-a povestit istoricul Sorin Iftimi, de la Complexul Național Muzeal ”Moldova”.
- Când a fost construită Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi și de ce?
Am avut ocazia de a oferi un răspuns mai detaliat asupra Bisericii Trei Ierarhi în câteva texte reluate recent în volumul Cercetări privitoare la bisericile ieșene (Editura Doxologia, 2014). Această biserică, unică în felul ei, a fost construită de Vasile Lupu Vodă, împreună cu întregul ansamblu, între anii 1637-1640. De la început, biserica a fost gândită ca o casetă prețioasă pentru moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, dar și ca necropolă pentru familia ctitorului, amenajându-se cripte interioare în pereții laterali ai edificiului. Sunt indicii care arată că Vasile Lupu, om „cu fire mai mult împărătească decât domnească”, și-a dorit să înființeze aici o Patriarhie, mai mult decât o Mitropolie (fapt susținut de istorici precum Ștefan S. Gorovei și Maria-Magdalena Szekely). Oricum, închinarea mănăstirii la Muntele Athos, în speță la Mănăstirea Vatoped, este un gest de basileu bizantin, nu doar de domn moldovean…
- Din punct de vedere arhitectural, care este elementul care o face unică?
În ce privește arhitectura propriu-zisă, noutățile sunt nesemnificative: Biserica Trei Ierarhi a reluat planurile bisericii Mănăstirii Galata. Acolo, pe dealul Galatei, Petru Vodă Șchiopul a realizat, pe la 1580, remarcabila sinteză de arhitectură moldo-munteană, oferindu-ne modelul de biserică domnească cu două turle. La Trei Ierarhi, spectaculoasă, unică, este mantia de broderie exterioară care acoperă edificiul, cu decoruri rânduite în peste 30 de registre orizontale. Este o sinteză incredibilă de motive orientale, armene, georgiene și din alte culturi. Misterul acestora a fost abordat de Răzvan Theodorescu (în lucrarea Piatra Trei Ierarhilor, 1979) sau mai recent de regretatul Gheorghe Macarie, care a văzut în această abundență decorativă o formă de „baroc oriental”.
- Care este motivul pentru care aici sunt păstrate osemintele unor domnitori, precum Alexandru Ioan Cuza și Dimitrie Cantemir?
Motivele sunt diferite și nu au făcut parte dintr-un plan inițial. Doar mormântul ctitorului, executat la Constantinopol, se afla, în mod firesc, în biserică. Osemintele lui Dimitrie Cantemir (decedat în Rusia, 1723) au fost restituite României în anul 1935, prin înțelegerea dintre miniștrii de externe Nicolae Titulescu și Maxim Litvinov. Osemintele lui Alexandru Ioan Cuza (mort la Heidelberg) se aflau, din 1873, la necropola sa de la Ruginoasa. În primăvara anului 1944, din cauza apropierii frontului, osemintele au fost deshumate și duse în refugiu la Curtea de Argeș. Confruntările armate au dus, într-adevăr la ruinarea bisericii de la Ruginoasa, care nu mai putea adăposti osemintele domnului-cărturar. De aceea s-a căutat în Iași o soluție potrivită pentru depunerea rămășițelor Domnitorului Unirii. Din 1946, acestea au fost reînhumate în biserica Trei Ierarhi. S-a vorbit, în mai multe rânduri, despre proiectarea unui mausoleu la Iași, în vechea Capitală, în care să fie aduse osemintele mai multor domnitori. Din fericire, lipsurile materiale au împiedicat transpunerea în practică a unei asemenea viziuni.
- De ce credeți că a primit numele celor trei sfinți?
Cei trei sfinți, Grigore de Nazianz, Vasile cel Mare și Ioan Gură-de-Aur (Zlataust), au fost patriarhi de Constantinopol și mari cărturari, învățători ai Bisericii. Alegerea hramului arată de la început intenția domnitorului Vasile Lupu de a întemeia în incinta acestei mănăstiri o Școală de nivel înalt, un Colegiu, atât pentru clerici, cât și pentru cei care aveau să urmeze o carieră în diverse dregătorii publice. Cu sprijinul lui Petru Movilă, mitropolitul de Kiev (descendent al familiei domnitoare Movilă), a fost înființat un colegiu, având inițial ca limbă de predare Latina, iar apoi Greaca.
- Prin ce se deosebește această mănăstire de celelalte din Iași și din lumea creștinătății?
Am arătat deja că broderia exterioară, săpată în piatră, este elementul care surprinde și care face ca biserica Trei Ierarhi să fie unică. Aceasta a fost apreciată și de Lecomte du Nouy, arhitectul francez care a restaurat monumentul, după 1880. Acest caracter de unicitate stă la baza alcătuirii dosarului prin care biserica Trei Ierarhi din Iași urmează să fie admisă pe lista monumentelor UNESCO.
- Adevăr sau legendă: turcii au dat foc mănăstirii ca să ia aurul cu care a fost poleită biserica?
S-a spus că turcii au dat foc bisericii, care avea pereții exteriori auriți, și că au pus de jur împrejur ligheane în care sperau să adune aurul topit. În realitate, biserica a fost prădată curând după ctitorire, în 1650, de tătari și cazaci, iar în 1686 de către polonezi. Ideea că biserica a avut pereții împodobiți masiv cu aur este exagerată. Cea mai bună descriere a înfățișării bisericii Trei Ierarhi este cea oferită de diaconul Paul de Alep (1653). În limba română, am dispus doar de traduceri indirecte ale acestei scrieri, din engleză sau franceză. Recenta ediție a Călătoriilor lui Paul de Alep, traduse de Ioana Feodorv, după textul original, care este în limba arabă, poate că ne va aduce mai aproape de adevăr și în privința acestei persistente legende.
