Steak de vită cu salsa de roșii și anșoa

Una dintre cele mai căutate și dorite rețete atunci când ai chef să ai parte de o mâncare specială sau vrei să îi impresionezi pe cei dragi cu o masă delicioasă.

0
128

Steak-ul de vită cu salsa de roșii și anșoa este rețeta care te face să ai fie un prânz pe cinste sau chiar și o cină.

 

Steak-ul de vită a reușit să intre încetul cu încetul și în preferințele românilor, asta după ce o perioadă destul de lungă de timp puiul și porcul au stat în felurile principale atunci când venea vorba de rețete speciale. Totul a început de la apariția pe piață a sortimentelor speciale de carne de vită. Și astfel steak-ul a intrat cu pași mici și în bucătăria românească, gustul fiind cel care i-a educat și pe pofticioși. Chiar dacă steak-ul nu este foarte popular la noi, carnea în sânge a devenit una dintre cele mai populare și mai căutate feluri de mâncare. Steak-ul gătit astfel rămâne aproape crud în proporție de aproximativ 70%. Pentru a obține un steak rare, carnea trebuie să stea pe grătar 2 minute pe fiecare parte, la foc mare. Iar aici trebuie să fii atent la temperatura internă a steak-ului care ajunge la 50-55 de grade. Practic un steak rare va avea interiorul de culoare roșie, iar la exterior va căpăta o nuanță de auriu închis, brun. Iar textura și aroma steak-ului rare aproape de carnea crudă.

 

Ceea ce nu se știe este faptul că în ultimii ani, tot mai multe studii clinice au arătat că prepararea în exces a cărnii de vită nu este foarte sănătoasă. Sunt dovezi că un steak well-done conține mai mulți agenți potențiali cancerigeni decât carnea preparată pentru o perioadă mai scurtă de timp. Mai mult decât atât, testele de laborator au arătat că, prin „arderea” cărnii, rezultă o creștere a aminelor heterociclice, care pot provoca un risc mai mare de tumori de colon și polipi colonici. Consumul în exces de steak well-done a fost, de asemenea, legat de un risc mai mare în dezvoltarea unor anumite tipuri de cancer.

 

 

Un stil de viață sănătos

 

Este foarte important ceea ce mâncăm. Iar pentru un stil de viață sănătos, specialiștii recomandă consumul de carne roșie, aceasta fiind bogată în nutrienți esențiali. Însă mare grijă la cantitatea consumată, pe săptămână puteți consuma până în 0,5 kilograme de carne. Bărbaților le place să mănânce bine, astfel că steak-urile nu au concurență în bucătărie. Însă pentru a obține o astfel de rețetă delicioasă trebuie să fiți atenți pentru câteva minute, și tot timpul să stați cu ochii pe carnea roșie.

 

 

Mod de preparare

 

Primul pas este acela de a scoate steak-urile din frigider și se lasă să ajungă la temperatura camerei. După care se pregătește ceapa care se taie solzișori. Între timp roșiile cherry se pun într-un bol, iar cele mai mari se taie în două pentru a lăsa sucul în sos, iar peste ele se adaugă usturoiul strivit, anșoa care trebuie tocată mărunt și coajă rasă de lămâie. După care se pregătește o tigaie unde se încing 30 ml de ulei și se adaugă ceapa care se lasă câteva minute să se înmoaie. Se pun și roșiile, dar și restul de ceapă și se lasă la călit câteva minute. Se amestecă de câteva ori în sosul de anșoa cu roșii, se pune piper negru și se pune în tigaie unde se lasă două minute. Se ia tigaia de pe foc și se adaugă pătrunjelul tocat fin și oregano, se mai adaugă o lingură de ulei, se amestecă bine și se toarnă sosul într-un bol unde se lasă să se răcorească. Momentul cel mai important este atunci când pregătiți grill-ul unde se pun steak-urile astfel încât să nu fie înghesuite. Acestea se prăjesc câte trei minute pe fiecare parte, iar între timp presărați puțină sare, piper negru și fulgi chili. Iar ultimul pas este acela de a scoate steak-urile care se acoperă cu folie de aluminiu și se lasă câteva minute, după care se servesc cu salsa călduță.

 

Ingrediente

steak-uri de vită individuale
400 gr roșii cherry mici
4 fileuri anșoa în ulei
1 ceapă mică
2 căței usturoi
coajă rasă de la 1/2 lămâie mică
1/4 legătură pătrunjel
1/4 linguriță oregano (sau măghiran uscat)
45 ml ulei de măsline 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments