Primele staruri diagnosticate pozitiv cu noul coronavirus au fost actorii Tom Hanks și Rita Wilson.
Cele două vedete au luat Covid-19 în timpul șederii în Australia, unde starul din ”Forrest Gump” filmează o producție despre viața lui Elvis Presley.
Sophie Gregoire Trudeau, soția premierului canadian Justin Trudeau, a fost testată pozitiv cu noul coronavirus după ce s-a întors de la Londra, unde participase la un concert umanitar. Din această cauză, premierul Canadei a decis să se autoizoleze, deși nu prezenta simptome de îmbolnăvire.
Cele mai multe vedete infectate sunt din domeniul sportului. În SUA, au fost diagnosticați pozitiv cu noul coronavirus Rudy Gobert și Donovan Mithell, baschetbaliști ai echipei Utah Jazz. În urma acestui fapt, NBA a suspendat restul sezonului.
În Europa, a fost depistat cu Covid-9 fotbalistul Daniele Rugani, jucător la Juventus și al naționalei Italiei.
Tot în Italia a mai fost infectat Manolo Gabbiadini, jucător la echipa Sampdoria, în timp ce în Germania a fost depistat pozitiv Timo Hubers, fotbalist al clubului Hannover 96.
Și managerul clubului britanic Arsenal, Mikel Arteta, a fost diagnosticat cu noul coronavirus, în aceeași situație aflându-se și Callum Hudson- Odoi, jucător la Chelsea.