Tânăra este de ceva timp în agenția First Models și ne-a spus într-un interviu că încă de când era mica era fascinată de lumea modelingului. Întâmplarea a făcut ca aceasta să fie selectată în cadrul unui casting să facă parte din echipa Alinei Nechifor și de atunci tânăra a participat la nenumărate prezentări de modă.
– Care este povestea ta? Cum ai devenit model?
Am fost de mică fascinată de lumea modei. Cred că orice fata își dorește o punte de legătura cu moda, cu frumosul în general. M-am interesat de agențiile de modeling existente în România și am ales First Models pentru seriozitate și nivelul de profesionalism. Și nu am greșit!
– Cum au decurs primele ședințe foto și cum a fost experiența unei prezentări de modă?
Alegem tipul de comportament în funcție de tiparul sedinței foto, de produsele promovate sau de imaginea propusă. Este un rol pe care trebuie să-l joci, însă întotdeauna cu naturalețe. Obiectivul camerei nu lasă loc de jocuri înșelătoare, trădând orice mică grimasă sau joc fals.
– Ce tip de shooting îți place cel mai mult?
Acest gen de activitate este foarte atrăgător, fiecare tipar venind cu avantajele lui. În mediu controlat, o ședinta foto are avantajul de a putea aranja imaginea în cel mai mic detaliu, fără intervenția exteriorului. În aer liber te poți bucura de libertatea mișcării, iar imprevizibilul elementelor naturale poate determina rezultate minunate.
– Ce alte activități ai în afară de modeling? Ce ți-ai dori să faci altceva în afară de modeling?
Personalitatea mea nu este unidimensională, fiind interesată de foarte multe activități. Tratez însă cu foarte mare seriozitate cariera de model. Cred însă că pentru a avea ceva de spus în activitatea mea, trebuie să aduc în joc alte parți ale personalității mele. Spre exemplu sunt foarte interesată de cum influențează internetul viețile oamenilor. În acest sens experimentez cu activitatea de Influencer și observ că degajarea pe care o câștig prin expunerea opiniilor mele în spațiul public influențează pozitiv atitudinea mea ca model în timpul prezentărilor și a ședințelor foto.
– Care consideri că este cea mai mare realizare a ta de până acum?
Cea mai mare realizare de până acum este ieșirea din tiparele unei vieți adolescentine comune, care după părerea mea este și cel mai mare pericol pentru tineri. Tiparele și rutina omoară spiritul creator, indiferent de vârstă. Orice activitate făcută cu temeinicie și seriozitate aduce un plus de frumusețe spiritului și o complexitate aparte personalității.
– Care au fost cele mai grele castinguri și care au fost cerințele? Ți s-au părut dificile?
Nu cred că este vorba despre o greutate sau dificultate la acest tip de activitate, ci doar despre tipare care se pot sau nu plia natural personalității tale. Un bun model este cel cameleonic, cel ce transforma cerințele în tipare compatibile cu propria personalitate. O transformare subtilă a cerinței în realitate, și astfel modelingul poate deveni artă.
– Ai refuza o ședință foto sau o prezentare dacă…
Aș refuza o ședință foto dacă tipologia personalității necesară fotografiei ar fi în contradicție cu caracterul, personalitatea si principiile mele. Aș accepta cu plăcere o şedinţă foto daca dincolo de o simplă imagine frumoasă, clientul ar dori să transmită și un mesaj puternic de preferat cu caracter educațional. Deși au fost puține astfel de momente, interiorul nu exteriorul au făcut uneori dificile ședințele foto. Locațiile pot fi modificate, controlate astfel încât să răspundă nevoilor noastre. O stare de spirit nepotrivită însă poate fi mai greu de controlat. În perioada asta dificilă a existenței noastre cred că aceste cuvinte sunt mai adevărate ca oricând.
– Cum te vezi peste cinci ani? Tot model sau te vezi făcând altceva?
Sper ca în cinci ani să fiu tot pe drumul auto descoperirii, sper sa nu am certitudini, doar întrebări. Sunt multe modele interesante, prin intermediul internetului avem din fericire acces la creațiile lor. Dacă ar fi să numesc pe cineva, Kendal Jenner o admir pentru naturalețe și frumusețe. Dacă prin compromis înțelegem concesii făcute între persoane sau personalități, sunt multe concesii pe care trebuie să le faci față de propria persoană, în legătură cu timpul pe care îl dedici profesiei. Cât despre ce nu este acceptabil în profesie, orice vine în contradicție cu principiile tale de viață.
– Ce sentimente te încearcă atunci când ești în fața camerelor de filmat sau foto?
Există momente de strălucire atunci când reflectoarele sunt aprinse și aparatul foto lucrează, dar nu în asta constă frumusețea. Partea minunată o găsesc în munca de pregătire, în complexitatea lucrurilor ce trebuiesc gândite astfel încât dincolo de fotografie să existe sclipire. Și astfel de frumusețe putem găsi în orice moment al existenței noastre, adesea în lucruri simple ale căror frumusețe ne scapă, vinovată fiind rutina. Omul rămâne măsura tuturor lucrurilor.
– Vanessa, la ce proiecte lucrezi acum?
Există multe proiecte la care lucrez momentan, iar toată energia o canalizez în sensul finalizării acestora. Cred că este principiul de viață cel mai important: să terminăm ceea ce începem, ceea ce ne-am propus, indiferent de piedici sau greutăți. Astfel câștigăm cel mai important lucru: experiență.