IUBARETUL DE LA PENITENCIARUL IASI! Un pușcăriaș condamnat pe viață deschide procese cu nemiluita ca să întâlnească fete în sala de judecată

0
815
Diverse people crime shoot

Un condamnat la închisoare pe viață din Iași a găsit metoda prin care să își bată joc de stat și cu acest prilej să mai iasă din celulă. Un pușcăriaș condamnat pe viață din Iași deschide procese cu nemiluita ca să întâlnească fete în sala de judecată.

Aurelian Giosan, în vârstă de 26 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viață la sfârșitul lui decembrie 2018 după ce a înjunghiat doi studenți. Închis la penitenciarul din Iași, el a descoperit metoda prin care își poate râde de actul de justiție, poate genera cheltuieli statului și se poate plimba pe la instanțe judecătorești, pentru audiere.

Astfel, Giosan își umple timpul deschizând în numai 2 ani circa 200 de procese. Pentru acestea statul român plătește avocați din oficiu, cheltuieli de curierat și de personal, transportul deținutului către instanțe din diverse orașe ale țării.

În ce constă tehnica folosită de asasinul încarcerat: Giosan deschide procese pentru cauze de-a dreptul absurde şi, când este citat în instanţă, îşi retrage cererea. În acest fel acţiunea îi este respinsă, iar jocul lui poate continua. În mod absurd individul contestă soluția, si asta pentru că această contestare reprezintă un drept legal al legislației penale. Ce urmează? Procesul, deși inutil și fără miză, se reia la instanța de control judiciar. Unde ce credeți că face Giosan? Își retrage din nou cererea…

Printre multe alte motive de a deschide încă un proces, bărbatul a cerut ba eliberarea condiționată, ba întreruperea pedepsei pe motiv că suferă de o boală care nu poate fi tratată în sistemul penitenciar. Recent, Giosan a chemat în contestaţiile sale la executare şi o tânără pe nume Cerasela Nica, deținută într-un penitenciar din Ploiești, pentru a o întâlni în sala de judecată. Femeia a refuzat însă să-și însușească o acțiune făcută în numele ei. Această metodă a substituirii de persoană este cunoscută printre deținuți și practicată. În fața instanței aceștia însă invocă faptul că nu ei au solicitat procesul ci altcineva a făcut acest lucru în numele lor, ceea ce îi absolvă de amenda judiciară.

Cu toate că în perioada situației de urgență instanțele au fost degrevate de multe procese, contestațiile deținuților trebuie soluționate, în ideea că este posibil ca o persoană să stea nevinovată în închisoare. Însă și de această „chichiță’ profită deținuții, audierile în sistem de videoconferință fiind alte ocazii de a ieși din celulă, fie și până în sala penitenciarului amenajată în acest scop.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments