Când si cum se vopsesc ouăle de Paște? Pregatitile corect inainte de a le pune la fiert. Greşeala majoră pe care o fac mulţi

0
118

De obicei, ouăle se vopsesc în Joia Mare sau cel târziu, în Vinerea Mare. Obiceiul face trimitere directă la Sfintele Patimi ale lui Iisus Hristos, concret, la jertfa de pe Golgota.

Legenda pe care toți o știu spune că după ce Iisus a fost răstignit, Maica Domnului a venit să-și plângă Fiul răstignit și a așezat sub cruce un coș cu ouă care s-au înroșit de la sângele ce curgea din rănile lui Iisus.

Sărbătorile Pascale sunt marcate în România de primenirea caselor și a gospodăriilor și de o gamă largă de preparate tradiționale iar de pe masa creștinilor nu lipsesc ouăle roșii și cozonacul. Din punct de vedere al tehnicii, există o gamă largă de modalități în care ouăle pot fi colorate. Chiar dacă roșul este culoarea canonică, acestea pot fi vopsite și în alte culori care vestesc bucuria primăverii.

Înainte de a fi decorate, ouăle trebuie să fie mai întâi pregătite. Pentru ca vopseaua să prindă cât mai bine, este important ca acestea să fie degresate. Acest pas necesită doar apă caldă și detergent de vase. După îndeplinirea acestui pas, ouăle trebuie așezate într-o oală și puse la fiert la foc mic, ca să nu crape.

Vopseaua din comerț

Dacă este utilizată vopsea din comerț, aceasta trebuie adăugată împreună cu oțet într-un vas. Oțelul ajută la intensificarea culorii. După aceea, ouăle trebuie puse pe rând în vopsea, lăsându-le câte un minut să se coloreze. După ce sunt scoase, trebuie așezate pe o hârtie absorbantă care va extrage excesul de vopsea. De asemenea, acestea se pot unge cu ulei sau grăsime pentru un aspect mai lucios.

Modalitatea clasică

Dacă ouăle urmează să fie vopsite prin modalitatea naturală, este recomandată sfecla roșie sau cojile de ceapă roșie. Procedura este simplă. Trebuie fierte două sfecle de dimensiune medie într-un litru de apă, după care trebuie adăugate două linguri de oțet în amestec și lăsate la fiert timp de 4 minute. Ultimul pas este adăugarea ouălor, care trebuie lăsate la fiert încă 4 minute. În acest punct, sunt numai bune de scos!

Ce spune tradiția

Tradiția spune că ouăle ar trebui vopsite în Joia Mare, dar reprezentanții BOR sunt de părere că nu există o regulă cu privire la ziua exactă în care ar trebui încondeiate acestea pentru Sărbătorile Pascale.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentLucian Eva, manager Spitalul de Neurochirurgie Iași – “Fără spital mobil, Iașul riscă să se transforme într-un focar epidemiologic și să fie închis”
Articolul următorDacă nu vă pasă, da’ nu stați acasă
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments