Dacă tot ne întrebam unde sunt în această perioadă ONG-urile care se ocupă de romi, ei bine, reacţiile au început să apară şi nu sunt diferite deloc de mesajul străzii, al romilor care fură, încalcă ordine militare, fug din carantine sau ies din izolare, comit crime, accidente si ultraje, şi apoi, aşa cum au fost învăţaţi, clamează acte de rasism din partea românilor, pe fondul clar al unor încălcări ale legii.
Ei bine, unii dintre sifoniştii fondurilor destinate producerii unor schimbări în bine în rândul romilor, au ieşit cu mesaje încărcate de ură împotriva românilor, ignorând cu bună ştiinţă faptele concrete şi scoţând în faţa frustrări şi prejudecăţi personale, semn al lipsei oricărei dorinţe sau a capacităţii proprii de asimilare a unor valori şi norme comunitare.
În locul unui sprijin oferit autorităţilor în lupta acestora cu romii care terorizează comunităţi şi produc diferite infracţiuni, liderii romi îndeamnă la şi mai multe fapte antisociale. Nici riscul mai mare de răspândire a coronavirusului în aceste comunităţi şi în afara lor şi nici încălcarea constantă a legii de către etnicii romi se pare că nu îi interesează pe unii lideri romi, cum este Margareta Herţanu de la Iaşi care, prin acţiunile ei poate fi acuzată de zădărnicirea combaterii bolilor, prin încurajarea făţişă a atitudinii pe care au avut-o până acum mai multe colectivităţi de romi, sau chiar de infracţiuni îndreptate împotriva intereselor statului român.
Îndemn de promovare a dragostei pentru romul ce îţi dă în cap
O agramată care conduce un ONG din Iaşi care are că scop declarat apărarea drepturilor romilor, înfierează romii împotriva românilor. Pe fondul violenţelor exercitate de romi asupra comunităţilor şi forțelor de ordine, oengista Margareta Herţanu a avut zilele acestea o reacţie incredibilă. Într.o postate făcută în cel mai „oficial” mod – pe un grup local de Facebook, aceasta a încercat să îl apostrofeze pe „antenistul” Mihai Gâdea
“Domnule Mihai Gâdea de la Antena 3, Ştiu, dacă nu mă înşel, că aţi absolvit teologia; nu ştiu de care teologie, ortodoxă sau de altă natură, dar bănuiesc că creştină. Oricine ştie că creştinismul promovează în special dragostea pentru aproape. Totuşi, ceea ce promovaţi în emisiunile pe care le moderaţi, este ură. Ura faţă de semeni, rasismul, discriminarea. Este de înţeles de ce nu profesaţi în domeniul teologiei sau aţi ales să va pervertiţi! Da, să vă pervertiţi sufletul, pentru subiecte de presa, adevărate sau nu, care să vă aducă audienţă. Adevarul nu conteaza ci audienţa Dacă sunteti ortodocs poate ştiţi că perioada de la Învierea Domnului şi până la Înălţare raiul e deschis. Primul cetăţean al raiului a fost un răufacător care şi-a recunoscut greşeala. Poate şi pe dumneavoastră vă încearcă această frică, odată ce aveţi conştiinţă. Răufăcatorul amintit vă poate fi exemplu. Încă mai aveţi timp să vă recuperaţi”, a spus Margareta Herţanu, preşedinte Asociaţia Pro Roma Iaşi.
Bineînțeles, Gâdea nu se afla pe acel grup, aşa că psiholoaga Hertanu, aşa cum se recomandă, nu a primit decât reacţii din partea internauţilor locali care au trimis-o să mai pună mâna pe o carte de gramatică.
Mesaj împotriva siguranţei naţionale
Mai mult, personajul transpune o experienţă negativă de viaţă pe o realitate dată, încercând să trunchieze un adevăr şi să inducă in memoria colectivă ideea că romii sunt în continuare segregaţi, bătuţi şi abuzaţi ca acum 30 de ani şi mai bine.
“Dar să vă spun cum am învăţat eu: În fiecare zi mergeam la şcoală şi stăteam în ultima bancă singură; până să ajung la banca mea, dacă atingeam vreo altă bancă copiii mă băteau îngrozitor, spuneau că le-am infectat banca. În pauze aveam parte de porecle şi lovituri. După ore, până ieşeam din curtea şcolii era cel mai greu, pentru că de cele mai multe ori, mă trezeam cu câte un picior în stomac şi aproape că leşinam de durere. Nu venea nimeni să mă ridice. Învățătorea, totdeauna nu vedea şi nu auzea nimic: nici când mă băteau copiii, nici când reclamau părinţii mei. Însă dacă uneori venea fratele meu să mă apere, ieşea mare scandal! Astăzi nu s-a schimbat nimic! Mai mult, datorită unora ca dvs (n.r. Mihai Gâdea) care promovaţi ura şi denaturaţi adevărul, majoritarii sunt şi mai dispuşi să ucidă romii”, a spus Herţanu. În acest caz, dacă nu s-a schimbat nimic în modul de viaţă al etnicului rom şi în mentalitatea majoritarului român, atunci pe ce s-au dus miliardele de euro alocate de 3 decenii încoace pentru scoaterea romilor din condiţia socială în care se află?
Unde sunt miilioanele de euro pe care ONG-urile de romi îi lichidează anual pentru integrare socială? Unde sunt liderii romi şi unde le sunt discursurile publice echidistante, în situaţii care denaturează în violenţe de stradă. Aici nu este vorba despre o luptă între minoritatea romă şi majoritari, cu între prostie, şmecherie de doi bani a unor indivizi sau grupuri şi autoritatea statului. Daca faţă de această situaţie limită, liderul Pro Roma găseşte de cuviinţă că este timpul şi contextul propice pentru a propaga ura de rasă, de a asmuţi romii la şi mai multă violenta şi anarhie împotriva autorităţii, atunci derapajele acestei doamne ar trebui cercetate de unele instituţii.
“Romii încearcă să scape din robie când ies din case în plină pandemie”
Reacţia acestei inconştiente se suprapune peste problemele specifice comunităţilor rome, legate de sărăcie şi educaţie, de aici şi reacţii precum cele de după incidentul de la Bolintin, localitate în care romii au început să ameninţe cu moartea românii, unii anunţând că vor tortura orice român găsit pe stradă.
Totodată, aceasta femeie încearcă să certifice ipoteza statutului de rom perpetuu discriminate şi supus abuzurilor majorităţii, apelând la un fapt istoric, respectiv robia etnicilor romi, sugerând faptul că aspecte ale acelei perioade se regăsesc şi în zilele noastre.
“Dacă tot vorbiţi despre romi, spuneţi despre cei 500 de ani de robie a acestora, despre Holocaustul din anii ’40, sau vă invit la Iaşi să vedeţi cum învaţă elevii romi, separaţi de celelalte clase şi în ce condiţii. Cum dreptul la educatie le este obstrucţionat romilor, de către dascali şi de către Inspectoratul Şcolar Judeţean. Aveţi grijă să arătaţi ce e mai rau despre romi, scormoniţi, inventaţi chiar. Eu sunt psiholog de 20 de ani, să vă dau o statistică despre pedofilii majoritari, despre perversii sexuali (neromi) şi câţi sunt în funcţii de conducere, cum românii se supun acestora? Cei care fură în costum şi vând ţara ce sunt?! Vă pot da statistici de multe feluri”, a ameninţat Herţanu. Peroraţia acestei femei abundă cap coadă de elemente care intra în conflict cu principiile unui stat de drept, dar şi cu statutul acesteia de lider al acelui ONG, respectiv de reprezentativitatea asumată, care ar trebui să fie însoţită de reacţii mature şi atente.
Daca aceasta este reacţia liderilor romilor care se ucid între ei, care lovesc poliţişti şi şicanează forţele de ordine prin provocări în contra oricăror reguli specifice unei pandemii, atunci aceştia nu pot fi consideraţi niste parteneri de dialog în raport cu autorităţile care se confruntă cu un fenomen antisocial, ci veritabili pacienţi de Balaceanca. De altfel, ceea ce exprima Margareta Hertanu prin această reacţie se regăseşte în întreg conţinutul postărilor aflate pe pagina ProRoma – îndemnuri la nesupunere fata de ordinele militare ori deciziile de izolare şi închidere a bisericilor.
De precizat că Margareta Hertanu a fost câţiva ani consilier pe probleme de romi in cadrul Prefecturii Iasi, deci bugetară plătită din banii acestei ţări împotriva intereselor căreia se dispune acum, iar în acest moment este angajată ca psiholog în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi, după mai multe concursuri eşuate.