Ținutul Secuiesc reprezintă regiunea din partea sud-estică a Transilvaniei, locuită în majoritate de secui (subgrup etnic maghiar). În această zonă se găsesc județele Alba, Bacău, Cluj, Covasna, Harghita, Mureș și Neamț. În decursul istoriei municipiul Târgu Mureș a fost centrul cultural, industrial, economic și de educație al Ținutului Secuiesc.
Regiunea este situată în mijlocul țării și a fost mereu subiect de dispută între români și maghiari. Deși au toate drepturile și libertățile unei minorități, ungurii au cerut mereu autonomia Ținutului Secuiesc față de România. În ziua de astăzi, Ținutul Secuiesc este considerat a fi format numai din județele Covasna, Harghita și o parte din județul Mureș.
Cum s-a format Ținutul Secuiesc?
Primele date despre secui, în această zonă, au apărut în anul 1116, când au fost menționați, alături de pecenegi, ca alcătuind avangarda cavaleriei ungare. Odată cu expansiunea granițelor statului maghiar, secuii au fost împinși spre estul și sud-estul Transilvaniei. Pentru o mai bună organizare aceștia au hotărât înființarea unor unități de administrare judecătorească, numite Scaunele secuiești. În 1867 autoritățile maghiare de la Budapesta au decis desființarea acestora, iar în locul lor au fost înființate patru comitate.
Numele regiunii vine de la secui, un subgrup etnic al maghiarilor. Originea acestora nu a fost încă atestată definitiv, iar istoricii vin cu fel de fel de ipoteze. Istoricul Marius Diaconescu spunea: „Există două teorii majore despre originea secuilor. Potrivit unor istorici, maghiarii secui ar fi resturi sau rămăşiţe ale triburile kazahe care s-au asociat ungurilor. Aveau tot timpul ocupaţii militare. Altă teorie ar fi că de fapt ei sunt maghiari la origine, dar care au avut anumite sarcini militare şi s-au constituit ca un anumit organism distinct cu o conştiinţă politică. Din punct de vedere lingvistic toţi secuii vorbeau ungureşte în secolul al XII-lea”.
Demografie
Conform datelor publicate de autoritățile române la recensământul din 2011, în județele Harghita, Covasna și Mureș trăiau 609.033 de maghiari (56,8%), dintr-o populație totală de 1.071.890 de locuitori. Trebuie specificat că în județul Mureș românii sunt majoritari, însă în județele Covasna și Harghita, etnicii maghiari formează o majoritate de 71,6% și respectiv 82,9%.
Ținutul Secuiesc a fost mereu o regiune disputată între Ungaria și România. Liderii politici de la Budapesta nu au fost și nu vor fi niciodată împăcați cu faptul că Transilvania face parte din România.