Oxigen pentru buget – marile companii au plătit în aprilie cu 7% mai mult față de anul trecut.

Șeful Direcției Mari Contribuabili: Companiile au avut încredere să plătească și pentru asta le mulțumim.

0
55

Veniturile încasate de stat de la marile companii au crescut în aprilie cu 7% comparativ cu aceeași lună a anului trecut, în contextul în care firmele au fost mai receptive la apelul autorităților, care au rambursat rapid, la rândul lor, în martie, sume semnificative pentru TVA și au introdus un mecanism de bonificație la plată. „Companiile au văzut că și-au primit repede banii de la stat și au avut încredere să plătească la rândul lor în aprilie. Și pentru aceasta le mulțumim”, spune pentru Profit.ro Ionuț Mișa, șeful Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC). Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a transmis în mai multe rânduri că situația veniturilor colectate la buget va surprinde în mod pozitiv pentru luna aprilie, dar fără să furnizeze detalii.

„La DGAMC, încasările au fost în aprilie cu 7% mai ridicate față de aprilie anul trecut. Au plătit companiile și din ce nu au achitat în martie, când au primit posibilitatea să amâne plata de taxe și impozite fără dobânzi și penalități. Noi am avut în toată perioada asta o comunicare intensă cu marile companii și ne bucură faptul că au înțeles că, dacă pot, să-și achite obligațiile la buget. Iar asta în contextul în care companiile pot să amâne, fără dobânzi și penalități, plata taxelor și impozitelor pentru o perioada care se încheie abia la 30 de zile după ridicarea stării de urgență”, spune Ionuț Mișa.

Plățile din aprilie vin după ce, în martie, veniturile bugetare au scăzut cu 25%, prima reacție a firmelor la instituirea stării de urgență, la mijlocul lunii martie, fiind aceea de a-și conserva lichiditățile. De asemenea, Guvernul a decis ca, la obligațiile fiscale care devin scadente după instituirea stării de urgență, să nu calculeze dobânzi și penalități de întârziere pe perioada stării de urgență și încă 30 de zile după acestă perioadă, cu precizarea că aceste obligații fiscale nu sunt considerate restante. Măsura a dat firmelor posibilitatea să amâne plățile fără nicio consecință.

Marile companii au fost stimulate să facă plăți și de mecanismul de bonificații introdus pentru luna aprilie. Guvernul a decis, la finele lunii martie, că plătitorii de impozit pe profit care plătesc impozitul datorat pentru trimestrul I al anului 2020 până la termenul scadent de 25 aprilie 2020 inclusiv beneficiază de o bonificație de 5% sau 10%, calculată asupra impozitului pe profit datorat. Pentru plata impozitului pe veniturile micro întreprinderilor aferent trimestrului I al anului 2020, până la data de 25 aprilie 2020 inclusiv, contribuabilii beneficiază de o bonificație de 10% calculata asupra impozitului datorat pentru trimestrul respectiv. Marii contribuabili au primit o bonificație de 5%, în timp ce contribuabilii mici și mijlocii o reducere a impozitului datorat cu 10%. Ministrul Finanțelor a declarat în aprilie, în câteva rânduri, că firmele au revenit și plătesc taxe și impozite, după o lună martie dificilă.

0 0 votes
Article Rating


SURSĂprofit.ro
Articolul precedentDetalii neștiute! Totul despre relația președintelui Klaus Iohannis cu Carmen
Articolul următorRecul puternic – Dacia vinde doar 16 mașini în Marea Britanie. Piața din Regat s-a prăbușit cu un procent istoric
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments