Din cauza războaielor pe care le-a purtat, a terorismului politic şi a propriilor păcate — inclusiv faptul că şi-a ucis un fiu — primul ţar al Rusiei este cunoscut sub numele de Ivan cel Groaznic.
Şi-a început domnia hotărât să facă din Moscova „a treia Romă“ şi a murit înălţând rugăciuni pentru victimele sale. Ivan al IV-lea avea numai trei ani atunci când devenea Mare Cneaz al Moscovei, în 1533, ca succesor al tatălui său, Vasile al III-lea.
Mama lui a fost regentă vreme de cinci ani, timp în care băiatul a fost instruit în arta guvernării.
Când femeia a murit — probabil otrăvită — Ivan s-a trezit în centrul luptei pentru putere dintre diferite grupări boiereşti. La vârsta de 13 ani, a făcut o mişcare decisivă, ordonând arestarea unuia dintre rivali chiar în prezenţa sa, iar mai apoi executându-l.
A fost o epocă sângeroasă. Din fericire, a existat şi influenţa moderatoare a mitropolitului Bisericii Ortodoxe Ruse, Macarie. La 16 ani, Ivan a urmat sfaturile prelatului în două chestiuni importante: la 16 ianuarie 1547 s-a încoronat ţar al întregii Rusii, iar o lună mai târziu s-a căsătorit cu Anastasia Romanova.
Macarie voia să facă din Moscova noul centru al creştinismului, o „a treia Romă“ (după Roma şi Constantinopol).
Vremurile bune…
Se susţinea, aşadar, că Ivan era nu numai descendent direct al împăratului roman Augustus, ci şi principalul conducător laic al întregii creştinătăţi.
În sprijinul grandiosului său plan, Macarie a scos la iveală documente bisericeşti despre profunda cucernicie a unor ruşi şi a convocat două sinoade ale Bisericii care i-au proclamat sfinţi.
Pe lângă renaşterea religioasă, în aer plutea reforma politică. Urmând sfatul unui grup cunoscut sub numele de Consiliul ales, Ivan a dat un nou cod juridic, a încercat să îmbunătăţească condiţiile serviciului militar şi a dat autorităţilor locale mai multă putere.
În ceea ce priveşte căsătoria, părea fericită. Până să moară, în 1560, Anastasia a adus pe lume şase copii, din care au supravieţuit doi.
Avea o influenţă benefică asupra soţului ei, reuşind să-i domolească apetitul pentru distracţii grobiene, beţii, sporturi sălbatice şi zgomotoase demonstraţii de forţă.
Între 1547 şi 1552, Ivan s-a lansat într-o serie de campanii împotriva tătarilor, lăsând Moscova în grija lui Macarie. A reuşit să slăbească puterea invadatorilor şi a anexat la Rusia teritoriile lor de pe malurile fluviului Volga.
Domnia terorii
Întorcându-se triumfător în capitală, le-a spus boierilor: „Acum nu mă mai tem de voi!“ Şi din acel moment a început să guverneze ca un autocrat.
A mai existat, totuşi, o ultimă provocare din partea nobililor nemulţumiţi. La începutul lui 1553, când Ivan era grav bolnav, boierii i-au cerut să numească un succesor, pentru cazul când ar fi murit prematur.
Dorind să evite o altă regenţă, au protestat când Ivan l-a desemnat pe fiul său Dmitri, încă prea tânăr, şi au propus ca succesor pe un văr, Vladimir.
Dar ţarul a fost de neclintit şi, chemându-i pe boieri în încăperea în care zăcea, le-a dat să sărute crucea în semn de supunere faţă de Dmitri. După însănătoşire, ţarul a făcut un lung pelerinaj de recunoştinţă la mormântul unui sfânt.
Următoarea campanie militară a lui Ivan — o încercare de a asigura Rusiei ieşirea la Marea Baltică — s-a sfârşit indecis, iar el s-a văzut nevoit să apeleze la Papa Grigore al XIII-lea pentru mediere cu Polonia şi Suedia, adversarii Rusiei.
În ţară, după moartea lui Macarie, în 1553, dobândea putere absolută datorită instituţiei numite Opricinina.
Prin această bizară reformă, Ivan împărţea teritoriul ţării în două. Jumătate urma să fie condusă în mod tradiţional, cu sprijinul boierilor. Cealaltă jumătate — numită optici, sau partea văduvei — se constituia ca avuţia sa personală şi era apărată de o armată de 1.000 până la 6.000 de oameni.
Pentru poporul rus, aceasta a însemnat instaurarea domniei terorii. Ţarul participa personal la torturarea şi uciderea adversarilor.
Încă șase soții
În timp ce în ţară domnea terorismul de stat al ţarului, în viaţa lui de familie era haos şi tragedie. Deşi îi fusese sincer credincios Anastasiei, la două săptămâni după moartea ei a anunţat că vrea să se recăsătorească.
Urmărea de data aceasta o alianţă politică, prin căsătoria cu o soră a regelui Poloniei, Sigismund al II-lea August. Când Sigismund l-a refuzat, Ivan a luat de soţie o frumoasă asiatică pe nume Maria, fiica cârmuitorului circazian Temgruk.
Singurul lor copil, un băiat, a supravieţuit numai cinci săptămâni, iar după aceea Ivan a ignorat-o cu desăvârşire pe Maria. După moartea ei, ţarul s-a căsătorit a treia oară, cu Marfa, dar după numai şaisprezece zile a murit şi ea, probabil înainte ca legătura lor să se fi consumat.
În cazul ambelor decese s-a vorbit în şoaptă despre otravă. Deşi era împotriva regulilor Bisericii, la două luni de la dispariţia Marfei, Ivan s-a căsătorit a patra oară, cu o femeie din popor pe nume Anna.
După trei ani, sărmana Anna a fost repudiată și trimisă la mănăstire. Alte două soţii — amante, în ochii dezaprobatori ai oamenilor Bisericii — au urmat una după alta înainte ca Ivan să se căsătorească, în 1581, cu Maria Nagaia, fiică de boier. În anul următor, ea i-a născut un fiu, Dmitri (Dmitri al Anastasiei se prăpădise).
Cum și-a omorât fiul Ivan cel Groaznic
În 1581, fiul cel mai mare al lui Ivan şi având acelaşi nume, ţareviciul Ivan, avea 27 de ani şi era căsătorit a treia oară. Celelalte soţii ale sale fuseseră alungate de către ţar şi nici a treia, Elena, nu-i era acestuia pe plac.
Când Ivan şi-a certat nora, gravidă, reproşându-i lipsa de modestie în îmbrăcăminte, ţareviciul s-a simţit dator să intervină. În timpul altercaţiei, Ivan a ridicat sceptrul cu vârf de oţel şi şi-a rănit mortal fiul, lovindu-l în cap.
Copleşit de remuşcări, ţarul a început să alcătuiască lista tuturor victimelor terorii sale — listă care, înaintea morţii lui, în 1584, număra mai mult de 3.000 de nume.
Copii ale listei, însoţite de donaţii, au fost trimise în numele lui principalelor biserici din Rusia, cu instrucţiunea de a se înălţa rugăciuni pentru odihna sufletelor lor.
