TREI ZILE FĂRĂ AMENZI! CE SE ÎNTÂMPLĂ DE LUNI

Cel puțin trei zile, începând cu vineri, românii au scăpat și de stresul amenzilor uriașe! Hotărârea luată de autorități care presupune unele restricții în starea de alertă în care am trecut nu prevede sancțiuni.

0
106

Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență care reglementează starea de alertă prevede o serie de măsuri care trebuie luate de oameni, dar și de interdicții. Una dintre acestea, ieșirea din loalitate, cu unele mici excepții care trebuie musai dovedite.

Hotărârea nu prevede amenzi, chiar și pentru cei care nu poartă mască în spațiile închise sau în transportul public. Și nici cei care nu respectă alte restricții nu vor fi amendați.

Hotărârea prevede doar că „la solicitarea instituțiilor abilitate cu exercitarea controlului respectării măsurilor stabilite pe timpul stării de alertă, situaţiile exceptate potrivit prevederilor alin (2) (3, n.r.) se justifică prin declarație pe propria răspundere”.

Asta până luni, atunci când va intra în vigoare legea adoptată, în acest sens, de Parlament. În textul de lege sunt prevăzute și sancțiuni. Astfel, „circulația persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile și, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă se sancționează cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei.”

România a intrat în stare de alertă, începând cu data de 15 mai 2020, iar ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat care vor fi măsurile ce trebuie respectate în această perioadă. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat hotărârea prin care starea de alertă a fost declarată, pe teritoriul României, pentru o perioadă de 30 de zile.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments