Se deschid terasele. Anunțul făcut de ministrul Economiei

Terasele se deschid de la 1 iunie, iar sezonul turistic pe litoral ar putea demara pe 15 iunie, a anunțat, joi, ministrul Economiei.

0
43

Virgil Popescu a precizat că, cel mai probabil, până vineri va publica un ordin comun împreună cu ministerul Sănătăţii cu privire la regulile pe care trebuie să le respecte proprietarii teraselor.

″Începând cu data de 1 iunie vom deschide, aşa cum am promis, terasele, urmând ca probabil până mâine să publicăm un ordin comun împreună cu Ministerul Sănătăţii cu privire la regulile pe care trebuie să le respecte proprietarii teraselor, să poată în siguranţă să se ia masa, să poată savura o cafea sau o bere. Să nu uităm că a venit căldura şi chiar avem nevoie de o răcorire pe o terasă”, a declarat joi ministrul Economiei, la un post de televiziune, potrivit News.ro.

Referitor la deschiderea sezonului estival, ministrul a precizat că data oficială ar putea fi 15 iunie.

“Dacă vorbim de deschiderea turismului şi de data de 15 iunie, ne gândim din ce în ce mai serios să dăm drumul la sezonul turistic în data de 15 iunie pe litoralul românesc, pentru că observăm că, cel puţin până acum, vorbim de o pantă descrescătoare a cazurilor de îmbolnăviri cu coronavirus”, a mai spus Virgil Popescu.

Reguli speciale pentru hoteluri

 

De asemenea, vor fi reguli şi pentru deschiderea efectivă a hotelurilor, spune oficialul.

“Dacă va fi nevoie să deschidem şi restaurantele hotelurilor, o vom face cu anumite reguli, în aşa fel încât să nu stârnim cumva o creştere a îmbolnăvirilor. Cred că vom găsi cele mai bune soluţii în aşa fel încât turiştii să se simtă în siguranţă când se duc pe litoralul românesc sau la muncă”, a adăugat ministrul.

El afirmă că România este, din acest punct de vedere, în trend cu ţările din regiune, precum Grecia şi Bulgaria.

“Noi facem evaluări la două săptămâni, următoarea evaloare este la 15 iunie. Acum suntem pe finalul primei evaluări, primele două săptămâni după finalizarea stării de urgenţă şi observăm că numărul de îmbolnăviri cu coronavirus a scăzut, mă aştept – dacă toată lumea respectă regulile, şi am văzut că toată lumea respectă regulile şi le mulţumesc românilor pentru acest lucru – sunt optimist şi cred că va urma o curbă descrescătoare în continuare, în aşa fel încât să ne putem permite să relaxăm şi mai mult măsurile de siguranţă”, a adăugat Virgil Popescu.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments