Mesaj emoționant al fiului – „Drum lin spre cer, TATA!” Milionarul Florin Stegariu condus pe ultimul drum

0
869

„Drum lin spre cer, TATA!

Dragul nostru Dr. Florin Stegariu, a fost jelit azi , 31 mai,  incepand cu ora 12, la Mânăstirea Miclăușeni.
Înmormântarea a avut loc , începând cu ora 16.
Dumnezeu să-l odihnească in pace!” a precizat familia indoliata, intr-o postare pe pagina de Facebook a unuia dintre fiii fermierului.

Florin Stegariu, a fost unul dintre cei mai mari fermieri din judetul Iasi.

În ultimii ani, Florin Stegariu a fost prezent în viața agriculturii românești prin investițiile continue pe care le-a făcut, alături de familie. Una dintre cele mai importante proiecte demarate este o plantația de viță de vie și lansarea unui nou brand de vinuri românești – Strunga Winery.

Acum doi ani, în cadrul unui interviu acordat ziarului nostru, Florin Stegariu ne-a vorbit cu mândrie despre ferma frumoasă pe care a construit-o la Strunga. În primii ani de activitate în agricultură, fermierul ocupase funcția de șef de fermă la fostul IAS (Întreprindere Agricolă de Stat) din localitate, iar după Revoluție a ajuns director și în 2001, la privatizarea IAS-ului, l-a preluat. În 2018, familia Stegariu lucra o suprafață de 2.780 hectare și în paralel creștea și 300 de taurine de lapte. Între investițiile lui Stegariu se numără și o fabrică de procesare a laptelui, în care intrau zilnic 1.500 de litri de lapte din care se produceau diferite sortimente de lactate comercializate în magazinul propriu pe care-l deținea în Iași.

În paralel, Florin Stegariu a investit și într-o livadă de măr pe 8 hectare înființată în 2012, cu genetică importată din Olanda, plantată cu o densitate de 2.500 pomișori/hectar și dotată cu instalație de fertirigare prin picurare.

Una dintre marile realizări ale lui Florin stegariu în ultimii ani a fost legată de programul național de protejare a culturilor de grindină. Chiar pe terenurile sale a fost amplasată o stație antigrindină, agricultorul donând statului o suprafață de 1.500 mp pentru ca instalația să fie funcțională în zonă pentru toți fermierii.

 

După o lungă luptă cu o boală cruntă, Florin Stegariu s-a stins din viață. Omul de afaceri a murit la 61 de ani, fiind în topul celor mai bogați ieșeni, deținând crama de lângă castelul Sturdza. Florin Stegariu a fost proprietarul fostului IAS Strunga, transformând totul într-o afecere de familie împreună cu soția și cei doi fii a construit și o fermă de animale, dar și o cramă renumită. Florin Stegariu administra aproximativ 3000 de hectare în localitatea Strunga.

 

 

Dumnezeu să-l odihnească!

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments