Moment mult așteptat: relaxare în aer liber, la terasele din Palas și Iulius Mall Iași!

Weekendul prelungit este un bun motiv să apeși butonul de pauză și să te bucuri de atmosfera primitoare a teraselor de la Palas și Iulius Mall Iași. Transformă timpul liber într-o „vacanţă”, pentru că îl poți petrece în locațiile în aer liber, cu specific internațional! Terasele sunt pregătite să te întâmpine cu responsabilitate și măsuri de protecție!

0
389

Știm că îți este dor de o ieșire cu prietenii, iar nouă ne-a fost dor de atmosfera animată de la terase! Acum s-au redeschis, iar pauzele de cafea, poveștile cu cei dragi și evadarea din weekend pot fi din nou stabilite în locațiile atractive din Palas și Iulius Mall. Indiferent dacă vrei bucate tradiționale, un brunch londonez sau o cină rafinată, sigur găsești terasa perfectă. Siguranța ta este pe primul loc, astfel că sunt respectate măsurile de distanțare fizică și de protecție, printre care: mesele sunt dezinfectate după fiecare client și sunt amplasate la o distanță de cel puțin doi metri, personalul poartă echipament, poți împărți masa cu maximum încă trei prieteni și ai la dispoziție facilități pentru igienizarea mâinilor.

 

Poți începe ziua cu un cappuccino veritabil de la Filicori Zecchini sau cu un mic dejun franțuzesc propus de La Folie Boulangerie, iar dacă vrei să savurezi o cafea aparte, o poți face la Corniche Cafe & Lounge. Pentru orice moment al zilei, Quartz Lounge te învită să te bucuri de gustul desăvârșit al unei gelato cremoasă și al deliciilor din pasticceria italiană. Și Starbucks te așteaptă pe terasă, cu cele mai bune specialități de cafea și cu deserturi gustoase.

 

Czech In – Resto Brewery te întâmpină într-o atmosferă prietenoasă și vibrantă, care face conversațiile să se lege cu ușurință, iar la Madison Bistro & Lounge vei regăsi plăcerea de a te bucura de fiecare moment al zilei: startul în compania unui espresso, pauza de prânz alături de colegi sau seara de ieșit în oraș cu prietenii. Delicii și relaxare sunt și propunerile Bistro MOO, iar dacă evadarea ta are gust mediteraneean, atunci terasa restaurantului Carbon Ristorante este destinația ideală. Dacă iubești mâncarea tradițională din orice colț al lumii, poți avea parte de un meniu inedit la terasa Clop Casual Restaurant, locație recent inaugurată în Palas.

 

Fenice Palas te îmbie cu preparate din bucătăria libaneză, pe când Salsa Mexican Inspired îți încântă papilele gustative cu mâncare mexicană. Iar dacă ți-e poftă de burgeri, steakuri sau ribs în stil american, destinația este Tribeca Pub & Charcoal Grill. Serile cu prietenii sunt mai animate la terasa de inspirație londoneză a The Trumpets sau în compania licorii lui Bachus, la Treaz & Nu. Terasa Pizza Hut te așteaptă cu pizza la care ai visat de multe ori în ultimele luni, însă poți încerca și un meniu delicios de la McDonald’s. Iar dacă preferi sandwich-urile, Subway are preparatele pe placul tău.

 

Mai mult, te poți bucura de începutul verii în cadrul natural al parcului Palas, citind pe iarbă sau plimbându-te pe alei. Iar dacă ești însoțit de copii, joaca lor în aer liber îți dă răgaz pentru relaxarea la terasă, admirând panorama spre Palatul Culturii și grădină.

 

Și la Iulius Mall Iași ai prilejul de a lua o pauză revigorantă! Poți alege din aromele exotice de la Tucano Coffee, pentru a te încărca cu optimism  și energie.

 

De asemenea, poți combina ieșitul în oraș și cu o vizită în locațiile cu produse alimentare, de servicii farmaceutice, veterinare și de curățătorie. Programul acestora este disponibil pe www.palasmall.ro și www.iuliusmall.com/iasi.

 

Ne bucurăm împreună de vară, în parc și la terase! Pentru siguranța ta și a celor din jur, îți recomandăm să plătești cu ajutorul cardului, să păstrezi distanța față de ceilalți și să îți iei toate măsurile de protecție.

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments