Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu a subliniat că impactul economic iniţial al pandemiei de coronavirus a fost unul puternic.
Fapt ce a accentuat şi mai mult dezechilibrele existente, pe fondul presiunilor în creştere asociate aprovizionării cu alimente, deprecierii monedei naţionale şi creşterii necesarului de lichiditate.
Astfel, luând în calcul amplitudinea declinului economic din luna aprilie, estimările oficiale privind evoluţia PIB pentru trimestrul III indică o contracţie de 14% a activităţii economice faţă de trimestrul anterior, consideră Mugur Isărescu.
“De asemenea, este important de menţionat că şomajul în creştere şi măsurile adoptate de autorităţi cu scopul limitării extinderii pandemiei (precum şomajul tehnic, repatrierea cetăţenilor români din străinătate şi asigurarea condiţiilor de izolare sau carantină) au contribuit la creşterea presiunilor asupra cheltuielilor bugetare”, a afirmat Mugur Isărescu, conform Agerpres.
Pachetul UE de redresare din criza Covid-19, esențial pentru România
Situaţia economică viitoare va depinde, în principal, de evoluţiile în planul sănătăţii publice şi de succesiunea acestora, iar pachetul UE de redresare din criza COVID-19 va avea cu siguranţă o contribuţie importantă în susţinerea eforturilor noastre de relansare, consideră guvernatorul Băncii Naţionale a României.
“Situaţia economică viitoare va depinde, în principal, de evoluţiile în planul sănătăţii publice şi de succesiunea acestora. Pentru aceasta, vom continua să monitorizăm şi să actualizăm evaluările noastre cu privire la starea economiei şi a situaţiei privind sănătatea publică şi vom canaliza măsurile în direcţia furnizării lichidităţii necesare şi menţinerii stabilităţii financiare, precum şi asigurării unei tendinţe sustenabile de scădere a ratelor de dobândă. Deoarece colaborarea cu Guvernul este importantă, vom continua să conlucrăm pentru a asigura o revenire rapidă a economiei faţă de situaţia curentă. De asemenea, Pachetul UE de redresare din criza COVID-19 va avea cu siguranţă o contribuţie importantă în susţinerea eforturilor noastre de relansare”, a declarat Mugur Isărescu, într-o Alocuţiune în cadrul celei de 43-a Reuniuni a Clubului Guvernatorilor din Zona Marii Negre, Balcani şi Asia Centrală.
Anterior pandemiei economia României era în creștere cu 4,1%
Guvernatorul BNR a precizat că, anterior izbucnirii pandemiei COVID-19, economia României a înregistrat o evoluţie relativ bună, cu o creştere medie anuală de 4,1% în anul precedent, consemnându-se o uşoară decelerare în trimestrul III. La începutul anului curent, perspectivele privind evoluţia economiei româneşti pentru perioada următoare indicau continuarea acestui trend pozitiv.
Mărusirile BNR ca răspuns la criză
De asemenea, el a prezentat câteva dintre măsurile adoptate de BNR ca răspuns la criză.
″Începând cu data de 16 martie 2020, Preşedintele României a declarat starea de urgenţă, iniţial cu durată de o lună, aceasta fiind ulterior extinsă pentru încă o lună. Prioritare în acest context au fost protejarea sănătăţii publice şi asigurarea de bunuri şi servicii esenţiale. Drept consecinţă, obiectivul imediat al băncii noastre centrale a fost să păstreze stabilitatea şi lichiditatea sistemului bancar, pentru buna funcţionare a finanţelor publice şi a economiei reale. În acest sens, şi în deplină concordanţă cu mandatul şi independenţa statutară, BNR a adoptat cu celeritate un pachet de măsuri pentru susţinerea economiei româneşti. În acelaşi timp, dat fiind caracterul excepţional al stării pandemice, BNR a colaborat cu Guvernul României pentru a evita un eventual conflict între măsurile întreprinse şi cele fiscale”, a declarat Mugur Isărescu.