Avocatul Poporului a explicat, într-un comunicat, decizia ca spitalele din România să fie monitorizate ”împotriva torturii şi a pedepselor şi tratamentelor inumane”.
Într-un comunicat dat publicității joi, Avocatul Poporului vine cu precizări referitoare la activitatea Mecanismului Național de Prevenire, susținând că “orice loc în care persoana este lipsită de libertate, de unde nu poate să plece prin voința proprie, este considerat loc de detenție”.
Guvernul a reacționat joi la acest comunicat, solicitând Avocatului Poporului să retragă solicitările trimise spitalelor în care sunt internate persoane diagnosticate cu COVID-19 de a comunica informații și documente justificative legate de modul în care sunt tratați pacienții și de organizarea instituțiilor spitalicești.
Conform bilanțului de joi, în România, 2.213 persoane sunt în carantină instituționalizată. Alte 101.455 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
„O deformare a realității”
„Asimilarea spitalelor destinate tratamentului SARS-COV-2 cu locurile de detenție este o deformare a realității, o alăturare de rea credință a unor situații care nu au nimic în comun”, a transmis Guvernul.
Guvernul a ridicat un semnal de alarmă referitor la reacția Avocatului Poporului.
„Pacienții nu sunt deținuți, iar medicii și întreg corpul medical nu sunt torționari, așa cum s-ar putea înțelege din anunțurile pe care spitalele ar trebui să le afișeze în locuri vizibile la solicitarea Avocatului Poporului”, se menționează în comunicat.
„Considerăm ca astfel de mesaje pot fi interpretate ca o formă de presiune inutilă asupra personalului medical care asigură tratarea bolnavilor de COVID-19 și creează, în egală măsură, percepții negative pacienților și familiilor acestora. Pacienții din România sunt protejați de Legea drepturilor pacienților nr. 46/2003, iar scopul internării unei persoane depistată pozitiv de COVID-19 este acela de a limita răspândirea virusului”, a transmis Guvernul.
Spitalele și centrele de carantină, considerate locuri de detenție
Într-un comunicat dat publicității joi, Avocatul Poporului vine cu precizări referitoare la activitatea Mecanismului Național de Prevenire, susținând că “orice loc în care persoana este lipsită de libertate, de unde nu poate să plece prin voința proprie, este considerat loc de detenție”.
În comunicat se precizează că, ținând cont de această definiție, spitalele Covid și centrele de carantină, unde zeci de mii de români au fost ținuți de la declanșarea pandemiei de coronavirus, pot fi considerate “loc de detenție”.