Actrița Adriana Trandafir a ieșit pozitiv la testul de coronavirus. Existau deja suspiciuni cu privire la cazul actriței și e pare că mai multe surse medicale cu confirmat infecția sa cu noul tip de virus. Adriana Trandafir a participat la filmările emisiunii Te cunosc de undeva de la Antena 1. Printre vedetele infectate la aceste filmări se numără Marcel Pavel, Ozana Barabancea, Alina Pușcașu și Andrei Ștefănescu.
Adriana Trandafir are Covid-19. A participat și ea la filmările de la Antena 1
Potrivit GÂNDUL.RO, Adriana Trandafir este confirmată pozitiv la testul Covid-19. Surse medicale ar fi confirmat știrea în exclusivitate pentru sursa menționată.
Astăzi și Alina Pușcaș, prezentatoarea emisiunii Te cunosc de undeva, a anunțat că este infectată și se află deja internată în spital, deși nu prezintă niciun simptom.
Prezentatoarea emisiunii de la Antena 1 a ținut să precizeze că “nu s-a aflat printre acei colegi de la Te cunosc de undeva care au stat în apropierea celor confirmați”. Cu toate acestea, mai mulți colegi s-au întâlnit în ultimele săptămâni, motiv pentru care foarte multe persoane din trust au decis să se testeze.
„Am zis să fiu și eu cetățeanul model și am luat familia de mânuță, ne-am dus, ne-am testat. Eu sunt singura pozitivă, asimptomatică, din familie”, a explicat Pușcaș.
Deși majoritatea personalului de la Antena 1 se află internat la spitalul Matei Balș, Alina Pușcaș se află la spitalul militar mobil din Otopeni, unde a povestit că are condiții foarte bune și liniște.
Marcel Pavel a fost prima vedetă de la Antena 1 infectată cu Covid-19, urmat de Ozana Barabancea și Andrei Ștefănescu. Artistul a spus că se luptase deja cu o dublă pneumonie și că virusul i-a agravat starea. Acesta se simțea răcit de mai multe zile și nu dădea semne de ameliorare, așa că a început sa se îngrijoreze și a mers la medic. A fost internat de urgență și acum se află sub atenta supraveghere a medicilor.