Pe 28 iunie 1940, România a primit un ultimatum din partea Uniunii Sovietice, prin care se cerea evacuarea administrației civile și a armatei române de pe teritoriul dintre Prut și Nistru cunoscut ca Basarabia și din partea nordică a regiunii Bucovina. În cazul în care retragerea nu s-ar fi făcut în termenul impus de patru zile, România era amenințată cu războiul.[1] Din cauza presiunilor conjugate ruso-germane venite de la Moscova și de la Berlin, administrația și armata române s-au retras pentru a evita războiul. Aceste evenimente s-au petrecut în context geopolitic mai larg, în care prin pactul expansionist Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, Germania nazistă și Uniunea Sovietică își împărțiseră în mod imperialist, sfere de influență teritorială în Europa Răsăriteană, după care tot în 1939 a început cel de-al Doilea Război Mondial prin atacarea Poloniei de către Germania hitleristă, la 1 septembrie 1939.
În aceeaşi zi, sovieticii urmau să ocupe militar oraşele Chişinău, Cernăuţi şi Cetatea Albă. Izolat internaţional şi rămas singur în faţa expansiunii Moscovei, guvernul de la Bucureşti s-a văzut nevoit să accepte ultimatumul. Calea rezistenţei a fost eliminată, doar şase din cei 26 de membri ai Consiliului de Coroană alegând să sprijine o soluţie militară.
Populaţia a fost anunţată de condiţiile ultimatumului, iar o parte a ales să se refugieze în România. Marea masă a oamenilor a rămas însă pe loc, suportând seria de privaţiuni ale unui regim crunt: arestări, deportări, execuţii. Sovieticii au prigonit îndeosebi păturile mai educate – intelectualii, preoţii, foştii lucrători din administraţie, mica burghezie.
Peste 50.000 de persoane au fost deportate în Siberia şi în stepa kazahă, de unde puţine s-au mai întors. Într-o singură noapte – 12 iunie 1941 – au fost ridicate din casele lor aproape 30.000 de persoane. A urmat apoi o perioadă de foamete provocată.
În total, până în 1950, o treime din populaţia românească a dispărut – de la 3.200.000 la 2.230.000 de persoane. Procesul de rusificare s-a intensificat, iar regimul sovietic a dus o politică de schimbare a compoziţiei etnice a populaţiei, aducând în Moldova forţă de muncă rusă, ucraineană şi asiatică şi trimiţând românii în zone îndepărtate ale imperiului roşu.
Azi 28 iunie 2020, românii din Republica Moldova îşi reafirmă dorinţa de libertate şi de unitate, reculegându-se în memoria victimelor din perioada sovietică.
Despre ziua de 28 iunie 1940 au curs râuri de minciună în Basarabia şi în spaţiul sovietic şi, din păcate, mai continuă să curgă. Ideologia comunistă şi propaganda sovietică au transformat tragedia unui popor dezmembrat şi umilit la el acasă în mare sărbătoare oficială şi bucurie pentru „eliberatori” şi sclavi. Oricare alt punct de vedere, în afară de cel al Moscovei, asupra zilei de 28 iunie, însemna pentru orice moldovean în perioada de ocupaţie excluderea din viaţa socială, prigonire, închisoare şi Siberia. Spaima de a spune adevărul despre ziua de 28 iunie 1940 a fost atât de mare pentru autorităţi, academie şi savanţi încât şi astăzi, după 29 de ani de independenţă, se tace sau se perpetuează minciunile din timpul Uniunii Sovietice.
Adevărul transformat de către KGB în subiect-tabu este ca orice adevăr foarte simplu: la 26 iunie 1940 statul sovietic a înaintat un ultimatum statului român prin care cerea categoric ca România să renunţe paşnic la o parte din teritoriul său naţional în favoarea URSS, adică să cedeze Basarabia şi Bucovina de Nord. În caz contrar URSS va declanşa război împotriva României. La fel, din documente se cunoaşte că regele Carol II a decis să se supună condiţiilor impuse de Stalin, să evacueze urgent armata şi administraţia, dar acea decizie fatală a însemnat nu numai dezmembrarea statului unitar naţional şi sfâşierea poporului român în două, ci şi un adevărat genocid pentru românii părăsiţi, care au fost deznaţionalizaţi, împrăştiaţi, deportaţi şi exterminaţi fizic în gulagurile comuniste.
Cea mai urâtă, rău mirositoare şi scârboasă minciună scornită de Kremlin despre ziua de 28 iunie a fost că în acea nenorocită şi blestemată zi din vara anului 1940, noi, românii basarabeni şi bucovineni, am fost salvaţi şi eliberaţi de către ruşi de sub talpa nemiloasă şi jugul „ocupanţilor români”. Cărţile şi manualele ticluite de „eliberatori” plesneau de ură împotriva românilor şi a României, ţară burgheză care „s-a folosit de slăbiciunea imperiului ţarist din 1917 şi a ocupat Basarabia, rupând-o cu forţa de la Rusia”. Din acele manuale jegoase, amestecate cu o oribilă propagandă antiromânească, s-au scurs cele mai toxice deşeuri care au otrăvit mintea, sufletul şi cugetarea a milioane de fraţi, care încetul cu încetul au devenit ostaticii teoriei staliniste că moldovenii şi românii sunt două naţiuni diferite şi vorbesc două limbi diferite, că România ar vrea să-i asimileze, să-i transforme pe moldoveni în români etc. În fiecare clipă, oră, zi, săptămână, timp de o jumătate de secol, ţi se băga pe gât de propaganda sovietică (radio, TV, presa scrisă, manuale, întruniri, evenimente) că jandarmul român are insomnie şi stă în tufarii de pe dreapta Prutului şi aşteaptă momentul potrivit ca să treacă râul şi să ocupe Basarabia. De fapt, ca moldovean, nu erai considerat cetăţean sovietic deplin, dacă nu îţi scăpărau ochii de ură atunci când rosteai cuvântul România. Şi după prăbuşirea URSS, triada Lucinschi-Voronin-Dodon, a avut misiunea – sub masca apărării statalităţii şi creării naţiunii civice – să promoveze moldovenismul stalinist, să cultive ura faţă de tot ce e românesc, să păstreze în Constituţie art.13 şi să scuipe conştient în istoria şi identitatea propriului popor.
Mă adresez către moldovenii, care se bălăcesc de decenii în nămolurile toxice ale propagandei sovietice fără să se trateze, repetând papagaliceşte minciunile comisarilor roşii. E o ruşine imensă să ajungi în secolul XXI, să stai în genunchi, să lingi talpa care te-a strivit şi să-i mulţumeşti Moscovei că te-a rupt de la părinţi, deportându-te într-un orfelinat sau lagăr de concentrare. Totuşi, libertatea şi democraţia îţi oferă şansa, stimate conaţional, să cunoşti adevărul şi să gândeşti descătuşat de stereotipurile cultivate de ideologii Kremlinului. Ai posibilităţi nelimitate să găseşti pe internet documentele de epocă, să citeşti singur pactul Molotov-Ribbentrop, să vezi cu ochii tăi harta desenată de cei mai odioşi criminali ai umanităţii Stalin şi Hitler, prin care ei îşi împart banditeşte România, Polonia şi Ţările Baltice. Aruncă haina murdară şi radioactivă de rob, care îţi afectează creierul şi îţi întunecă gândirea, apropie-te de adevăr şi de istoria ta veritabilă. Când o să te ridici pe picioarele tale, o să descoperi alte orizonturi şi o să simţi respectul şi susţinerea fraţilor tăi şi a Europei civilizate.
La 28 iunie se împlinesc 80 de ani de când defuncta Uniune Sovietică a dezmembrat România și poporul român. Uniunea Sovietică a dispărut, dar nu și nedreptățile pe care le-a făcut împotriva unității națiunii române. Minciunile despre „eliberarea” Basarabiei și Bucovinei de către tancurile sovietice vor trece definitiv în manualele de psihiatrie, iar ziua de 28 iunie va fi declarată zi de doliu național. Chiar și după reîntregirea națiunii. Ea va fi ca un dangăt de clopot în memoria tuturor celor care au păstrat ființa românească în timpuri de restriște, dar și ca un avertisment tuturor colaboraționiștilor, cozilor de topor, slugilor și dodoniștilor care se dezic de Identitatea, Istoria, Neamul și Țara lor
