Speculă cu terenuri la Miroslava, într-un sat de Ev Mediu arondat celei mai bogate comune a Iașului

Primarul Dan Niţă a tăiat Miroslava în două zone de influenţă administrativă – o zonă rezidențială per urbană și o zonă ultra agricolă, în care nu se întâlneşte niciun beneficiu al civilizaţiei, special pentru a nu face cu ochiul. Pe domeniul lui “tata Niţă” e ca pe moşia în care vieţuiesc doar două categorii sociale- om bogat şi om sărac. Cea mai bogată comună a Iaşului fură treptat treptat faţa şi investitorii Iaşului. Are un parc industrial, adună o bogăţie din taxe şi impozitele bogaţilor din zona rezidenţială, dar la doi paşi, după dealurile satului Proselnici se ascunde sărăcia. Calitatea vieţii şi beneficiile de infrastructură sunt zero, ca şi planurile primarului. Pe acest fond, a început un nou fenomen- specula cu terenuri agricole care se vând la preţ de intravilan

0
1913

Către satul Proselnici, aflat în comunei Miroslava, nu exista niciun indicator, nici drumuri directe de acces, nici canalizare, nici aducţiune cu apă şi nici gaz. Practic, acest sat cu 500 de suflete nu există pe harta beneficiilor primarului Dan Niţă. Aruncat peste dealurile dintre Voineşti şi Piciorul Lupului, Proselniciul arată ca un sat după tipicul prăfuitelor aşezări rurale de început de secol XX. Urmele civilizaţiei şi ale puterii economice care s-au pogorât peste comuna-mamă, nu se regăsesc în niciun colţ al satului Proselnici, cu o singură excepţie pe care o vom dezvolta imediat.

Locuri de muncă nu sunt în acest sat în care localnicii trăiesc mai mult din munca câmpului. Din punct de vedere demografic, populaţia este îmbătrânită, bruma de tineret care mai lucreză pe la Iaşi, fiind nevoită să facă zilnic naveta cu un microbuz de pe care cad tablele. În schimb, comuna Miroslava este beneficiară, de câteva luni de zile, de transport metropolitan asigurat de Compania de Transport Public, care a pus la dispoziţie un traseu deservit de autobuze noi, cu aer condiţionat.

 

Speculă cu terenuri, singura afacere înfloritoare în Proselnici

Ce a făcut primăria condusă despotic de Dan Niţă pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii acelor plătitori de taxe şi impozite abandonaţi în camp? Mai nimic, ori dacă a făcut ceva nu este prea sesizabil cu ochiul liber şi nici cuantificat prin proiecte pe care Biroul Investiţii al Primăriei nu a reuşit să ni le pună la dispoziţie.

Sătui de sărăcie şi de speranţe deşarte în iniţiative edilitare, localnicii au început să speculeze temeinic atuul poziţionării satului faţă de Iaşi. Faptul că Miroslava –comună şi-a cam epuizat terenurile din extravilan, majoritateea regăsindu-se acum în intravilan, cu case înşiruite construite de fiul primarului, face ca căutarea unui loc de casă să se extindă şi spre satele limitrofe. Dacă în plină pandemie, la Proselnici se vindeau parcele de teren cu 1 euro/mp, acum acesta a urcat şi până la …20 de euro în extravilan. Vând la suprapreţ, atât samsarii imobiliari, cât şi octogenerii cu “pensie de CAP”. Unii se completează la bogăţie, alţii la sărăcie.

 

Investiţii de zeci de milioane de euro

Că terenurile de la Miroslava sunt, de ani buni, o mină de aur pentru investiţii şi pentru veniturile Primăriei, nu mai este o noutate. Recent, nemţii de la firma Mennekes au anunţat o investiţie de 11 milioane de euro în Parcul Industrial Miroslava. Este vorba despre construirea unei prime fabrici de echipamente electrice auto în România şi au ales Miroslava. Investiţia se înscrie în topul celor mai mari atrageri de capital extern din domeniul industrial care se face în Iaşi în ultimii ani.

Cei de la Mennekes deţin în Parcul Industrial II Miroslava o suprafaţă de 30.000 mp teren şi intenţionează ca în următorii ani să construiască şi o a doua hală de producţie pentru a-şi creşte capacitatea din România.

Parcul Industrial îşi propune să atragă investiţii de peste 200 milioane euro în Miroslava.

În cei 4 ani de activitate, Parcul în suprafaţă de 46 de hectare care este ocupat aproape la capacitate maximă a reuşit să atragă investiţii de aproximativ 100 milioane Euro şi un număr de aproape 60 de rezidenţi care şi-au construit sau urmează să construiască aici unităţi de producţie, servicii sau logistice. Alături de Mennekes, mai există demersuri avansate cu alţi doi investitori de calibru din străinătate, care vor să construiască unităţi de producţie de mai multe zeci de milioane de euro. Doar în aceste cazuri, valoarea investiţiilor va fi de peste 50 milioane euro, investiţii care vor genera peste 1.000 locuri noi de muncă.

Se preconizează că în următorii ani, dat fiind aceste investiţii, terenurile agricole din extravilanul comunei, aflate acum într-o aşa-zisă stocare de rezervă şi tatonare de viitor, să depăşească 30 euro/mp, lucru care se va răsfrânge, în mod pozitiv, şi asupra afacerilor imobiliare ale familiei Niţă.

3.7 3 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments