Mesajul meu pentru public e: „nu lăsați garda jos!” Andreea Esca: Da, am fost bolnavă de COVID-19, eu, soțul meu și băiatul

0
1402
Andreea Esca

Andreea Esca a declarat, luni seară, într-un interviu difuzat de PRO TV că a fost infectată cu coronavirus, atât ea, cât și soțul ei și unul din copii, băiatul lor.

Principalele declarații ale jurnalistei:

Primul s-a infectat soțul meu. Inițial soțul meu a făcut febră aproape de 40 grade dar am crezut că are toxiinfecție alimentară. Febra nu a cedat și după două zile am sunat la salvare și testul PCR i-a ieșit pozitiv. Eu am avut test negativ iar băiatul, pozitiv. Imediat s-au internat la Victor Babeș, amândoi în același salon, eu am rămas în izolare acasă.

Peste câteva zile mi-am pierdut și eu gustul și mirosul și testul mi-a ieșit pozitiv.

Andreea Esca a mărturisit luni seara că a fost infectată cu COVID-19 și a relatat, în interviul acordat PRO TV, care a fost exact clipa în care a realizat că are boala, deși avea un test negativ, făcut imediat ce a aflat că soțul ei, Alexandre Eram, era infectat. “Mi s-a părut ciudat că eu nu am, eram hotărâtă să refac testul după 7-8 zile. Numai că nu am apucat și într-o zi, făcând ceva de mâncare, făceam ceva cu cartofi și cu usturoi. Mi-am zis că e ceva ciudat că nu simt mirosul și am început să testez câteva parfumuri și nu simțeam nimic”, a povestit Andreea Esca, la PRO TV. Apoi am început să gust și mi-am dat seama că mi-am pierdut și gustul. Mi-am dat seama că între timp am devenit și eu purtătoarea acestui virus. Mi-am făcut testul și am avut un rezultat pozitiv.

Starea soțului meu s-a deteriorat, a fost transferat la ATI a avut nevoie de ventilare mecanică și a fost salvat cu transfuzia de plasmă din sângele bolnavilor vindecați.

Alexandre este un om tare fizic și psihic, face sport exterm, nu fumează și totuși a făcut cea mai gravă formă dintre noi trei.

Înainte ca eu să plec din spital am trecut să-l văd pe Alexandre la Terapie Intensivă și am fost impresionată că slăbise 8 kg, era plin de vânătăi de la branule. Este incredibil cum te poți deteriora din cauza acestui virus.

Habar nu avem de unde ne-am îmbolnăvit. Nu cred că e legat de acea petrecere pentru că nimeni care a fost acolo nu a mai avut un rezultat pozitiv.

Putem lua oricare dintre noi, de oriunde și oricând. Ne-am protejat cât am putut de mult. Mă simt vinovată că am lăsat garda jos prea repede.

Alexandre este încă în spital și are nevoie de oxigen.

Cu lacrimi în ochi, Andreea a spus: le suntem recunoscători medicilor de la Victor Babeș care ne-au salvat.

Mesajul meu pentru public e: „nu lăsați garda jos!”

5 2 votes
Article Rating


Articolul precedentPrimul Zara Home din regiunea de nord-est se deschide în ansamblul Palas Iași, al companiei IULIUS
Articolul următorVariantele luate în calcul de Guvern: Creșterea pensiilor și alocațiilor pentru copii cu 15%
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments