Proza lui ne încântă prin originalitatea și viața de mare intensitate a personajelor: „Codin”, „Ciulinii Bărăganului”, „Chira Chiralina” și multe altele au fost traduse în mai multe limbi, unele devenind subiecte pentru filme de succes.
Copil sărac [născut în 1884 la Brăila], el a absolvit doar câteva clase de școală și a plecat „în lume” să-și caute norocul. Ajuns la Paris fără să cunoască limba franceză, Panait Istrati învață cu repeziciune limba lui Molière și, ajutat de Romain Rolland, în câteva luni începe să publice. Își câștigă pâinea făcând tot felul de meserii dar, cu ambiție extraordinară își completează studiile. La Bacalaureat, comisia care era foarte exigentă, îi pune următoarea întrebare: „Care este muntele ce desparte Franța de Anglia?” Cu spontaneitatea-i caracteristică, el răspunde: „Waterloo”.
Panait Istrati a avut convingeri și o activitate socialistă fiind trimis ca simpatizant în Rusia Sovietică unde rămâne aproape doi ani (1922-1924). Inteligența și onestitatea lui îl determină să vadă cu ochi critici cumplitele turburări provocate de regimul comunist, având curajul să-și exprime opiniile. Profund decepționat și bolnav de plămâni, se întoarce în România unde publică în anul 1928 unul din cele mai curajoase și răscolitoare texte despre comunism: „Spovedania unui învins”.
Sărac, bolnav și respins atât de socialiști care-l consideră „trădător” cât și de cercurile de dreapta ce văd în el tot un comunist, marele scriitor trăiește tragedia izolării și moare în anul 1935.
În „Istoria critică a literaturii române” (2008), Nicolae Manolescu nu-i acordă marelui scriitor și om de atitudine nici un rând. De ce? Nu găsesc nici un fel de explicație.
Împreună cu toți cei care-l admiră pe Panait Istrati exprim dorința ca marea lui actualitate literară, morală și politică să fie pusă mai mult în valoare de intelectualii noștri onești.
