Municipalitatea prin Salubris a reușit să achiziționeze 30 de stații stradale inteligente pentru colectarea deșeurilor mixte și astfel, sistemul de salubritate din Iași se alătură celui din orașe precum Londra, New York, Paris sau Praga. Acestea sunt realizate de BigBelly, liderul mondial în sisteme inteligente de gestionare a deșeurilor și reciclare, iar pentru cele 30 de stații s-au investit 1.148.308 lei.
Cele 30 de compactoare de înaltă capacitate vor fi amplasate în toate cartierele din Municipiului Iași, în zonele Ștefan cel Mare și Sfânt (zona Palat), Casa Modei, Independenței (stația de autobuz), UMF, Târgu Cucu (stația de tramvai), Piața Eminescu (Carol I), rond tramvai Agronomie, Carol (Universitate), parcul Copou (intrarea principală), parcul Expoziției (rond interior), zona Olimp, zona Neptun, esplanada Nicolina I, esplanada Nicolina II, parcul Nicolina II (strada Măgurei), esplanada Oancea (platoul mijlociu), esplanada Bărboi (Hala Centrală), esplanada Mimoza (parcul de joacă), Vasile Lupu (Han Tătar), Socola (strada Bucium), Păcurari (Moara 1 Mai), rondul Zimbru, Podu Roș (parc pensionari), parcul 1001 Articole, Gară (McDonald’s) și Tudor Vladimirescu (căminul T17), în zona aleii Sadoveanu – Universitatea Agronomică (două bucăți) și în stația de tramvai Piața Unirii (două bucăți).
Sistemele inteligente de colectare prezintă multiple avantaje comparativ cu cele simple. Printre ele se numără alimentarea cu energie solară – după opt ore de lumină naturală, unitatea funcționează timp de o lună, ele detectează nivelul de umplere și activitatea, compactează deșeurile, având cu până la de opt ori mai mare capacitatea medie a coșurilor de gunoi tradiționale (de 120 litri), monitorizează și raportează atunci când volumul este plin către CLEAN. Sunt dotate cu GPS activat – serviciu de localizare asistată GPS; GPS integrat; conexiune celulară. Sistemele facilitează instalarea și logistica flotei – oferă stare și date în timp real. Oferă posibilitatea unui hotspot pe raza de acțiune unde este amplasat și permite utilizatorilor să prioritizeze colectările și să optimizeze operațiunile în curs de desfășurare, au transmis autoritățile locale.
Sistemele de colectare sunt prevăzute cu o platformă cloud care asigură monitorizarea de către achizitor a nivelului de umplere a coșurilor și generează un complex de date statistice pentru eficientizarea managementului deșeurilor.