Primarul Mihai Chirica și ministrul Costel Alexe și-au depus candidaturile pentru alegerile locale 2020 din partea Partidului Național Liberal, încă de la începutul acestei săptămâni. Cei doi candidați speră ca prin voturile cetățenilor, orașul și județul Iași să își poată recăpăta încrederea de care are nevoie pentru a fi una dintre cele mai prospere zone din țară. Educația, infrastructura, cultura, economia, sănătatea sunt doar câteva dintre prioritățile candidaților pentru Primăria Iași și pentru Consiliul Județean.
Iașul este orașul și județul care merită să aibă oamenii care să îl reprezinte cu adevărat, să îl transforme încontinuare și să îl ridice prestigiul la cotele pe care le-a avut în istorie. Acest lucru nu se poate face decât într-o echipă care crede în acest obiectiv și este echipa dintre mine și domnul Costel Alexe, președintele PNL Iași, partenerul meu în bătălii pentru Primăria Municipiului Iași și pentru președinția Consiliului Județean pentru domnia sa. Voi vorbi despre ce mi-am propus eu pentru acest nou mandat : în primul rând, să-mi respect cetățenii, să respect legile țării și să îi respect pe toți cei care mă vor vota sau cei care nu mă vor vota. Voi fi primarul tuturor încontinuare și voi încerca să transform orașul acesta în ceea ce a început acum patru ani de zile, și anume un oraș care și-a căpătat statutul pe care și-l merita : capitala istorică a țării, oraș regal, care a cunoscut cel mai înalt ritm de creștere economică dintre toate orașele reședință de județ și care a redevenit polul de dezvoltare pentru Regiunea de Nord-Est, a declarat Mihai Chirica, candidatul PNL pentru Primăria Municipiului Iași.
În ceea ce privește dezvoltarea județului Iași, există multe proiecte care au rămas în urmă: infrastructură, investiții, dar Costel Alexe, candidatul pentru președinția Consiliului Județean Iași, să fie rezolvate de către o echipă tânără.
Credem cu tărie că 2020 e timpul Iașului. Cred că prea mult timp a trecut, în care s-au accentuat decalajele dintre Estul și Vestul țării, consider că timpul nu mai are răbdare. Ieșenii și-au pierdut încrederea și speranța pentru că au tot susținut, au tot votat oameni care au promis și au uitat să mai facă. Noi nu doar că am deblocat proiecte ci avem și rezultate concrete. Mă bucur foarte mult că Partidul Național Liberal vine cu o echipă de consilieri municipali și județeni de foarte bună calitate, oameni onești , oameni de bună credință care pun interesul cetățeanului înaintea interesului propriu. Vreau să îi mulțumesc și să îl asigur de tot sprijinul meu pe cel care va conduce încă patru ani municipiul Iași. Fie că vorbim de Șoseaua de centură Axa 3 sau Axa 4, Autostrada Unirii, fie că vorbim de modernizarea Aeroportului Internațional Iași sau Spitalul Regional de Urgență vor fi prioritare pentru noi.
Mihai Chirica promite că Iașul va continua să se dezvolte pentru ca tinerii să rămână acasă.
Cred că am reușit să aducem din nou zâmbetul pe fețele ieșenilor care au început să știe ce însemnă să fii ieșean. Să fii respectat că ești ieșean și să poți contribui cu mândrie la frumusețea acestui oraș. Vom continua proiectele noastre, să dezvoltăm un mediu curat, să aducem cât mai multe zâmbete pe chipurile copiilor noștri să facem un sistem educativ de prim rang, să rămânem un exemplu pentru țară prin rezultatele prin care în patru ani de zile le-am avut, an de an stând în topurile naționale cu copiii noștri, a conchis Mihai Chirica.