Criza economică ne afectează diferit la nivel de țară, economiile mari sunt cele care au șanse sporite de a se redresa. Cel mai bun exemplu este China, a doua economie a lumii, care a înregistrat o creștere a exporturilor de aproape 10 la sută în august 2020 față de august 2019, a treia lună la rând de creștere. Măsurile luate de state diferă și ele, dar este clar că se schimbă direcția în care se îndreaptă administrațiile financiare din lume. SUA au anunțat că preconizează mutarea atenției de pe marile afaceri către muncitori. Este o mișcare ce va avea cu siguranță ecouri în toată economia mondială liberă. Dar această tranziție de la independența băncilor centrale către o politică financiară de natură socială este privită cu reticență de marea majoritate a actorilor, pentru că atunci tehnocrația care domnește în băncile centrale va fi înlocuită de politică. Iar efectele acestei schimbări ar ține de inginerie socială, nu de libertate. Permeabilitatea pieței de către elementul politic riscă să ducă la dezastrul dat de o comandă politică neinspirată, iar efectele vor fi multiple și în lanț, destabilizarea prețurilor fiind una dintre consecințele relativ minore față de ce se poate petrece.
În același timp, economiștii sunt îngrijorați de deflația care însoțește criza economică pe care o traversăm. Aceasta înseamnă o scădere a vânzărilor, ceea ce duce la scăderea prețurilor, care determină companiile să producă mai puțin. Urmările sunt simple: scăderea salariilor, restructurarea firmelor, deci reducerea numărului de angajați, creșterea șomajului, reducerea investițiilor, situație ce duce la scăderea consumului și de aici începe o spirală tot mai amenințătoare.
Situația se vede și în Europa, unde la nivelul UE economia a suferit o contracție de 11,4% numai în al doilea trimestru al acestui an, statele cele mai afectate fiind Spania (–18,5%), Croația (–14,9) și Ungaria (–14,5). La rândul lor, investițiile au picat cu 15,4% și a crescut numărul șomerilor la nivel european cu circa 6 milioane de persoane.
În acest context, țări precum Austria sau Cehia se dovedesc, conform unui studiu realizat de Harvard, economii mai complexe și mai diversificate (pe baza complexității produselor pe care le exportă) decât Franța sau Italia. În acest top, România ocupă un neașteptat loc 25, în ciuda enclavizării economice pe care a creat-o Bucureștiul în ultimii 30 de ani, pe baza exporturilor legate de industria auto (47% din totalul exporturilor), componentelor auto și a IT-ului, în ciuda încetinirii economiei. Criza din economia românească se adâncește: în primele șapte luni ale anului exporturile s-au redus cu 16,2%, iar PIB-ul a scăzut cu 4,6%. Ca să punem în termeni concreți, deficitul comercial al României la finele lunii iulie era de 9,9 miliarde de euro. Scăderea economiei a fost susținută și de o reducere a consumului cu 8,5%.
Acesta este contextul în care, pentru a face față crizei, Ministerul Finanțelor Publice s-a împrumutat din nou din sistemul bancar, cu 938 de milioane de lei. De aceea putem vorbi de injecțiile de capital în piață, ceea ce a dus la o creștere economică de 0,4% în al doilea trimestru. Însă aceasta generează consecințe pe termen mediu și lung: datoria publică pe cap de român, conform Comisiei Europene, care a emis o avertizare în acest sens, a crescut în contextul pandemiei și a crizei financiare asociate cu peste 1.000 de euro, ajungând la 5.000 de euro per capital. Viitorul nu sună foarte bine.
