DEBUT de excepție la Raliul Iașului!

0
286
Răzvan Ungureanu

Răzvan Ungureanu, un tânăr și proaspăt pilot ieșean, aflat la prima experiență într-o competiție de raliuri, a reușit performanța de a urca direct pe podium, pe poziția a treia.

 

Zile pline de adrenalină și de satisfacții pentru un tânăr pilot ieșean, care, la prima sa participare într-o competiție de raliuri, a urcat direct pe podium. Răzvan Ungureanu, în vârstă de 20 de ani, a ocupat locul III la categoria Rally2-Clasa A1, în cadrul cadrul Raliului Iașului. Competiția a contat ca a patra etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano, întrecere derulată sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

 

Răzvan a concurat pe o mașină Logan de 1.600 cm3, închiriată de la pilotul Vali Porcișteanu, cel care, de altfel, l-a și inițiat în tainele pilotajului. Tânărul ieșean a concurat la categoria Rally2-Clasa A1, alături de alte 10 echipaje, toate cu o mult mai mare experiență în competițiile de motorsport. Copilot i-a fost prietenul și colegul Teodor Penișoară, de 21 de ani, aflat și el la prima ca competiție de acest gen.

 

„A fost o cursă grea, dar extrem de frumoasă. A fost frumos, pentru că am intrat pe traseu alături de idolii mei, piloți cu experiență. De asemenea, a contat și faptul că am concurat la Iași, unde am avut alături prietenii și părinții. Pe de altă parte a fost greu, pentru că nu am avut timp să mă acomodez cu mașina, eu primind-o cu o zi înainte de competiție. În aceste condiții, a trebuit să merg conservator, în condiții de siguranță, nu la capacitate de 100%”, a declarat pilotul Răzvan Ungureanu.

 

Student în anul III la Medicină, Răzvan este pasionat de mulți ani de mașini, dar singurul său contact cu sportul pe patru roți au fost cele câteva cursele de karting la care a participat la Iași.

 

„Este un rezultat de apreciat, mai ales că este vorba despre prima cursă la care participă, când presiunea este foarte mare, mai ales când competiția se desfășoară în orașul tău natal. Rezultatul este cu atât mai bun cu cât nici el, nici copilotul nu au experiență. Aici nu poate fi vorba despre noroc, ci despre o cursă foarte bine pregătită, pe care au controlat-o de la un capăt la celălalt”, a precizat pilotul Vali Porcișteanu, campion național la raliuri.

 

În cadrul Raliului Iașului, Răzvan și copilotul său au participat la două probe speciale. Prima fost cea de la Cioca Boca, de 14,85 de km, o probă renumită pentru porțiuni extrem de tehnice, în care îndemânarea piloților este pusă la mare încercare. Cea de-a doua probă a fost cea de la Mădârjac, considerată proba regină a Raliului Iașului, care are nu mai puțin de 24 de kilometri, cu pasaje de mare viteză.

 

„Este o performanță uimitoare ca încă de la prima competiție, fără experienta, fără să cunoască mașina, doar cu tenacitate si efort a reusit să urce direct pe podium. În spatele acestui rezultat a stat însă mult talent și seriozitate, care i-au permis să termine cursa fără nici o greșeală și fără nici o penalizare”, a precizat Dan Ciornohuz, fost campion național de raliuri la amatori și mentorul lui Răzvan.

Pentru a confirma rezultatul, tânărul pilot și-a propus participarea la Raliul Clujului, care se va desfășura în perioada 24 – 26 septembrie 2020 și apoi la următoarea etapă care va avea loc la Arad.

Planurile de viitor pentru 2021 se îndreaptă în paralel și către participarea la Cupa DACIA, competiție monomarcă din cadrul Campionatului National de Raliuri.

Să-i urăm mult SUCCES!

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments