Maricel Popa: Strigător la cer! Peneliștii au transformat fondul de rezevă al țării în pușculița lor electorală!

0
48
Maricel Popa

Pentru guvernul liberal, România se împarte în două: ai lor și restul. În prag de alegeri, Guvernul a aprobat vineri o hotărâre privind alocarea unei sume de 1,3 miliarde lei pentru unitățile administrativ-teritoriale ale țării. Mesajul transmis prin această alocare este clar: „Ești cu noi, primești toți banii de care ai nevoie și mai mult decât atât; nu ai carnet galben-albastru, primești cât să nu mori de foame”. Liberalii au uitat însă să menționeze în textul hotărârii de guvern ce vină au oamenii care trăiesc într-o localitate condusă de un edil din alt partid și de ce ar fi aceștia doar jumătate de cetățeni, deși plătesc aceleași taxe.

Atunci când a preluat guvernarea, Ludovic Orban s-a plâns că au găsit fondul de rezervă aflat la dispoziția guvernului gol și că banii ar fi fost împărțiți discreționar. Nu a putut arăta însă nicio probă în sprijinul acestei ultime idei. Iar fondul de rezervă așa de gol a fost, încât după numai o lună, în prag de Crăciun, guvernul liberal a putut aloca fonduri tuturor comunelor conduse de colegi de partid. „Pe parcursul guvernărilor PSD, nimeni nu a putut ridica vreodată nici cea mai vagă suspiciune asupra felului în care erau distribuite fondurile. Ludovic Orban însă a acordat fonduri exclusiv localităților conduse de primari liberali, de parcă doar acestea aveau probleme. Probabil s-a gândit că primarii PSD se descurcă, în timp ce aceia liberali sunt incapabili. Acum, povestea se repetă, cu două săptămâni înainte de alegeri. E un gest care arată doar disperare din partea liberalilor și dispreț la adresa tuturor românilor care au o altă viziune politică. Să le fie rușine pentru ipocrizia de care dau dovadă”, a declarat președintele Consiliului Județean, Maricel Popa.

Prin hotărârea publicată vineri în Monitorul Oficial, localităților din județul Iași le-au fost alcoate în total 45,65 milioane lei. Singurul criteriu după care au fost împărțiți banii între localități a fost însă cel politic. Astfel, municipiului Pașcani i-au fost alocați 900.000 lei, iar celor trei orașe conduse de edili PSD, câte 500.000 lei. În același timp, comunei Ciortești, condusă de un edil PNL, i s-au alocat 975.000 lei, mai mult decât Pașcaniului, și aproape cât Hîrlăului și Târgului Frumos la un loc. În ochii liberalilor un locuitor al Ciorteștiului are necesități de zece ori mai mari decât un pășcănean.

Mai mult, toate comunele conduse de primari PSD au primit exact aceeași sumă, de 250.000 lei. Cu o excepție. La Mogoșești au ajuns doar 200.000 de lei, sumă mai mică decât orice sumă alocată vreunei comune cu edil PNL. Celei mai bogate comune din țară, Miroslava, i s-au alocat 736.000 lei, mai mult decât unui oraș și cât trei comune sărace la un loc. O comună cu nici 3.000 de locuitori, precum Horleștiul, a primit 510.000 lei, cât orașul Târgu Frumos, care are o populație triplă și de două ori mai mult decât Popricaniul, care are o populație de aproape 7.500 de locuitori. „Când este vorba de alocări din fondul de rezervă, legal se iau în calcul criterii obiective, precum populația și suprafața, la care se adaugă aspecte specifice, cum ar fi numărul de persoane vulnerabile, proiecte europene în derulare și altele. Probabilitatea ca zeci de comune PSD să aibă exact aceleași nevoi este zero. Liberalii sunt datori să explice ieșenilor care a fost motivul pentru care un municipiu ca Pașcaniul a primit mai puțini bani decât o comună PNL sau după ce criteriu două comune cu aceeași populație au fost evaluate diferit. Ludovic Orban spunea în noiembrie că nu înțelege logica alocării fondurilor de către guvernul PSD. Nouă însă ne e clar cum alocă Orban banii: singurul criteriu este culoarea carnetului de partid. Să nu uităm, că în plină pandemie, la o primă rectificare a bugetului național, Guvernul penelist a alocat cu o mână ieșenilor echivalentul unui pachet de biscuți, dar a luat cu cealaltă mână, astfel că la ieșeni a ajuns doar ambalajul. Este strigător la cer”, a spus Popa.

Comandat de PSD – filiala Iasi, executat de SC Mandum Consulting SRL, site: www.7est.ro. Cod mandatar financiar 21200019

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments