Pregătiri pentru amenajarea unei noi grădinițe în Copou

0
66

În cursul zilei de astăzi, 15 septembrie, primarul Mihai Chirica a semnat certificatul de urbanism necesar în vederea lucrărilor de reabilitare și amenajare a fostei clădiri a Policlinici cu plată de pe strada Codrescu nr. 5 în grădiniță. O hotărâre privind aprobarea documentației tehnico – economice privind acest nou obiectiv de investiții din sfera educației preșcolare a fost adoptată în ședința Consiliului Local din 17 august.

 

Noua grădiniță va avea o capacitate totală de 200 de locuri (în condiții normale) în opt săli de grupă. Investiția în noua unitate de învățământ are o valoare totală estimată de 5.556.875,17 lei cu TVA, din care construcții și montaj de 4.194.087,17 lei cu TVA, lucrările urmând a se desfășura pe o perioadă de 12 luni.

 

Pentru aducerea imobilului la standardele în vigoare, atât din punct de vedere sanitar, cât şi al stabilităţii şi siguranţei construcţiei, vor fi făcute mai multe lucrări, printre care refacerea zonelor de tencuială, lucrări de termoizolare, refacerea instalaţiilor electrice, termice și sanitare, refacerea aleilor și trotuarelor din preajma clădirii, amenajarea de rampe pentru persoanele cu dizabilități și cărucioare pentru copii.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments