În acest articol explorăm efectele devastatoare ale erupției vulcanice din anul 79 și trecem în revistă câteva lucruri mai puțin cunoscute despre Pompei.
1 Ce au văzut oamenii în ziua erupției Vezuviului?
Pliniu cel Bătrân pe fațada catedralei din Como, statuie realizată de Tommaso și Jacobo Rodari. Foto: Wikimedia
În fatidica zi a erupției Vezuviului din anul 79, comandantul flotei romane, Pliniu cel Bătrân, se afla acasă în Misenum, la capătul nordic al golfului Napoli.
Tocmai lucra la niște documente, când sora lui a observat „un nor enorm, cu aspect neobișnuit”, ridicându-se deasupra vârfului muntelui.
Pliniu a cerut imediat o barcă, dar, chiar înainte de a pleca, a sosit un mesaj din oraș, la poalele muntelui, unde locuitorii erau îngroziți de norul care se apropia.
În momentul în care Pliniu traversa golful către orașul Stabiae, era evident că se întâmpla ceva teribil. Vezuviul părea acum aprins, a scris nepotul lui Pliniu, cunoscut sub numele de Pliniu cel Tânăr, în timp ce „cenușa cădea deja, mai fierbinte și mai groasă pe măsură ce se apropiau corăbiile, urmate de bucăți de piatră ponce și pietre înnegrite, carbonizate și crăpate de flăcări”.
Cu cenușa umplând cerul, întunericul nefiresc părea „mai negru și mai dens decât orice noapte obișnuită”.
La doar cinci kilometri depărtare pe versanții vulcanului se afla Pompei. Orașul acesta bogat știa ce înseamnă dezastrul; fusese deteriorat de un cutremur cu doar 17 ani în urmă, dar, pe măsură ce cenușa a început să cadă, era evident că urma ceva mult, mult mai rău.
Aproape sigur, mii de oameni au fost uciși, deși numărul real nu va fi cunoscut niciodată. Chiar și la Misenum, unde rudele bătrânului Pliniu i-au așteptat în zadar întoarcerea (Pliniu s-a prăbușit și a murit în haosul creat), lumea a intrat în panică.
„Se auzeau țipetele femeilor, bocetele copiilor și strigătele bărbaților; unii își chemau părinții, alții copiii sau soțiile ”, a scris nepotul lui Pliniu. Era ca și cum „întreaga lume murea cu mine, iar eu cu ea”.
2 Când a fost redescoperit orașul Pompei?
La sfârșitul secolului XVI, un arhitect italian care săpa un canal a dat întâmplător peste ruinele de la Pompei, cu toate că această descoperire nu a scos prea multe la iveală.
Aveau să treacă încă 150 de ani până când excavarea orașului îngropat să înceapă cu seriozitate.
La instrucțiunile viitorului rege Carol al III-lea al Spaniei, săpăturile au început în 1748, sub conducerea unui inginer militar spaniol pe nume Rocque Joaquín de Alcubierre, omul care săpat și la Herculaneum (un alt oraș devastat de vulcan) cu un deceniu mai devreme.
Dar prioritatea inițială nu era protejarea și stabilizarea structurilor găsite sub straturile groase de cenușă, ci recuperarea eventualelor comori sau obiecte de artă valoroase.
Săpăturile au devenit mai sistematice abia când arheologul italian Giuseppe Fiorelli a preluat conducerea, în anii 1860.
Fiorelli a fost cel care a realizat mulajele de ghips ale golurilor lăsate de trupurile morților în cenușa întărită. Descoperirile de la Pompei și Herculaneum au pusa bazele unor noi forme de arheologie și au stârnit un val de interes cu privire la lumea antică europeană.
Continuarea aici …
